Fotbal international

Steven Gerrard, cuvinte mari pentru Ianis Hagi după primul gol la Rangers: ”Este un talent uriaș. A fost excepțional!” VIDEO

06.02.2020 | 08:20
Steven Gerrard cuvinte mari pentru Ianis Hagi dupa primul gol la Rangers Este un talent urias A fost exceptional VIDEO
ADVERTISEMENT

De doar un meci ca titular la Glasgow Rangers a avut nevoie Ianis Hagi pentru a marca în tricoul noii sale echipe. Românul a adus victoria lui Rangers în meciul cu Hibernian din etapa a 25-a a campionatului, scor 2-1, cu un gol în minutul 84. Evoluția tânărului jucător român a fost apreciată de legendarul său antrenor, Steven Gerrad.

Steven Gerrard îl laudă pe Ianis Hagi după primul gol la Rangers: ”Este un talent uriaș. A fost excepțional!”

După un prim meci cu Aberdeen (0-0) în care a fost rezervă și a intrat pe final, Ianis Hagi a debutat ca titular la Rangers la nicio săptămână de la transferul în Scoția.

ADVERTISEMENT

Impactul românului a fost unul rapid. Acesta a adus toate cele trei puncte pentru Rangers cu un gol marcat în finalul meciului cu Hibernian, 2-1. Succesul menține echipa din Glasgow în lupta pentru titlu cu Rangers.

Steven Gerrad a avut numai cuvinte de laudă pentru Ianis Hagi, pe care l-a catalogat ca fiind un ”top talent”.

ADVERTISEMENT

”În repriza a doua am jucat mai bine, am ținut mingea și am fost periculoși. Cred că am presat mai mult, ne-am creat ocazii de gol și cred că am meritat victoria.

”Ianis Hagi merită tot creditul pentru acest succes. Este un talent uriaș, iar evoluția sa din repriza secundă a fost una fantastică.

ADVERTISEMENT

A fost excepțional. A avut caracter și personalitate! A avut curaj să dribleze și să ceară mingea în multe situații. Este un jucător inteligent și dacă așa joacă la început abia aștept să-l văd când își va îmbunătăți jocul”, a declarat Steven Gerrard pentru site-ul clubului scoțian.

Ianis, gol în ziua debutului și de ziua tatălui

Ianis Hagi a fost trimis din primul minut de Steven Gerrard în meciul de campionat cu Hibernian, chiar în ziua în care tatăl său, ”Regele” Gică Hagi a împlinit 55 de ani, iar noul transfer de pe ”Ibrox Park” a adus toate cele trei puncte cu un gol marcat în minutul 84.

ADVERTISEMENT


Când puțini mai sperau la victorie, Ianis Hagi a înscris golul decisiv cu un șut din voleu de la 10 metri lateral stânga, balonul ajungând în colțul lung al porții oaspeților.

ADVERTISEMENT