Atacantul Florin Andone a marcat singurul gol al meciului pe care echipa sa, Cadiz, l-a câștigat, în deplasare, cu formația Albacete, din liga a treia, în turul secund al Cupei Spaniei.
Internaționalul român a înscris în minutul 20 după o pasă de la Martin Calderon și a jucat până în minutul 82. Acesta este primul gol pentru Andone de la venirea la Cadiz, el jucând până acum doar în trei partide din La Liga, în una singură ca titular.
Karolina Pliskova, cea mai valoroasă jucătoare cehă de tenis a momentului, aflată pe locul 4 WTA, a anunțat că nu va juca la ediția din 2022 a primului turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open.
„Unele zile sunt mai rele decât altele. Din păcate, m-am accidentat la un antrenament și nu voi putea juca la turneele de la Adelaide, Sydney și Australian Open” din 2022, a anunțat sportiva pe contul personal de instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Oficialii de la Australian Open au confirmat retragerea sportivei din Cehia, printr-un anunț pe twitter. „Îți dorim o recuperare rapidă”, se arată în mesaj.
Jucătoarea de 29 de ani are două finale de Mare Șlem în carieră: în 2016, la US Open, când a fost învinsă de germanca Angelique Kerber, după ce trecuse în semifinale de Serena Williams, și în 2021, la Wimbledon, când a cedat în fața australiencei Ashleigh Barty.
Cel mai bun rezultat al Karolinei la Australian Open este semifinala din 2019, pierdută în fața japonezei Naomi Osaka, asiatica câștigând, ulterior, competiția, după ce în finală a trecut de altă cehoaică, Poetra Kvitova.
Australian Open 2022 începe pe 17 ianuarie.
Atacantul Ferran Torres, legitimat la campioana Angliei Manchester City, este aproape de un transfer la FC Barcelona. Fotbalistul de 21 de ani și-a dat acordul, după ce și reprezentanții celor două cluburi au bătut palma pentru efectuarea tranzacției.
Există, însă, o condiție pe care catalanii vor trebui să o îndeplinească pentru ca mutarea să se realizeze. Salariul jucătorului depășește masa salarială impusă de La Liga grupării de pe Camp Nou.
Astfel, catalanii vor fi obligați să vândă cel puțin un jucător pentru a-i face loc lui Torres, pe care antrenorul Xavi l-a cerut în mod expres. 50.000.000 de euro va plăti Barcelona pentru a-și asigura serviciile atacantului.
FIFA vrea să limiteze comisioanele impresarilor, iar forul european este pregătit să introducă o nouă regulă care să stopeze sumele colosale pe care agenții le cer la transferurile fotbaliștilor.
FIFA pregătește proiectul pentru a fi lansat în vară, ceea ce ar însemna o limitare de la 10% până la 6% din valoarea unui transfer pentru impresari. Conform proiectului, agenții ar urma să poată primi maximum 3% din valoarea salariului anual al unui jucător.
Fundașul Vitaliy Mykolenko, legitimat la Dinamo Kiev, unde este antrenat de Mircea Lucescu, va semna cu Everton, unul dintre cele mai importante cluburi din cel mai puternic campionat din lume.
Vitaliy Mykolenko a plecat deja în Anglia unde va efectua în perioada următoare o serie de teste fizice, după care va semna cu gruparea ”caramelelor”.
În schimbul apărătorului de 22 de ani, Dinamo Kiev va încasa nu mai puțin de 20 de milioane de euro, la care se adaugă diverse bonusuri de performanță care ar putea ridica suma tranzacției până la 30 de milioane de euro.
După ce jucătorii Luka Modric și Marcelo au fost depistați pozitiv la coronavirus, alte cinci cazuri de Covid-19 au apărut la formația Real Madrid.
”Jucătorii Marco Asensio, Gareth Bale, Andrei Lunin, Rodrygo și antrenorul secund Davide Ancelotti au testat pozitiv la Covid-19”, a anunțat Real Madrid pe site-ul oficial.
Toți cei cinci au fost plasați în izolare, iar întâlnirea pe care ”galacticii” o au duminică, 19 decembrie, pe teren propriu, cu formația Cadiz, în etapa a 18-a din La Liga, este în pericol să nu se dispute.
Înotătorul român Robert Glință s-a calificat în finala probei de 100 m spate de la Campionatul Mondial de natație de la Abu Dhabi, care a început joi și se încheie pe 21 decembrie.
În prima semifinală, Robert a încheiat cele patru lungimi de bazin cu timpul de 50,21 secunde și și-a câștigat dreptul de a evolua în ultimul act al probei, informează Federația Română de Natație și Pentatlon Modern pe pagina oficială de facebook.
Finala probei este programată vineri, 17 decembrie, în incinta Etihad Arena, de la ora 16:07 a României. Robert se calificase în semifinale după ce în seria a cincea de calificări a parcurs distanța în 50,83 secunde.
Tot joi, în seriile de la 400 m liber, David Popovici a oprit cronometrul la 3:46,08, ratând calificarea în semifinale, dar se gândește la următoarea probă la care va concura la CM de la Abu Dhabi, cea de 200 m liber. Calificările și semifinalele au loc vineri, 17 decembrie.
La rândul ei, Alexandra Dobrin, a terminat cursa din serii la 400 m individual mixt cu timpul de 4:47,99, încheindu-și evoluția în această probă.
Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație al lui FC Argeș, a vorbit în termeni duri despre fotbaliștii formației piteștene, din cauza rezultatelor slabe din ultima perioadă.
„Aseară (n.r. miercuri, când FC Argeș a remizat cu Sepsi) am preferat să sufăr singur acasă, să nu mă mai duc până la stadion, știam că mă duc degeaba. Mai mult decât am făcut nici nu mai fac.
Nu înțeleg nici jucătorii, nici antrenorii, nici cei de la Centrul de Copii și Juniori ce eforturi se fac. Și eu sunt de părere că trebuie să plece multă lume în iarna aceasta. Cert e că dacă n-au vrut cu binele, vor vedea că se schimbă lucrurile.
Am făcut eforturi să fie plătite salariile, primele, uneori chiar înainte de termen, dar nu s-a înțeles. Nu le-a plăcut cu binele, vor vedea ce se întâmpă de acum încolo.
Și staff-ul tehnic are un target. Acolo scrie clar play-off. Am avut de cinci ori posibilitatea să venim pe locul patru sau pe locul trei. După ce luăm bătaie și de la CFR Cluj, ne așezăm la masă și le discutăm pe toate.
Avem jucători care aleargă la 21 de ani mai puțin decât alerg eu la 58 de ani. Ce să facem? Ăștia sunt! Nu i-am adus eu, antrenorii au avut un buget de transferuri și au adus doar ce au vrut ei”, a declarat Cristian Gentea.
Pilotul olandez al echipei Red Bull este oficial campionul mondial al ediției 2021 din Formula 1 după ce echipa Mercedes și-a retras contestația depusă imediat după cursa de la Abu Dhabi, ultima a sezonului.
Verstappen și liderul echipei Mercedes, Lewis Hamilton s-au duelat umăr la umăr pentru titlul mondial, iar acesta s-a decis la Abu Dhabi, în ultimul viraj al cursei când olandezul a preluat conducerea și a triumfat în premieră în ”Marele circ”.
Mercedes a depus două contestații după cursă, ambele respinse de organizatori și au anunțat că vor face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane. Ulterior, după discuții cu avocați și oficiali ai FIA și F1, Mercedes a retras contestațiile în schimbul promisiunii că va urma o schimbare importantă de regulament care să elimine toate ambiguitățile din acesta.
Adunarea Generală Extraordinară a AFC 1919 Dacia Unirea Brăila a hotărât, miercuri, să rezilieze contractele tuturor membrilor staff-ului tehnic și a jucătorilor echipei de seniori, cu excepția jucătorilor juniori localnici.
Pe cale de consecință, gruparea a transmis, joi, pe pagina de facebook, un mesaj de mulțumire pentru antreborul principal Florentin Petre. „O filă din povestea noastră se închide astăzi, iar alta așteaptă sa se deschidă…
Florentin Petre și Dacia Unirea Brăila se despart în aceasta iarnă după 3 ani în care am cunoscut atât momente bune cât și mai puțin bune, însă minunatul sezon 2020-2021, culminat de promovarea din vară, nu va fi uitat curând!
Mulțumim pentru întreaga ta activitate alături de noi, pentru abnegație de care ai dat dovadă și pentru optimismul desăvârșit! Nu în ultimului rând, dorim să mulțumim și celorlați membri din stafful tehnic și tuturor jucătorilor Daciei Unirea pentru activitate sportivă din ultimii 2 ani!
Mult succes, Florentin Petre, staffului tehnic și jucătorilor!”, au notat brăilenii, în mesajul de pe Facebook.
Clubul a mai anunțat că va continua activitatea până la finalul sezonului actual cu un staff și lot format din sportivi tineri locali, cu cheltuieli minime, punându-se accentul, pe cât posibil, pe centrul de copii și juniori propriu.
În prezent, Dacia Unirea Brăila este „lanterna roșie” a Ligii 2, cu 2 puncte după 15 etape, la 3 de Astra Giurgiu. Lider este Petrolul Ploiești, cu 42 p, podiumul fiind completat de Hermannstadt (35 p) și “U” Cluj (33 p).
David Popovici a terminat pe locul 6 la proba de 400 metri liber, de la Campionatul Mondial de Natație. Astfel că, cel mai probabil, înotătorul român va rata calificarea în finală.
Echipa de baschet masculin CSM Oradea a învins-o miercuri, în deplasare, pe Sporting CP, scor 83-77 (49-39), în grupa principală K din FIBA Europe Cup.
În primul meci al grupei, CSM Oradea a trecut de Benfica Lisabona, scor 68-56.
După două etape, CSM Oradea încheie 2021 în postura de lider, cu 4 puncte. În etapa următoare, orădenii vor juca în deplasare cu Trefl Sopot, pe 11 ianuarie.
Orădenii s-au calificat în grupele principale după ce au încheiat grupa preliminară H pe locul 2, în urma rezultatelor 66-76 şi 68-75 cu Legia Varşovia, 63-75 şi 67-58 cu FC Porto, 75-58 şi 78-70 cu Szolnok.
În sezonul anterior, CSM Oradea a obţinut medalia de bronz în FIBA Europe Cup.
Echipa U-Banca Transilvania a încheiat printr-o victorie meciul din Grupa G a Basketball Champions League, jucat cu echipa italiană Happy Casa Brindisi, pe teren propriu, în sala BTarena.
Baschetbaliștii gazdă au câștigat cu scorul de 104-94, rezultat în urma căruia și-au asigurat cel puțin locul 2 în Grupa G, se menționează pe site-ul oficial al clubului.
Dacă vor câștiga și în Turcia, cu Darüssafaka, elevii lui Mihai Silvășan vor încheia pe primul loc grupa. Trupa clujeană a excelat din punct de vedere ofensiv în primul sfert, în care a totalizat 28 de puncte.
Brindisi ne-a condus o singură dată pe tabela de marcaj, dar s-a ținut în mare parte aproape. Elijah Stewart și Patrick Richard, aflat la meciul cu numărul 100 în maioul U-Banca Transilvania, au excelat în atac.
Alb-negrii au condus inclusiv cu 46-30, apoi au intrat la cabine sub adăpostul a șapte lungimi, 55-48. Italienii au început mai energici partea secundă, însă U-Banca Transilvania a găsit modalități să dea replica.
„A fost un meci greu, cu siguranță. Știam că Brindisi își joacă ultima șansă pentru un loc bun în grupă. Au avut o seară remarcabilă din punct de vedere ofensiv. Au înscris 15 coșuri de trei puncte, cu un procentaj de 55%. Practic majoritatea aruncărilor au intrat în coș.
Am fost puternici din punct de vedere mental și am încercat să găsim în permanență soluții. Nu am intrat în panică atunci când s-au apropiat la două sau la trei puncte. Am arătat caracter, ne-am luptat și am recuperat mai multe mingi.
La final, nu am avut presiunea meciului, conduceam deja cu o diferență considerabilă. Eu cred că este o victorie importantă din punct de vedere al prezenței fanilor în sală. Mă bucur că s-a putut juca, le-am simțit prezența.
În ceea ce privește clasamentul grupei, dacă vom câștiga în Turcia nu mai jucăm niciun play-off. Suntem cu calificarea pe masă, este un lucru extraordinar, dar nu ne vom opri aici. Ne concentrăm pentru meciul cu Piteștiul de sâmbătă, care va fi unul complicat.
Apoi ne vom concentra pe partida din Turcia. Patrick Richard este un jucător foarte important pentru noi atât din punct de vedere baschetbalistic, cât și din punct de vedere al leadership-ului. L-am vrut tot timpul la noi în echipă, se simte bine aici și cred că avem o relație extraordinară”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan, după meci
U-Banca Transilvania a pierdut un singur meci în actualul sezon, cedând întâlnirea cu Hapoel Holon din 3 noiembrie. Astfel, Richard și compania au trei succese în Basketball Champions League, la care se adaugă un șir de 10 victorii consecutive în Liga Națională.
Ambele formații românești feminine de volei prezente din Cupa Challenge, CS Medgidia și CSM Lugoj, au obținut calificarea în sferturile de finală.
CS Medgidia, aflată la primul ei sezon în Cupele Europene, a învins cu scorul de 3-0 (29-27, 25-17, 25-22) formația israeliană Hapoel Kfar Saba. În tur, scorul fusese tot 3-0. În sferturi, formația din Medgidia va juca împotriva echipei sârbe Tent Obrenovac.
CSM Lugoj s-a impus, ca și în tur, cu 3-0 (25-19, 25-13, 25-19) în fața formației Sokol Post Viena. Următoarea adversară a lugojencelor va fi formația turcă Aydin BBSK. Aceasta este cea mai bună performanță europeană din istoria participărilor echipei în cupele continentale.