Mihai Costea face parte din cei șase jucători dați afară de Chindia Târgoviște. Este vorba despre Denis Dumitrașcu, Andrei Pițian, Mihai Costea, Mihai Neicuțescu, Blaise Yameogo și Valmir Berisha.
„Noi avem înțelegere clară cu Viitorul, astăzi am discutat (n.r. – joi) pentru cei trei jucători, Marco Dulca, Tiberiu Căpușă și Paul Iacob, cel mai probabil ei vor rămâne la Târgoviște.
Pe lângă ei, ne dorim să aducem de la Viitorul încă doi fotbaliști U21. Emil Săndoi și-a exprimat dorința să îi transferăm și cred că sunt jucători mai interesanți decât cei care au plecat”, a vorbit Marcel Ghergu, președintele Chindiei Târgoviște.
Atacantul de 22 de ani, Daniel Paraschiv, cel mai bun marcator al echipei Viitorul Panduri Târgu Jiu, a semnat cu CFR Cluj.
”Clubul CFR 1907 Cluj anunţă transferul atacantului Daniel Paraschiv. Născut la Braşov, Paraschiv (22 de ani) a evoluat în sezonul recent încheiat pentru formaţia Viitorul Pandurii Târgu Jiu, fiind unul dintre principalii marcatori din Liga a II-a, cu 11 goluri în 27 de partide, în toate competiţiile. Îi urăm bun venit şi cât mai multe realizări în tricoul vişiniu”, au anunțat feroviari prin intermediul site-ului oficial.
Daniel Paraschiv este al cincilea transfer realizat de CFR Cluj în această vară, după belgianul Anas Tahiri, argentinianul Jonathan Rodriguez, ultima oară la FC Botoşani, algerianul Rachid Bouhenna, de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi Denis Alex Rusu, de la Şoimii Lipova.
Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal a decis sancțiunile pe care le vor suporta oficialii și jucătorii implicați în bătaia generală de la finalul partidei SCM Zalău – Unirea Dej, 1-1, din manșa a doua a barajului de promovare în Liga 2.
Cel mai rău a ieșit antrenorul secund al echipei clujene, Moundir Moussaddak. Acesta a primit nu mai puțin de trei sancțiuni și o va ispăși pe cea mai drastică. Va sta patru meciuri în tribună și va plăti o penalitate sportivă de 2.270 de lei.
Jucătorii Raul Erik Papp și Angelo David Cocian, ambii de la Unirea Dej, au fiecare de ispășit trei meciuri de suspendare și trebuie să achite 1.500 de lei. Antrenorl interimar al sălăjenilor, Vasile Jula, a primit o suspendare de o lună și o amendă de 2.200 de lei.
Jucători Romaric Logon, Bogdan Vișan și Raul Stanciu, toți de la SCM Zalău, vor sta câte trei meciuri, iar primii doi au de achitat o penalitate sportivă de 1.500 de lei, iar Stanciu una de 1.700 de lei.
Bătaia generală a pornit de la bucuria excesivă a jucătorilor clujeni care au înscris golul egalării și al promovării în ultima secundă a meciului.
https://www.youtube.com/watch?v=RlSBhBhPi5s
Clubul CFR Cluj a anunţat că a obţinut serviciile mijlocaşului Denis Rusu, care a jucat ultima dată la UTA Arad.
”Cluburile CFR 1907 Cluj şi Şoimii Lipova au ajuns la un acord privind transferul definitiv al mijlocaşului Denis Alex Rusu. În vârstă de 20 de ani, Rusu a evoluat în sezonul precedent pentru UTA Arad, sub formă de împrumut de la Şoimii Lipova”, se arată pe site-ul oficial al grupării clujene.
UTA Arad a anunţat joi despărţirea de 11 jucători, între care şi Denis Rusu.
Minaur Baia Mare a anunţat că l-a achiziţionat pe handbalistul brazilian Anderson Mollino da Silva, ultima dată legitimat la Angel Ximenez, în Spania.
Anderson Mollino da Silva joacă inter dreapta și s-a născut la 20 mai 1990, la Castelo (Brazilia). Între 2008 şi 2016 a evoluat pentru Handball Clube Taubate (Brazilia), apoi la Bita (Iran, 2016-2017), MKS Zaglebie Lublin (Polonia, 2017-2018), Arka Gdynia (Polonia, 2018-2019), Anaitasuna (Spania, 2019-2020), BM Peunte Genil Angel Ximenez (Spania, 2020-2021). În ultimul sezon din Asobal a marcat 92 de goluri în 32 de partide, iar echipa sa a încheiat campionatul pe locul 8 (din 18 echipe câte are Liga Asobal).
Minaur l-a achiziţionat şi pe ucraineanul Anton Terehov, portar, ultima dată legitimat în Polonia, la Sandra SPA Pogon Szczecin. Au rămas la echipă: Barna Buzogany, Răzvan Pop, Milan Kotrc, Daniel Bera, Sergiu Makaria, Tomas Cip, Tudor Bogdan Buguleţ, Mihai Buşecan, Robert Nagy, Călin Căbuţ, Alexandru Csepreghi, Andrei Buzle, Erok Pop (revenit după împrumutul de la Făgăraş), Mihai Dobra.
La finalul sezonului 2020-2021, mai mulţi jucători au plecat de la Minaur: Ionuţ Ciobanu, Georgel Haiduc, Albert Cristescu, Paul Oargă, Ionuţ Ramba, Jose Toledo, Nikola Skrobic, Daniel Mureşan.
Echipa feminină de handbal Rapid a anunţat că a obţinut serviciile sportivei angoleze Azenaide Danila Jose Carlos. Interul dreapta are 91 de selecţii şi 264 de goluri înscrise pentru naţionala africană.
”O nouă jucătoare importantă a semnat cu echipa noastră. Angoleza Azenaide Danila Jose Carlos a evoluat în ultimele 2 sezoane pentru clubul croat RK Podravka Koprivnica, cu care a obţinut titlul de campioană anul acesta”, se arată pe pagina de Facebook Handbal Rapid Bucureşti.
Sportiva angoleză a mai jucat la Primeiro de Agosto (2009-2010, 2012-2013), BM Bera Bera (2010-2011) şi Petro Atletico (2014-2019). Danila Carlos a participat la Campionatul Mondial din 2011, desfăşurat în Brazilia şi la Jocurile Olimpice din 2008, 2012 şi 2016. A fost inclusă în top 10 cele mai bune debutante în Liga Campionilor 2020.
Noul antrenor al echipei Bayern Munchen, Julian Nagelsmann, a luat decizia de a se despărți de patru jucători care și în sezonul precedent au prins foarte puține minute.
Portarul Alexander Nubel va fi împrumutat la o altă formație pentru a prinde mai multe minute, deoarece poarta bavarezilor este acaparată de Manuel Neuer, în timp ce Niklas Sule ar urma să fie cedat definitiv pentru că Nagelsmann se va baza în centrul defensivei pe Dayot Upamecano, Lucas Hernandez și Tanguy Kouassi.
Fundașul lateral francez Bouna Sarr va fi și el împrumutat, iar Kingsley Coman nu a ajuns la un acord cu clubul pentru prelungirea contractului scadent în 2023 și ar putea fi vândut pentru o sumă importantă. Mijlocașul francez este dorit în Premier League de Arsenal Londra și FC Liverpool.
Papa Francisc l-a primit, la Vatican, pe preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin. Întâlnirea a avut loc cu o zi înainte de startul Campionatului European.
La reuniunea de la Palatul Apostolic au fost prezenţi şi alţi oficiali din fotbal, între care şi preşedintele federaţiei italiene, Gabriele Gravina.
Ceferin i-a oferit Suveranului Pontif o replică a trofeului Euro 2020, iar Gravina i-a dăruit un tricou al naţionalei Italiei, cu autografele jucătorilor.
Înotătorul Robert Glinţă a primit, la Izvorani, echipamentul oficial al Team Romania pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.
”La Complexul Olimpic ‘Sydney’ 2000 din Izvorani, campionul european la înot şi primul sportiv român calificat la întrecerea olimpică din Japonia a fost încântat de echipamentul primit şi mândru să poarte tricoul Team Romania”, se arată pe site-ul COSR.
În calitate de parteneri de mobilitate, reprezentanţii Toyota România au pus la dispoziţia COSR o ToyotaRAV4 Full Hybrid. Acest SUV livrează membrilor Team Romania noul echipament pentru Tokyo2020. În 23 iulie, la Tokyo, Team Romania va defila la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.