Life

Cum l-a visat Steliana Sima pe Petrică Mîțu Stoian: „Era într-un loc luminos”

Steliana Sima a povestit că l-a visat pe Petrică Mîțu Stoian imediat după ce s-au făcut 40 de zile de la moartea acestuia. Artista a spus că a luat acest vis ca pe un semn din lumea de dincolo.
19.01.2022 | 17:25
Cum la visat Steliana Sima pe Petrica Mitu Stoian Era intrun loc luminos
Steliana Sima l-a visat pe Petrică Mîțu Stoian. Foto: Instagram/ Wikipedia
ADVERTISEMENT

Steliana Sima este ceva mai liniștită de când l-a visat pe Petrică Mîțu Stoian, chiar dacă se poate obișnui greu cu ideea că bunul ei prieten cântă acum în corul Îngerilor lui Dumnezeu.

Interpreta de muzică folclorică a mărturisit că îi este tare de dor de legendarul promotor al muzicii tradiționale oltenești și încearcă pe cât poate să treacă peste absența lui.

ADVERTISEMENT

În acest sens a ajutat-o un vis pe care l-a avut cu Petrică Mîțu Stoian, la 40 de zile de la moartea acestuia. Despre visul respectiv a vorbit și cu Doru Gușman, iar cei doi au ajuns la concluzia că Petrică a murit împăcat și că îi este bine în cealaltă lume.

Steliana Sima l-a visat pe Petrică Mîțu Stoian

Steliana și-a amintit că în visul respectiv Petrică era tare vesel, înconjurat de oameni de bine. Potrivit relatării făcute de folcloristă în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV, cântărețul ar fi foarte fericit în lumea de dincolo.

ADVERTISEMENT

„L-au băgat în încăperea respectivă, imensă, veselie și bucurie. A cerut la un moment dat varză albă cu varză roșie, o salată”, este o parte din ce a putut să-și amintească Steliana Sima din visul respectiv.

Sima a descris și încăperea în care l-a văzut pe artist, în visul ei. Femeia a interpretat că a ajuns în Rai și că este împăcat cu toate lucrurile lumești pe care le-a lăsat în urma sa.

ADVERTISEMENT

„Era într-un loc luminos”

„Era într-un loc luminos. Era o poartă în formă de nai”, a mai povestit Steliana Sima la Prima TV.

Cântăreața de muzică populară și toți colegii de breaslă ai interpretului Petrică Mîțu Stoian au fost șocați la aflarea veștii morții acestuia.

ADVERTISEMENT

Steliana a povestit la un moment dat pentru wowbiz.ro cum a aflat că bunul ei prieten s-a stins din viață.

Artista se afla acasă la părinții ei în clipa în care i s-a spus că Petrică nu mai e.

„Cumplit! Eram acasă la părinții mei. Am început să urlu. La modul serios. Tata era în camera lui, a venit la mine foarte speriat să vadă ce s-a întâmplat, a crezut că mi s-a întâmplat mie ceva.

„Am urlat. Pur și simplu. Nu am crezut că se va duce. M-a sunat Doru prima dată și mi-a zis. Cred că îl pierdem pe Petre, este foarte bolnav.

Atunci am început să încercăm să îl transferăm. A doua zi urma să fie transferat. M-a sunat apoi să nu mai fac nimic”, a spus Steliana pentru sursa mai sus menționată.

ADVERTISEMENT