Sport

Știrile zilei din sport, duminică, 11 iulie. Atanas Balaci, primul gol la prima echipă a Universității Craiova

FANATIK vă prezintă cele mai importante și interesante știri sportive ale zilei de duminică, 11 iulie.
11.07.2021 | 10:54
Stirile zilei din sport duminica 11 iulie Atanas Balaci primul gol la prima echipa a Universitatii Craiova
ADVERTISEMENT
11-07-2021
18:02

U Craiova, victorie zdrobitoare la o zi după ce a câștigat Supercupa

Echipa Universitatea Craiova s-a impus cu 7-0 într-un meci amical cu Pandurii Târgu Jiu, la o zi după ce a câștigat Supercupa României, unul dintre goluri fiind reușit de Atanas Balaci, nepotul legendarului Ilie Balaci.

Celelalte goluri ale oltenilor au fost marcate de Mărieș, Mamut, Markovic – 3 și V. Constantin. Antrenorul Marinos Ouzounidis a început în următoarea formulă de echipă: Lazar – Vlădoiu, Mitran, Găman, Benga – Bic, Screciu – Gustavo, Fedele, Mărieş – Mamut. Au mai intrat în repriza secundă: Rusu, Markovic, Danciu, Baiaram, Balaci, Nețoiu, V. Constantin.

11-07-2021
16:37

CFR Cluj, arbitrată de un elvețian

Meciul Borac Banja Luka – CFR Cluj, din manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Elveţia, avându-l la centru pe Urs Schnyder.

Schnyder va fi ajutat la cele două linii de Jan Kobeli şi Remy Zgraggen, iar rezervă va fi Stefan Horisberger. Meciul va avea loc, marţi, 13 iulie, de la ora 21:00. În tur, CFR Cluj s-a impus, scor 3-1.

În aceeași fază a competiției, întâlnirea dintre echipa slovenă Mura și formația macedoneană Shkendija va fi condusă la centru de Marcel Bîrsan. El va fi ajutat de asistenții Valentin Avram și Mihai Marica, iar Iulian Dima va fi rezervă.

11-07-2021
13:13

Nigeria a învins SUA la baschet masculin cu 90-87

Rușine istorică pentru naționala de baschet masculin a SUA, înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Văzuți drept principalii favoriți la câștigarea medaliei olimpice de aur, jucătorii americani au pierdut meciul de pregătire disputat la Las Vegas împotriva selecționatei Nigeriei cu scorul de 87 la 90.

Cel mai bun jucător al americanilor a fost Kevin Durant, autor a 15 puncte, în timp ce de la nigerieni s-a remarcat Gabe Vincent, jucător în NBA la Miami Heat, care a marcat 21 de puncte.

11-07-2021
11:34

Marius Marin își vede visul cu ochii. Sampdoria vrea să-l transfere

Spre deosebire de Valentin Mihăilă și Dennis Man, care au șanse mici să plece de la Parma în această vară, Marius Marin și-ar putea vedea împlinit visul de a evolua pentru o echipă din Serie A. Potrivit presei italiene, oficialii Sampdoriei intenționează să le ofere celor de la Pisa trei milioane de euro pentru transferul său.

Visul meu este să joc în Serie A. Dacă nu cu Pisa, poate cu altă echipă, vom vedea. Deocamdată, mai am doi ani și jumătate de contract cu Pisa”, declara, nu cu mult timp în urmă, mijlocașul central de 22 de ani. 

11-07-2021
07:49

Di Maria dezvăluie ce i-a spus Messi înaintea finalei Copa America

Argentina a cucerit Copa America, la capătul unui meci câștigat în fața eternei rivale, Brazilia, scor 1-0, datorită execuției de vis a lui Angel Di Maria. Ulterior, acesta a dezvăluit cum a reușit căpitanul Lionel Messi să-l motiveze înaintea partidei.

Leo mi-a zis înainte de meci că asta era finala mea pentru că nu am jucat cu Chile în finala din Statele Unite și nu am jucat nici în finala Mondialului din 2014.

Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi jucat în acele finale? Nu știu. Așa a fost să fie, să joc azi și să câștigăm.

Sunt fericit pentru fetele mele, pentru soția mea și pentru toată lumea care ne-a susținut și a venit aici. Urmează un Campionat Mondial și avem un moral foarte bun”, a declarat mijlocașul lui PSG.

 

11-07-2021
07:41

Ședință de urgență la Juventus. Principala țintă a lui Max Allegri în această vară

Massimiliano Allegri are planuri mari în cel de-al doilea mandat al său pe banca echipei Juventus Torino. Recent, acesta a avut primele discuții cu șefii pe marginea strategiei de transferuri și a ajuns la concluzia că „Bătrâna Doamnă” are nevoie de întăriri la mijlocul terenului.

Astfel, principala țintă a perioadei de mercato devine Manuel Locatelli, pe care Sassuolo ar fi dispusă să-l cedeze în schimbul unei sume de aproximativ 40 milioane de euro. Misiunea fostei campioane a Italiei nu va fi, însă, deloc ușoară, având în vedere că în cursa pentru transferul tânărului de 23 de ani a intrat și Arsenal.

De asemenea, dacă Ronaldo va decide să plece acum, Juve se va vedea nevoită să demareze negocierile pentru un alt atacant. Potrivit presei din Peninsulă, lista scurtă îi cuprinde pe Gabriel Jesus, de la Manchester City și Mauro Icardi, de la PSG.

11-07-2021
07:28

Sara Carbonero iubește din nou. Cine i-a furat inima după divorțul de Iker Casillas

Sara Carbonero (37 de ani) și-a regăsit fericirea în brațele unui alt bărbat după divorțul de Iker Casillas. Potrivit revistei Semana, alesul este artistul Kiki Morente (31 de ani), fratele Estrellei Morente și fiul lui Enrique Morente, ambii interpreți cunoscuți de muzică flamenco.

Cei doi s-au întâlnit datorită unui prieten comun, iar de aici și până la o poveste de dragoste în toată regula a mai fost doar un pas. De altfel, sursa citată dezvăluie că frumoasa jurnalistă i-a cunoscut deja pe membrii familiei noului său iubit, semn că relația este extrem de serioasă.

Încă un portar la Real Madrid. Pe cine a adus Carlo Ancelotti

După cedarea lui Diego Altube la Fuenlabrada, în Segunda Division, Carlo Ancelotti a decis ca locul celui de-al treilea portar al Realului să fie ocupat de tânărul Luis Federico Lopez, câștigător al competiției UEFA Youth League, sub comanda legendarului Raul Gonzalez.

Născut la Murcia şi cotat la 150 de mii de euro, acesta are 20 de ani, 1,93 metri înălțime şi este un produs al clubului blanco. Deși nu a jucat niciodată în La Liga, se poate lăuda cu 15 meciuri în tricoul echipei a doua, Real Madrid Castilla.

ADVERTISEMENT