Sport

Știrile zilei din sport, luni, 2 mai. SCM Craiova a transferat o handbalistă din naţionala Angolei

FANATIK vă prezintă în amănunt cele mai importante știri din sport ale zilei de luni, 2 mai. Informații de ultimă oră, rezultate, declarații, totul doar în știrile zilei din sport.
02.05.2022 | 20:45
Stirile zilei din sport luni 2 mai SCM Craiova a transferat o handbalista din nationala Angolei
Echipa de handbal feminin SCM Craiova a anunţat transferul jucătoarei Ruth Joao, componentă a naţionalei Angolei. Sursă foto: Facebook SCM Craiova
ADVERTISEMENT
02-05-2022
20:03

Handbalistă angoleză la SCM Craiova

Echipa de handbal feminin SCM Craiova a anunţat transferul jucătoarei Ruth Joao, componentă a naţionalei Angolei.

În vârstă de 23 de ani, Ruth Joao are 1.89 metri şi joacă pe postul de pivot. Ultima echipă la care a evoluat a fost Paris 92, iar anterior a mai fost la Kastamonu.

Componentă a naţionalei Angolei, Ruth Joao a participat cu această selecţionată la Campionatul Mondial din 2019. Handbalista se va alătura lotului antrenat de Bogdan Burcea din sezonul viitor.

02-05-2022
18:08

Echipele din Rusia, interzise de UEFA în competițiile europene

UEFA a decis ca toate echipele din Rusia să nu aibă dreptul de a participa în competițiile europene, astfel rușii nu vor putea juca în Champions League, Europa League și Conference League.

Decizia vine ca urmare a invaziei trupelor rusești în Ucraina. „Niciun club rus nu va participa la sezonul 2022-2023 al competiţiilor UEFA de cluburi începând din iulie, şi anume Liga Campionilor, Liga Europa sau Conference League”, a scris UEFA într-un comunicat de presă

02-05-2022
17:33

Sepsi l-a luat pe Francisco Junior de la Gaz Metan

După ce i-au prelungit contractul antrenorului Cristiano Bergodi, oficialii clubului Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au realizat și primul transfer pentru sezonul viitor semnându-l pe mijlocașul Francisco Junior de la Gaz Metan Mediaș.

”Situația la nivel de conducere tehnică este stabilită, urmează să facem anumite mutări în ceea privește lotul. Vor pleca 4-5 jucători, vor veni 4-5. Vă pot da deja un nume care a semnat cu noi, este vorba despre Francisco Junior, de la Gaz Metan”, a declarat directorul general Attila Hadnagy, pentru gsp.ro.

Francisco Junior, în vârstă de 30 de ani, este originar din Guineea-Bissau și joacă pe postul de mijlocaș central. Crescut de Benfica Lisabona, el a ajuns la Gaz Metan în octombrie 2020, iar anterior a mai jucat pentru Vitesse Arnhem, Stromsgodset, Port Vale, Wigan Athletic, Vendsyssel FF și Hapoel Haifa.

02-05-2022
15:49

Prețul plătit de Senegal pentru calificarea la CM

FIFA a decis să sancționeze Federația de Fotbal din Senegal, după incidentele de la meciul cu Egipt, din manșa secundă a barajului pentru calificarea la Cupa Mondială din Qatar.

Conform L’Equipe, senegalezii vor fi nevoiți să joace următorul meci de pe teren propriu fără spectatori și au primit o amendă de 170.866 de euro.

Sancțiunea a venit după ce în timpul meciului fanii au aruncat cu obiecte în teren, au folosit fumigene, au afișat un banner ofensator și au folosit lasere pentru a-i intimida pe jucătorii egipteni la loviturile de departajare.

 

02-05-2022
14:43

David Alaba are ruptură musculară

Fundaşul echipei Real Madrid, David Alaba, suferă de o ruptură musculară şi va rata meciul cu Manchester City, din manșa secundă a semifinalelor Champions League.

Conform postului de radio Cadena Cope, absenţa sa este mai mult ca sigură, în ciuda faptului că ”galacticii” speră într-o minune și internaționalul austriac să fie recuperat pentru jocul de miercuri, 4 mai, de la ora 22:00.

David Alaba s-a accidentat în timpul unui meci din La Liga cu Osasuna cu o săptămână înainte de prima manşă pierdută împotriva englezilor, scor 3-4. El a fost înlocuit la pauză cu Nacho Fernandez.

02-05-2022
13:54

Lotul României pentru Turneul celor 6 Națiuni

Țara noastră organizează Turneul celor 6 Națiuni la fotbal, unde vom fi reprezentați de naționala de fotbal U16, iar FRF a anunțat pe site-ul oficial care sunt „tricolorii” convocați.

Cum arată lotul României U16

Portari: Adrian Mușat (Academica Clinceni), Codruț Sandu (CSA Steaua), Bogdan Ungureanu (FC Rapid 1923 SA)

Fundași: Hussein Shehait, Alex Brumă (ambii CSA Steaua), Rareș Fătu (Parma/Italia), Tommaso Nistor (SPAL/Italia), Bogdan Bacalu (Aerostar Bacău), Luca Ciobanu, Răzvan Tamași (ambii FCSB), David Dănăilă (Concordia Chiajna)

Mijlocași: Daniel Mereanu, Andrei Dima, Ianis Oprișan (toți Academica Clinceni), Paul Ciupei (CFR Cluj), Luca Szimionas (Ripensia Timișoara), Darius Paraschiv (Politehnica Iași), Mario Durdun, Marius Miruță, Alex Bărbuț (toți FCSB), Patrick Paleacu (Politehnica Timișoara), Gabriel Gheorghe (ACS Juniorul), Ianis Târbă (FC Barcelona/Spania)

Atacanți: Sebastian Racz (FC Brașov), Ioan Vermeșan (Ripensia Timișoara), Vlad Oargă (Viitorul Cluj)

Cum arată programul naționalei României

Joi, 5 mai

Ora 13:00: Norvegia U16 – Japonia U16, Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia
Ora 16:00: Polonia U16 – Qatar U16, Stadion Tunari
Ora 19:00: România U16 – Arabia Saudită U16, Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia

Sâmbătă, 7 mai

Ora 13:00: Qatar U16 – Japonia U16, Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia
Ora 16:00: Norvegia U16 – Arabia Saudită U16, Stadion Dinamo
Ora 19:00: România U16 – Polonia U16, Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia

Luni, 9 mai

Ora 13:00: Arabia Saudită U16 – Japonia U16, Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia
Ora 16:00: Polonia U16 – Norvegia U16, Stadion Tunari
Ora 19:00: România U16 – Qatar U16, Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia

Miercuri, 11 mai

Ora 16:00: România U16 – Japonia U16, Centrul Național de Fotbal Buftea

02-05-2022
13:01

Răzvan Marin a rămas fără antrenor

Oficialii clubului Cagliari, la care evoluează internaționalul român Răzvan Marin, l-a demis pe antrenorul Walter Mazzarri, anunță Sky Sport.

Ultimele două eșecuri în Serie A i-au fost fatale tehnicianului de 60 de ani, în condițiile în care Cagliari este situată cu o poziție deasupra liniei roșii și are trei puncte avans față de Genoa, următoarea clasată.

Antrenamentul de luni a fost suspendat, iar sursa citată notează că favorit să preia banca lui Cagliari este Alessandro Agostini, antrenorul echipei de tineret.

02-05-2022
11:44

A murit Gheorghe Frățică, unul dintre cei mai longevivi președinți de club din Oltenia

Gheorghe Frățică, fostul conducător al cluburilor de fotbal Gaz Metan CFR Craiova, CFR Craiova şi Gaz Metan Severin, s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.

Sub conducerea lui, Gaz Metan CFR Craiova bifa cea mai importantă performanță, în 2009, ajungând până în optimile Cupei României, de unde a fost eliminată de campioana en-titre a României, CFR Cluj.

Tot Frățică a fost cel care a insistat pe lângă antrenorul Jerry Gane să-l promoveze la doar 15 ani, la prima a CS Turnu Severin (liga a doua) pe Alex Mitriță, legitimat în prezent la PAOK Salonic.

02-05-2022
10:54

Cine va arbitra Real Madrid - Manchester City din semifinalele Ligii Campionilor

Potrivit celor de la Radio Marca, italianul Daniele Orsato urmează să conducă, de la centru, partida Real Madrid – Manchester City, din returul semifinalelor Ligii Campionilor.

Partida Real Madrid – Manchester City este programată miercuri, la ora 22:00, pe stadionul „Santiago Bernabeu”.

02-05-2022
09:51

Ultimul selecționer al fostei Iugoslavii a murit

Ivica Osim, ultimul selecționer al primei reprezentative a fosei Iugoslavii s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, la Graz, în Austria.

”Osim va rămâne în memoria noastră drept legendarul ’Strauss de Grbavica’, după numele localităţii în care a crescut, un jucător şi un antrenor de înalt nivel, dar şi un mare patriot, dotat cu carismă şi calităţi morale unice”, au transmis autoritățile din Bosnia.

Ivica Osim a fost și un jucător important. A debutat la Zeljeznicar Sarajevo și a mai jucat în cariera la Strasbourg, Sedan și Valenciennes, n campionatul Franței.

Ca antrenor le-a condus pe Zeljeznicar Sarajevo, Partizan Belgrad, Panathinaikos Atena, Sturm Graz şi JEF United, din Japonia. În perioada 1986-1992 a fost selecționerul Iugoslaviei pe care a condus-o la Cupa Mondială din Italia din 1990.

Între 2006 și 2007 a fost și selecționer al Japoniei, ulterior retrăgându-se din activitate, din cauza problemelor medicale.

02-05-2022
08:48

Arbitrul argentinian Oscar Antonio Perez a fost împușcat pe teren

O nouă tragedie a lovit fotbalul mondial. Arbitrul Oscar Antonio Perez a fost împușcat în timp ce se odihnea, în pauza unui meci de amatori din Argentina.

Conform Abola, atacatorul a tras două focuri de armă care l-au rănit extrem de grav pe arbitru. A fost preluat de ambulanță și transportat de urgență la spital.

Conform sursei citate starea arbitrului este în continuare gravă, iar medicii se luptă zi și noapte să-i salveze viața. Incidentul s-a petrecut în urmă cu o săptămână.

În urmă cu mai mulți ani acesta a mai trecut printr-o experiență traumatizantă, când a fost luat la pumni de un jucător.

02-05-2022
07:46

Naomi Osaka, eliminare surprinzătoare la Madrid

Fostul lider mondial Naomi Osaka a fost învinsă în minimum de seturi, scor 3-6, 1-6 de Sara Sorribes Tormo în turul 2 al turneului de 1000 de puncte WTA de la Madrid.

Meciul a fost la discreția învingătoarea care s-a impus după ceva mai puțin de o oră și jumătate. Astfel, nipona îngroașă lista favoritelor eliminate încă din primele faze ale competiției din capitala Spaniei.

Aryna Sabalenka, a treia favorită, Karolina Pliskova, cotată cu a cincea șansă la câștigarea trofeului, Garbine Muguruza și Jelena Ostapenko au părăsit și ele prematur turneul.

02-05-2022
06:45

Real Madrid a făcut o ofertă pentru Youri Tielemans

Campioana Spaniei, Real Madrid, caută întăriri în compartimentul median, iar una dintre țintele oficialilor de pe Santiago bernabeu este internaționaleul belgian Youri Tielemans.

Pentru a-și asigura serviciile fotbalistului de la Leicester City, madrilenii oferă 50 de milioane de euro, anunță cotidianul AS.

Achiziționat de Leicester în vara anului 2019, pentru 45 de milioane de euro, Tielemans este unul dintre cei mai constanți jucători ai ”vulpilor”. Numai în acest sezon de Premier League a bifat 28 de partide și a marcat de 6 ori.

Carlo Ancelotti a fost sufletul petrecerii după titlul câștigat de Real Madrid

Tehnicianul italian Carlo Ancelotti și-a trecut în palmares titlul de campion cu Real Madrid și a devenit primul antrenor care triumfă în cele mai puternice cinci campionate ale lumii.

La petrecerea organizată după ce ”los blanco” și-au asigurat matematic al 35-lea trofeu suprem în La Liga, Ancelotti a dansat alături de jucători în autocarul descoperit care a făcut turul capitalei Spaniei.

ADVERTISEMENT

Imediat după finalul partidei cu Espanyol, 4-0 pentru ”galactici”, antrenorul italian a primit un tricou omagial, cu mesajul: ”Singurul care a câștigat cele 5 ligi importante”.

Carlo Anceloti a mai câștigat titlul cu AC Milan în Italia, Cheslea, în Anglia, PSG (Franța) și Bayern Munchen (Germania).

ADVERTISEMENT

Francesco Bagnaia a câștigat Marele Premiu al Spaniei la MotoGP

Rutierul italian Francesco Bagnaia a triumfat pe circuitul de la Jerez, în Marele Premiu al Spaniei la MotoGP, a șasea etapă din calendarul circuitului mondial.

Sportivul echipei Ducati i-a devansat pe francezul de la Yamaha, Fabio Quartararo și pe spaniolul Aleix Espargaro, de la Aprilia.

ADVERTISEMENT

În clasamentul general conduce Fabio Quartararo, cu 89 de puncte, secondat de Aleix Espargaro, cu 82 de puncte, şi de Enea Bastianini, cu 69 de puncte.

Milwaukee s-a impus la Boston, Golden State la Memphis, în play-off-ul NBA

Campioană en-titre din NBA, Milwaukee a câștigat fără emoții meciul cu Boston, scor 101-89 și este favorită să-și păstreze ”coroana” cucerită în sezonul precedent.

ADVERTISEMENT

Le Figaro notează că Milwaukee  Bucks a făcut o veritabilă demonstrație de forță în primul meci din seria celor programate în faza play-off a celui mai puternic campionat de baschet din lume.

Într-un alt meci Golden State s-a impus spectaculos, scor 117-116, în disputa cu Memphis.

ADVERTISEMENT