Sport

Steven Nsimba, replică incredibilă pentru rivali după ce a marcat în prelungiri în U Craiova – Dinamo 2-1: „Pot plânge cât de mult vor”

Steven Nsimba și Adrian Rus au reacționat după victoria obținută de Universitatea Craiova, 2-1 pe „Ion Oblemenco” împotriva lui Dinamo. Ce a declarat fundașul despre viitorul său.
04.05.2026 | 00:23
Steven Nsimba replica incredibila pentru rivali dupa ce a marcat in prelungiri in U Craiova  Dinamo 21 Pot plange cat de mult vor
Steven Nsimba (29 de ani) a reacționat după golul de 3 puncte marcat în partida cu Dinamo. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a obținut un succes foarte important în play-off, 2-1 pe teren propriu contra lui Dinamo, și a refăcut diferența de 3 puncte față de a doua clasată „U” Cluj. Oaspeții au deschis scorul pe „Ion Oblemenco” prin Nikita Stoinov, însă Alexandru Cicâldău a egalat rapid, iar echipa lui Filipe Coelho a dat lovitura spre final prin Steven Nsimba (29 de ani), după o fază extrem de controversată. Francezul și coechipierul său, Adrian Rus, au reacționat la final.

Steven Nsimba, mesaj pentru rivalii de la Dinamo după golul decisiv înscris în prelungiri

Steven Nsimba a declanșat „nebunia” pe „Ion Oblemenco” după golul înscris în prelungiri, însă cei de la Dinamo au protestat vehement, deoarece francezul fusese într-o poziție de offside la începutul fazei. Acesta a oferit o replică incredibilă rivalilor. „Nu am verificat faza, dar golul e gol. Pot plânge cât de mult vor. (n.r. la ce te-ai gândit când a marcat Dinamo?) Nimic special, doar să fim concentrați, să nu fim stresați.

ADVERTISEMENT

Am știut că vom marca. E important că am câștigat așa și că am revenit după ce am fost conduși. Am câștigat meciul în minutele de prelungire, e bine. (n.r. cum va fi meciul următor, de la Cluj?) Va fi la fel de greu ca acesta, dar avem sprijinul fanilor și suntem puternici din punct de vedere mental.

(n.r. când ai marcat te-ai oprit în fața tribunei, ce ai dorit să transmiți?) Am vrut să le aduc aminte că încă sunt aici. (n.r. ți-ai câștigat locul în primul 11 după acest gol?) Antrenorul decide, eu sunt aici pentru a primi orice îmi oferă, indiferent că e vorba de 5 sau 10 minute. Dacă rămân pe bancă sau în tribună, sunt aici să susțin echipa”, a afirmat atacantul, conform Digi Sport. Zeljko Kopic a fost furios după faza controversată.

ADVERTISEMENT

Adrian Rus a vorbit despre viitorul său la Universitatea Craiova după 2-1 cu Dinamo

Fundașul Adrian Rus a vorbit la final despre victoria obținută pe „Ion Oblemenco”, dar și despre viitorul său la echipă. „E o victorie importantă, o victorie muncită. A fost un meci greu și în același timp frumos, mă bucur că am întors. (n.r. cei de la Dinamo au cerut offside la golul de 2-1) Nu vreau să comentez pentru că nu am văzut faza, dacă arbitrul a decis că nu e offside, asta e.

ADVERTISEMENT

A fost o atmosferă bună în vestiar, dar de mâine trebuie să ne gândim la meciul cu CFR. (n.r. a venit și domnul Rotaru să vă felicite după meci) Da, bineînțeles, o face mereu, este alături de noi. Eu mai am contract până în vară, sunt în discuții cu clubul și vom vedea ce urmează. Dacă ne înțelegem, cu siguranță voi rămâne aici”, a afirmat apărătorul. FANATIK a oferit în exclusivitate detalii despre situația fundașului.

ADVERTISEMENT

Declarații Adrian Rus după Universitatea Craiova - Dinamo 2-1