Sport

Știrile zilei din sport, miercuri, 27 aprilie. Adrian Mititelu Jr. și-a aflat sancțiunea pentru declarațiile despre arbitraj

FANATIK vă prezintă în amănunt cele mai importante știri din sport ale zilei de miercuri, 27 aprilie. Informații de ultimă oră, rezultate, declarații, totul doar în știrile zilei din sport.
27.04.2022 | 09:35
Stirile zilei din sport miercuri 27 aprilie Adrian Mititelu Jr sia aflat sanctiunea pentru declaratiile despre arbitraj
Adrian Mititelu junior s-a destăinuit la emisiunea ”Fiță cu Adiță”
ADVERTISEMENT
27-04-2022
20:53

Adrian Mititelu Jr. și-a aflat sancțiunea pentru declarațiile despre arbitraj

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a anunțat că Adrian Mititelu Jr. a fost sancționat cu suma de 10.000 de lei, pentru „comportarea jignitoare, calomnioasă şi declaraţii care afectează imaginea fotbalului”.

Arbitrul Ionuț Coza a anunțat, în ianuarie 2022, că îl va da în judecată pe Adrian Mititelu Jr, după ce acesta l-a numit „corupt”.

27-04-2022
19:58

Răzvan Lucescu și PAOK Salonic țintesc al treilea trofeu în Cupa Greciei

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, cu Răzvan Mitriță pe teren din minutul 90, s-a calificat în finala Cupei Greciei după 1-1, în deplasare, cu Olympiakos Pireu.

El Arabi a deschis scorul pentru gaze, în minutul 105, Colak restabilind egalitatea patru minute mai târziu. Golul marcat în deplasare a fost decisiv pentru PAOK, întrucât în competițiile din Grecia această regulă încă activează. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate 0-0.

Răzvan Lucescu mai are în palmares două Cupe cucerite cu PAOK, în precedentul mandat în care a pregătit echipa din Salonic, în edițiile 2018 și 2019.  În ultimul act al competiției, PAOK va înfrunta o altă forță, Panatinaikos Atena, al doilea cel mai titrat club al Greciei.

27-04-2022
18:23

PSG și Bayern Munchen au pus ochii pe un jucător de la FC Barcelona

Potrivit Foot Mercato, PSG și Bayern Munchen au pus ochii Frenkie de Jong și își doresc să-l transfere în această vară pe mijlocașul de la FC Barcelona.

Frenkie de Jong (24 de ani) a fost transferat de FC Barcelona, în vara lui 2019, de la Ajax, pentru 86 de milioane de euro. Acesta mai are contract până în 2026 cu formația catalană.

27-04-2022
17:00

Interziși la Wimbledon, sportivii din Rusia și Belarus joacă la Roland Garros

Organizatorii turneului de la Roland Garros au anunțat că vor permite sportivilor din Rusia și Belarus să participe la competiție, deși au fost recent interziși la Wimbledon.

”Sportivii din Rusia și Belarus vor putea participa la turneul de Grand Slam din Paris, respectându-se astfel principiul neutralității”, anunță RMC Sport.

Există, totuși, câteva condiții pe care aceștia vor trebui să le accepte pentru a juca la Roland Garros. Astfel, sportivii din cele două țări vor evolua sub drapel neutru la Roland Garros, iar dacă vor câștiga trofeul, nu se va intona imnul țării respective.

27-04-2022
15:44

Supercupa României, primul meci care va beneficia de VAR în România

E oficial: primul meci din România care va beneficia de sistemul de arbitraj video va fi Supercupa României. Anunțul a fost făcut de Răzvan Burleanu, președintele FRF, la finalul ședinței Comitetului Executiv de miercuri, 27 aprilie.

„Primul meci va fi Supercupa României. Nu avem nicio zi de întârziere. Colegii care se ocupă de partea tehnică și management-ul proiectului au făcut o treabă foarte bună alături de partenerii de la FIFA, LPF și deținătorii de drepturi TV astfel încât să avem toate apropbările la timp”, a declarat Răzvan Burleanu.

27-04-2022
14:35

Gaz Metan și Academica Clinceni, depunctate din nou

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a anunțat, printr-un comunicat oficial, că formațiile Gaz Metan și Academica Clinceni au primit o nouă penalizare de două puncte în clasamentul play-out-ului Ligii 1.

„Cioiu Marius Iulian vs. ACS FC Academica Clinceni – Neexecutare Hotărâre CNSL – În temeiul art.85.1.b din RD, se sancţionează clubul ASC FC Academica Clinceni, cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionat de categoria cea mai ridicată, urmând ca la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, echipei în cauză să i se scadă cate 2 (două) puncte, respectiv pentru perioada 07.04.2022-21.04.2022, s-au scăzut 2 (două) puncte. Termen: 11.05.2022.

 Popovici Sergiu Cristian şi Munteanu Alexandru vs. CS Gaz Metan Mediaş – Cerere de punere în executare a Deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv – În temeiul art.85.1.b din RD, se sancţionează clubul CS Gaz Metan Mediaş cu măsura interzicerii dreptului de a transfera şi /sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi cu scăderea a 2 (două) puncte pentru perioada 01.04.-15.04.2022. Termen: 04.05.2022”, se arată în comunicatul emis de FRF.

27-04-2022
13:28

Begu, victorie lejeră în ultimul tur al calificărilor la WTA Madrid Open

Jucătoarea de tenis Irina Begu, locul 62 mondial, a acces pe tabloul principal de la WTA Madrid Open, după o victorie scurtă în ultimul tur al calificărilor.

Ea a învins-o pe rusoaica Kamilla Rakhimova, locul 96 mondial, scor 6-1, 6-0, după o oră și 10 minute. Begu se alătură astfel pe tabloul principal al turneului din capitala Spaniei altor două românce: Simona Halep și Sorana Cîrstea.

27-04-2022
12:20

Un jucător din La Liga, ”călcat” de hoți

Casa fundașului echipei Levante, Shkodran Mustafi, a fost spartă de hoți, duminică, în timp ce fotbalistul dormea înăuntru.

Conform Mundo Deportivo, hoții au furat bani, bijuterii, ceasuri și genți în valoare de un milion de euro, dar au fugit când și-au dat seama că fotbalistul se află în vilă. Fundașul lui Levante dormea ​​în locuința sa din Betera, în apropiere de Valencia, când a avut loc atacul, dar a scăpat nevătămat.

Cercetările asupra spargerii sunt acum în desfășurare, iar polițiștii nu exclud varianta ca jaful să fi fost comis de o bandă de crimă organizată care a efectuat raiduri similare și în proprietățile altor fotbaliști.

Hoții ar fi petrecut până la jumătate de oră în casa neamțului după ce au intrat pe o fereastră de balcon. Mustafi a depus o plângere la poliție, susținând că suma tuturor bunurilor furate este de aproximativ un milion de euro.

27-04-2022
10:23

Iga Swiatek s-a retras de la turneul WTA Madrid

Liderul din clasamentul mondial a decis să nu mai participe la turneul de la Madrid din cauza unei accidentări la umărul drept.

Astfel, Simona Halep care va avea oricum un tablou dificil, a scăpat de cel mai puternic adversar, care a făcut instrucție cu jucătoarele din România la Billie Jean King Cup. 

27-04-2022
09:29

400.000 de euro pentru refugiații ucraineni la meciul dintre Borussia Dortmund - Dinamo Kiev

Meciul caritabil dintre Borussia Dortmund și Dinamo Kiev a fost un real succes. În urma acestei partide s-au strâns 400.000 de euro din bilete și donații. 

La partidă au participat 35.000 de spectatori, iar echipa lui Mircea Lucescu a câștigat cu 3-2: „Este vorba de a transmite un semnal, un semn de solidaritate cu Ucraina, câştigând nişte bani pentru a face o acţiune umanitară. De asemenea, este şi un semn de a ne pronunţa împotriva acestui război josnic”, a declarat Hans-Joachim Watzke, directorul clubului german.

27-04-2022
08:30

Nadal revine după o lună de pauză

Tenismenul spaniol Rafael Nadal, locul 4 ATP, a confirmat pe reţelele de socializare că va evolua la Mutua Madrid Open.

”În ciuda faptului că abia mă pregătesc şi este dificil, abia aştept să joc şi să o fac acasă, pentru că astfel de ocazii sunt puţine. Aşa că voi încerca să fac tot ce pot. Ne vedem la Madrid”, a scris Nadal, pe contul de Twitter.

Spaniolul a suferit o fractură de stres la al treilea arc costal stâng, în semifinala de la Indian Wells, și nu a mai participat la nicio competiție în ultima lună.

Nadal a reînceput să se antreneze la 18 aprilie, pe terenurile academiei sale din Mallorca. Din cauza accidentării, el a ratat turneele de la Monte Carlo şi Barcelona, ambele disputate pe suprafaţa sa preferată, zgura.

27-04-2022
07:23

FCC Baschet UAV Arad - ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 67-61 în finala Ligii Naționale de baschet feminin

Arădencele au reușit să câștige primul meci în finala Ligii Naționale de baschet feminin și sunt conduse cu 2-1 după trei meciuri. 

În primele două meciuri, covăsnencele au câștigat clar, cu 76-61 și 84-68. Astfel, au ratat șansa să tranșeze finala și să devină campioane.

Fetele de la FCC Baschet UAV Arad au fost susținute frenetic de 1.400 de spectatori. Meciul patru al finalei se va disputa tot la Arad, miercuri, 27 aprilie, de la ora 19:00.

27-04-2022
06:29

Novak Djokovic poate evolua la Wimbledon

Jucătorii de tenis nevaccinaţi împotriva Covid-19, printre care se află și liderul mondial Novak Djokovic, pot evolua la ediţia din acest an a turneului de la Wimbledon.

Directorul executiv al All England Club, Sally Bolton, a declarat pentru Sky Sports că jucătorii nevaccinaţi vor putea participa la ediția din acest an a Wimbledon, care va avea loc în perioada 27 iunie-10 iulie.

Djokovic a evoluat doar la trei turnee în 2022, Dubai, Monte Carlo şi Belgrad, deoarece nu este vaccinat. Din acest motiv, el a ratat competiţii importAnte, Australian Open, Indian Wells şi Miami Open.

Novak Djokovic s-a impus la Wimbledon în 2011, 2014, 2015, 2018, 2019 şi 2021. Anul trecut, el l-a învins în finală pe italianul Matteo Berrettini, scor 6-7 (4), 6-4, 6-4, 6-3.

Suspendat de FINA, Evgeny Rylov a participat la campionatele Rusiei de natație

Federaţia Internaţională de Nataţie a anunţat că îl investighează pe înotătorul rus Evgeny Rylov după ce acesta a participat la campionatele naţionale ale ţării sale, deşi a primit o interdicţie de nouă luni, cu doar patru zile în urmă.

”FINA ştie că Rylov a concurat la Campionatele Naţionale din Rusia, în week-end-ul trecut şi a lansat o analiză internă pentru a stabili dacă au fost încălcate sancţiunile sau regulile FINA. Rezultatul acestei anchete va fi anunţat în timp util”, a anunțat FINA, conform CNN.

ADVERTISEMENT

Rylov, medaliat cu aur în probele de 100 de metri şi 200 de metri spate la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul trecut, a declarat în martie că nu va participa la Campionatele Mondiale, care vor avea loc între 18 iunie şi 3 iulie, în semn de protest faţă de excluderea sportivilor ruşi de la competiţiile internaţionale.

FINA a anunţat, la 21 aprilie, că l-a suspendat pe dublul campion olimpic pentru că a participat la un miting organizat de preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova, în luna martie. Mitingul a comemorat al optulea an de la anexarea Crimeei de către Rusia, considerată ilegală de guvernul ucrainean şi nerecunoscută în Occident.

ADVERTISEMENT

Șumudică a încheiat cu o victorie grupele Ligii Campionilor Asiei

Formaţia saudită Al Shabab, antrenată de Marius Şumudică, a învins, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Al Jazira din Emiratele Arabe Unite şi a încheiat fără înfrângere Grupa B din Liga Campionilor Asiei.

Golurile au fost marcate de Mary (68) şi Paulinho (88). Al Shabab, calificată deja în optimi, a obţinut cinci victorii şi o remiză în Grupa B, pe care a încheiat-o pe primul loc, cu 16 puncte.

ADVERTISEMENT

Cristian Manea, noul președinte al FR Baseball

Cristian Manea, în vârstă de 48 de ani, a fost ales în funcția de președinte al Federației Române de Baseball și Softball.

La vot au fost prezenți 17 din cei 25 de membri, iar Manea a fost ales cu 15 voturi pentru și două abțineri. ”Le mulțumesc membrilor pentru încrederea acordată. A fost o campanie atipică în care cei mulți au realizat că ambele sporturi dragi nouă, baseball-ul și softball-ul, au suferit mult în ultimii 13 ani.

ADVERTISEMENT

Privesc cu încredere această provocare și mă bazez pe echipa care a coagulat această majoritate. Dat fiind situația în care se află baseball-ul din România în acest moment, cuvântul de ordine pentru startul acestui mandat, dar și pentru ceea ce va urma, va fi reformă.

Sunt convins că fiecare dintre noi, cei care iubim aceste sporturi, conștientizăm că numai împreună, că o adevărată echipă, putem să aducem baseball-ul și softball-ul acolo unde merită, atât pe plan intern cât și pe plan extern”, a declarat noul președinte, pentru prosport.ro.

La Adunarea Generală Extraordinară a fost votat a întregul Birou Executiv de conducere al FRBS:

  • Președinte – Cristian Manea – Președinte Angels București
  • Primvicepreședinte – Marius Tătaru – Director CSS Călărași
  • Vicepreședinte – Constantin Nacu – Director CSS Botoșani
  • Secretar General – Ioan Bălan – Președinte Leaders Călărași
  • Membru – Pavel Laurențiu – Director CSS Tg. Neamț
  • Membru – Bogdan Pîrvu – Profesor CSS Botoșani
  • Membru – Marius Țocu – Profesor – LPS Roman
  • Membru – Loredana Asoltanei – Vicepreședinte Thunder Wolves Botoșani
ADVERTISEMENT