News

Stenograme DNA. Soția lui Cătălin Cherecheș, revoltată că nu reușea să mituiască o judecătoare: ”Cum să poți să ajuți și să nu o faci?”

Tabita, soția lui Cătălin Cherecheș, a fost interceptată de DNA în timp ce își instruia mama să ofere mită judecătoarei care instrumenta dosarul fostului primar din Baia Mare.
26.02.2025 | 11:03
Stenograme DNA Sotia lui Catalin Chereches revoltata ca nu reusea sa mituiasca o judecatoare Cum sa poti sa ajuti si sa nu o faci
Soția lui Cătălin Cherecheș a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la dare de mită / Foto: Facebook Tabita Cherecheș
ADVERTISEMENT

Tribunalul Mureș a respins excepțiile formulate de creatoarea e modă Denisa Tabita Chercheș și a dispus începerea judecății acesteia pentru complicitate de dare de mită. Dosarul soției lui Cătălin Cherecheș a fost disjuns din cel al părinților ei, Claudia și Dorin Petru Gilga. Aceștia au fost deja condamnați pentru tentativa de mituire a judecătoarei Georgiana Rodica Fărcaș Hîngan.

Soția lui Cătălin Cherecheș a studiat rudele judecătoarei pe Facebook și Instagram

Potrivit rechizitoriului, Tabita a studiat mai multe săptămâni profilele de Facebook și Instagram ale rudelor judecătoarei care se ocupa de cazul lui Cătălin Cherecheș și a încercat să identifice o persoană care să intermedieze mita către aceasta.

ADVERTISEMENT

Până la urmă, Rodica Gliga a ajuns la mama judecătoarei, căreia i-a oferit o sumă cuprinsă între 50.000 și 100.000 de euro, sub pretextul că vrea să-i cumpere afacerea. În realitate, banii ar fi trebuit să o determine pe judecătoare ”să fie mai blândă” cu Cherecheș.

”Începând cu data de 17.10.2023 și până la momentul prinderii în flagrant, respectiv la data de 08.11.2023, inculpata Cherecheș Denisa-Tabita a sprijinit-o moral și material pe mama sa Gliga Claudia în demersul infracțional expus mai sus.

ADVERTISEMENT

Din probele aflate la dosar, rezultă dincolo de orice dubiu, că inculpata Cherecheș Denisa-Tabita a pus la dispoziția mamei sale informații obținute prin intermediul aplicațiilor Facebook și Instagram legate de judecătoarea Fărăcaș-Hîngan Georgiana-Rodica și de rudele/afinii acesteia, respectiv (…) (mama judecătoarei), (…) (sora judecătoarei) și (…) (cumnatul judecătoarei)”, se arată în rechizitoriul DNA.

Tabita și mama ei foloseau o aplicație securizată de mesagerie

În urma percheziției informatice a telefoanelor soției și soacrei lui Cătălin Cherecheș, s-au identificat mai multe mesaje schimbate între acestea, care făceau referire directă la familia judecătoarei. În afară de Whatsapp, cele două foloseau și o altă aplicație de mesagerie, considerată ceva mai sigură, Threema.

ADVERTISEMENT

Pe telefonul Tabitei, spun procurorii, Claudia Gliga era salvată cu mențiunea ”Mama iubita”.

Din rechizitoriu reiese că Tabita Cherecheș își punea mama să contacteze rudele judecătoarei încă din septembrie 2023 (Claudia Gliga a fost prinsă în flagrant abia în noiembrie 2023).

ADVERTISEMENT

Soacra lui Cătălin Cherecheș: ”Ăștia nu cred în Dumnezeu”

Astfel, la data de 26.09.2023, Tabita i-a transmis mamei sale numele unei rude a judecătoarei, transmițându-i acesteia să ia legătura cu aceasta.

  • Cherecheș Denisa Tabita: „(…)”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „(…)”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Doar atât ar trebui să îi spună să nu facă rău”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Scrie-i eventual”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Să facă bine”
  • Gliga Claudia: „Cui”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „La (…) sau nevastă”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Mai insista la ea”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Eventual”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Vorbește doar tu cu ea”
  • Gliga Claudia: „Nu am nr”
  • Gliga Claudia: „Așa am vb”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Ți-am trimis”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Nimic absolut decât atât să facă bine”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Că binele se întoarce”
  • Gliga Claudia: „I-am scris”
  • Gliga Claudia: „Ei nu cred în Dumnezeu”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Nu costă nimic să îi dea un mesaj, un gând bun, nu contează ce” (acest mesaj a fost trimis la ora 12.02).

La ora 14.06, după finalizarea discuției a avut loc un schimb de mesaje între cele două:

  • Gliga Claudia: „Ce varianta”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Și vorba bună și partea cealaltă”.

Cum încerca să tergiverseze dosarul primarul din Baia Mare

O altă discuție între cele două a avut loc la data de 17 octombrie 2023, atunci când lui Cherecheș i s-a respins de către Înalta Curte de Casație și Justiție cererea de strămutare a cauzei. Din context reiese că în spatele cererii formulate de fostul primar ar fi fost o încercare de tergiversare a cazului, în speranța că va interveni termenul de prescripție.

  • Gliga Claudia: „Au respins?”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Da”

……………………………………………………………………………………………….

  • Gliga Claudia: „Vine și joi?”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Da”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Trebuie împiedicate”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Neapărat”

…………………………………………………………………………….

  • Gliga Claudia: „Dacă joi obține o amânare atunci se intră în noiembrie și se prescrie”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Nuuu”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Decât în aprilie”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Poate să dea aia o zi amânare”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Am stat puțin pe Facebook și Insta” (vol. III, filele 157-158, 161, vol. II, fila 232).

Când devenise clar că primarul municipiului Baia Mare va fi condamnat, soția lui Cherecheș a început să-și preseze mama să discute cu cineva din anturajul judecătoarei.

În telefonul femeii a fost găsită o captură a unui mesaj transmis de mama sa, către o rudă a magistratului.

”Mesajul are următorul conținut: „Sunt mama lui (…) am vb adineaori te rog dacă poți doar atât spune-i să nu facă rău te rog din suflet” (mesajul apare ca transmis la ora 11.50 și este un mesaj necitit de destinatar)- vol. II, fila 237.

”E din Mureș și îi plac torturile noastre”

Ulterior, cele două femei au comentat pe seama faptului că nu au primit niciun răspuns de la destinatar.

  • Gliga Claudia: „Ăștia sunt în lumea lor”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Am înțeles, dar i-ai spus ca situația e gravă”
  • Gliga Claudia: „Daaa”
  • Gliga Claudia: „ ȘTII ca de mine nu scapi ușor, dar cu ei nu ai cu cine”
  • Gliga Claudia: „Comuniști”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Dar nu par”
  • Gliga Claudia: „Mai ales luci”
  • Gliga Claudia: „Sălbatic”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Ferească!”
  • Gliga Claudia: „De aceea am vb cu ea”
  • Gliga Claudia: „A intrat tata la (…)”
  • Gliga Claudia: „(…) are el pe cineva”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Aha”
  • Gliga Claudia: „E din Ms”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Și îi plac torturile noastre”

……………………………………………………………………………………….

  • Cherecheș Denisa Tabita: „Cum să poți să ajuți și să nu o faci”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Cum?”
  • Gliga Claudia: „Nu știu”
  • Gliga Claudia: „E prea mult să înțeleg” (…)
  • Cherecheș Denisa Tabita: „La ora actuală nu ne mai trebuie avocat avem mulți degeaba”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Trebuie cineva cu putere” (…)

……………………………………………………………………………………………….

  • Gliga Claudia: „Mă duc la Costea”
  • Gliga Claudia: „Toată lumea ne trimite la el”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Dar nu mai poate face nimic acum mama”
  • Gliga Claudia: „Să nu ma mai duc?”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Du-te, ce pot spune”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „(…) poate face”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Atât”
  • Gliga Claudia: „Poate se cunosc fiind din Mures”
  • Cherecheș Denisa Tabita: „Ok” (vol. III, filele 171-187).

Tabita Cherecheș riscă până la 7 ani de închisoare

Tabita Cherecheș riscă o pedeapsa cu închisoarea între 2 și 7 ani, dacă va fi găsită vinovată pentru complicitate la dare de mită. Părinții ei, Claudia și Dorin Petru Gliga au fost deja condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru tentativă de dare de mită.

Cătălin Cherecheș, fostul primar al municipiului Baia Mare, execută o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru luare de mită. În toamna anului 2023, el a fugit din țară chiar în ziua condamnării. Ulterior, el a fost capturat în Germania și trimis în țară.

Tags: