Fotbal intern

Stenograme incredibile cu MM: legături primejdioase, grei din politică, amante şi înjurături!

Numele lui Mihai Stoica, fostul manager al Stelei, apare iar în dosarul în care judecătorul Stan Mustaţă este judecat. În rechizitoriul trimis la Curtea de Apel Bucureşti apar şi mai multe...
27.05.2014 | 17:49
Stenograme incredibile cu MM legaturi primejdioase grei din politica amante si injuraturi

Numele lui Mihai Stoica, fostul manager al Stelei, apare iar în dosarul în care judecătorul Stan Mustaţă este judecat. În rechizitoriul trimis la Curtea de Apel Bucureşti apar şi mai multe conversaţii în care este implicat numele oficialului Stelei.

În prima discuţie dintre Ion Boraciu, interlopul care îl controla pe judecătorul Mustaţă şi acesta din urmă, ce doi discută despre verdictul dat în dosarul care-l privea pe Mihai Stoica: “Şi la MEME? La MEME? Nelu, Nelu, la MEME?”, “Pînă pe 16, du-te, spune-i: <Bă, ţi-am zis că de admis, în principiu, mă obligă legea, da’ mai departe o sugi!>“.

În momentul în care Ion Boraciu, despre care Stan Mustaţă spunea că îi este “prieten vechi”, l-a întrebat pe judecător dacă, totuşi, mai putea să rezolve cererea, în sensul de a pronunţa o soluţie favorabilă (“Nu mai poţi s-o rezolvi?“), magistratul a lăsat să se înţeleagă că ar putea pronunţa hotărîrea la termenul din 16 mai: “Ba da. Pe 16“.

De asemenea, arată DNA, aflînd că avocatul lui Stoica era o prietenă a a lui Ion Boraciu (“Avocatu’…o are pe doamna aia blondă“, “Şi aia e prietena mea. E escroacă, e femeie şmecheră“), judecătorul i-a sugerat acestuia să o contacteze: “Zi-i ei să s…!“, însă Boraciu l-a întrerupt şi i-a spus că Mihai Stoica credea că hotărârea favorabilă era întemeiată: “Nu vrea, că zice că pe bune iese şi…“, ceea ce l-a enervat pe judecător: .

În continuare, notează procurorii, Boraciu a sugerat că avocatul lui Meme era în legătură cu o persoană importantă, fără a preciza despre cine era vorba, rezultînd, totodată, că“Fir-ar mama ei a dracu’! Băga-şi-ar …[cuvînt obscen]… în mama ei!” subiectul abordat fusese discutat şi cu prilejul unei convorbiri anterioare.

Astfel, cînd Boraciu a întrebat “Ştii cine e aia?“, răspunsul judecătorului a făcut referire la o discuţie anterioară: “Ştiu, mi-ai zis. Amanta lu’ acela sau fata lu’ ăla“, fiind corectat de interlocutor: “Nu amanta, măi. E cumătra lu’..“.

Subiectul favorizării lui Stoica a fost reluat şi în 28 aprilie, cînd la întrebarea lui Boraciu “Ce ai făcut cu MEME? Mai poţi să faci ceva cu MEME?“, Mustaţă a sugerat că intervenţia se realiza şi prin intermediul lui Florian Alexandru, apropiat al clanului Cămătarilor: “Păi, păi, ăsta iar m-a…Că a zis că a vorbit cu unu’…Da’ ăla zice să mergem la un grătar…Bă, să nu-l atragă într-o cursă pe nebunu’ ăsta!“.

Judecătorul a sugerat că interlopului îi era teamă de intermediarul care îl contactase, motiv pentru care se hotărîse să îi contacteze direct pe “fotbalişti”: “Păi, zice:<Bă, eu nu dau, nu ştiu cine e ăsta!> Da’ zice: <O să mă duc pe la fotbaliştii ăştia, să vedem cît dau!?>“.

Fiind întrebat de Boraciu care este suma pe care o aşteaptă de la Mihai Stoica (“Cît să-i dea?“), judecătorul a condiţionat actul de justiţie de remiterea, cu titlu de mită, a unei sume de bani, fără a preciza valuta: “Cincizeci, patruzeci, treizeci. Sub treizeci, dă-l în morţii mă-sii!“.