LIVE Actualizat 28-05-2021
19:18

Știrile zilei din sport, vineri 28 mai. Cristina Neagu, în All Star Team a Ligii Campionilor

Fanatik vă prezintă cele mai importante știri din sport ale zilei de vineri, 28 mai.
28.05.2021 | 19:56
Stirile zilei din sport vineri 28 mai Cristina Neagu in All Star Team a Ligii Campionilor
ADVERTISEMENT
28-05-2021
19:18

Cristina Neagu, cel mai bun inter stânga din Liga Campionilor

Căpitanul echipei CSM Bucureşti, Cristina Neagu, a fost aleasă în All Star Team a Ligii Campionilor, sezonul 2020-2021, în ciuda faptului că ”tigroaicele” au ratat calificarea în Final Four.

Cristina Neagu a fost desemnată cel mai bun inter stânga al competiţiei, după ce a primit şapte nominalizări din partea antrenorilor din Liga Campionilor. În echipa ideală a stagiunii se află şi fostele jucătoare ale CSM Bucureşti, Majda Mehmedovic şi Nora Mork. Antrenorul anului a fost ales Ole Gustav Gjekstad de la Vipers Kristiansand.

28-05-2021
16:59

David Alaba a semnat pe 5 ani cu Real Madrid

David Alaba este oficial noul fundaș al lui Real Madrid, semnând un contract valabil pentru cinci sezoane, acesta venind din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Bayern Munchen.

Salariul pe care îl va încasa, va fi unul mare, acesta urmând să primească 12.000.000 de euro pe an, la care se vor adăuga și alte bonusuri.

28-05-2021
15:51

Regula celor 5 schimbări rămâne în vigoare până la CM-2022

International Football Association Board (IFAB), organismul care stabileşte Legile Jocului, a anunţat pe site-ul oficial că regula celor 5 schimbări a fost prelungită până la 31 decembrie 2022.

Astfel, echipele de fotbal vor putea continua să facă cinci schimbări pe meci până la sfârşitul anului 2022, o măsură care a fost luată anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus şi care a fost prelungită până la Campionatul Mondial din Qatar, din 2022, inclusiv.

28-05-2021
14:55

Sorana Cîrstea, a doua finală WTA în acest an

Sorana Cîrstea, locul 61 WTA, a obţinut calificarea în finala turneului de categorie WTA 250 de la Strasbourg. Pentru sportiva din Târgovişte, aceasta este a doua finală din acest an, după ce a câştigat turneul de la Istanbul, în aprilie, şi a şasea din carieră. Ea mai are un trofeu în palmares, la Taşkent, în 2008.

Cîrstea a învins-o, în penultimul act, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, pe poloneza Magda Linette, locul 48 şi cap de serie numărul 8, după un meci de două ore şi opt minute. Calificarea în finală este recompensată la Strasbourg cu un premiu de 13.224 de euro şi cu 180 puncte WTA. Campioana va primi 23.548 de euro şi 280 de puncte WTA.

Sorana urcă până pe locul 53 după meciul de vineri, iar o victorie la acest turneu o va readuce în Top 50 WTA. A doua finalistă va fi cunoscută după meciul dintre Barbora Krejcikova, locul 38 WTA şi cap de serie numărul 5, şi germana Jule Niemeier, locul 216 WTA, venită din calificări. Finala va avea loc sâmbătă.

”A fost un meci foarte greu, cred că şi eu, şi Magda am jucat foarte solid şi chiar dacă am pierdut primul set am simţit că am jucat bine, dar adversara a fost mai bună. Am încercat apoi să fiu un pic mai deşteaptă şi să găsesc diferite căi de a ataca şi de a fi responsabilă şi a funcţionat.

Au fost multe schimburi lungi de mingi, dar cu viteză în acelaşi timp. Ambele am lovit cu putere, iar atunci când loveşti cu putere nu e uşor să schimbi direcţia, aşa că acesta a fost motivul pentru acele multe lovituri în diagonală.

Sunte fericită, am venit la Strasbourg fără să ştiu cum mă simt şi fără aşteptări, aşa că este extraordinar să fiu în finală”, a declarat Cîrstea, la interviul de pe teren.

28-05-2021
14:08

Liverpool a plătit clauza de reziliere pentru Ibrahima Konate

Clubul Liverpool l-a transferat pe fundașul francez Ibrahima Konate, urmând să achite clauza de reziliere cu gruparea RB Leipzig, în valoare de 42 de milioane de euro.

”Este un moment cu adevărat deosebit pentru mine şi familia mea. În acest moment, mă concentrez pe Campionatul European sub 21 de ani cu Franţa, dar după această competiţie ştiu că mă voi alătura uneia dintre cele mai bune echipe din lume şi asta îmi dă o senzaţie extraordinară”, a declarat jucătorul în vârstă de 22 de ani.

Fundaşul, care şi-a început cariera în Franţa, la Sochaux, a avut 21 de prezenţe la RB Leipzig în acest sezon, echipa sa terminând campioantul pe locul al doilea. Sosirea sa la Liverpool va contribui la consolidarea unei linii defensive care a suferit din cauza absenţelor pe termen lung ale fundaşilor centrali Virgil van Dijk, Joe Gomez şi Joel Matip în timpul sezonului recent încheiat.

28-05-2021
12:55

Jonathan Rodriguez a plecat de la FC Botoşani

FC Botoşani a anunţat despărţirea de căpitanul Jonathan Rodriguez, care a evoluat în 122 de meciuri oficiale pentru echipa din Moldova.

”Este timpul să-mi iau rămas bun de la clubul care mi-a dat toţi aceşti 4 ani, la fel cum am făcut-o pe teren, de multe ori bine şi de multe ori rău, dar lăsând mereu tot ce puteam da.

Vreau să le mulţumesc colegilor, staff-ului, liderilor şi oamenilor din oraş care m-au tratat întotdeauna de parcă aş fi fost acasă. Vă doresc tot binele pentru sezonul viitor şi sper să văd în continuare FC Botoşani luptând pentru podium”, a declarat mijlocașul argentinian.

FANATIK a anunţat în exclusivitate, încă de pe 19 mai, că Jonathan Rodriguez a semnat cu CFR Cluj din postura de jucător liber, iar apoi patronul de la Botoșani, Valeriu Iftime, a confirmat informația.

28-05-2021
09:56

Juventus și-a luat adio de la Andrea Pirlo

Andrea Pirlo a plecat în mod oficial de la Juventus. Anunțul a fost făcut de „Bătrâna Doamnă” în mediul online, alături de un mesaj special, de mulțumire, pentru fostul jucător și deja antrenor al lui Juve. 

„Mulțumim, Andrea! Acestea sunt primele cuvinte pe care toți trebuie să le pronunțăm la finalul acestei experiențe speciale pe care am trăit-o împreună”, au scris cei de la Juventus pe rețelele de socializare.

Pirlo a stat pe banca lui Juventus timp de un sezon. În această perioadă, italianul în vârstă de 42 de ani a cucerit două trofee pe banca torinezilor, Supercupa și Cupa Italiei.

Conform jurnaliștilor din Italia, Pirlo va fi înlocuit cu Massimiliano Allegri, cel care a mai condus echipa în perioada 2014 – 2019, când a cucerit cinci titluri în Serie A, din cinci posibile, patru Cupe și două Supercupe ale Italiei.

28-05-2021
08:33

O brigadă de arbitri formată din femei a condus un meci din Copa Libertadores

Aregentinienii de la Defesa y Justicia a remizat, joi, 27 mai, acasă, scor 1-1, cu echipa din Ecuador Independiente del Valle, într-o partidă din grupele Copa Libertadores, arbitrat de o brigadă formată integral din femei.

Central a fost Edina Alves, din Brazilia, în timp ce la două linii s-au aflat compatrioata sa Neuza Back şi de Cindy Nahuelcoy, din Chile. Rolul celui de-al 4-lea oficial l-a îndeplinit Maria Belen Carvajal, de asemenea din Chile.

În Europa, Stephanie Frappart a scris istorie. Pe 2 decembrie 2020, franțuzoaica a devenit prima femeie care arbitrează un meci din UEFA Champions League (Juventus – Dinamo Kiev, scor 3-0).

28-05-2021
07:08

Cosmin Radu a spune ”adio” carierei sportive

Căpitanul echipei naționale de polo, Cosmin Radu, și-a anunțat retragerea. Sportivul a câștigat recent titlul de campion al Croației, cu Mladost Zagreb, marcând golul decisiv, la ultimul meci din carieră. 

În vârstă de 39 de ani, Cosmin Radu este unul dintre cei mai longevivi și apreciați sportivi în această disciplină. Format la Rapid București acesta are în palmares un loc 4 la Campionatele Europene de la Belgrad (2006), un loc 6 la Campionatele Mondiale din 2005 și un loc 10 la Jocurile Olimpice de la Londra (2012).

Pentru echipa națională de polo a României a evoluat neîntrerupt în ultimii 22 de ani. La nivel de echipe de club, Cosmin Radu a câștigat câștigat campionatul în România, de patru ori, Cupa Croației de cinci ori, Liga Regională de patru ori și campionatul croat de trei ori. 

28-05-2021
06:21

Venezia a revenit după 19 ani în Serie A

Venezia a promovat în Serie A după 19 ani de așteptare, din postura de câștigătoare a play-off-ului din Serie B. Echipa lui Paolo Zanetti, care a terminat pe locul cinci în ligasecundă, a câștigat finala barajului în fața celor de la Cittadella, ocupanta locului 6 la finalul campionatului.

Venezia s-a impus în prima manșă cu 1-0, la Cittadella, prin golul marcat de Francesco Di Mariano, în timp ce partida retur s-a încheiat 1-1. În manșa secundă, Cittadella a restabilit egalitatea, iar din minutul 35, Venezia a jucat și în inferioritate numerică. Cu toate acestea, gazdele au dat lovitura în minutul 90+2, atunci când Bocalon a înscris pentru 1-1 și a adus promovarea în Serie A.

Alături de Venezia, în Serie A au mai promovat, direct, ocupantele primelor două poziții din divizia secundă, Empoli și Salernitana.

 

28-05-2021
05:44

Orașul Villarreal, luat cu asalt de fani după câștigarea Europa League

Suporterii din Villarreal au umplut străzile după ce „Submarinul galben” a câștigat la loviturile de departajare finala Europa League, cu Mancester United. Fanii i-au întâmpinat astfel pe fotbaliștii care au parcurs străzile orașului cu un autocar descoperit.

Pentru Villarreal, victoria de la Gdansk a reprezentat primul trofeu european câștigat vreodată. După 1-1 la finalul celor 120 de minute, echipa lui Unai Emery s-a impus la loviturile de departajare cu scorul de 12-11.

 

CSM Oradea o conduce cu 2-0 la general pe BCMU Piteşti, în semifinalele Ligii Naţionale

CSM Oradea a câștigat joi, 27 mai, acasă, cu scorul de 79-59 (40-30) meciul cu BCMU Pitești, din semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin. Cei mai buni marcatori ai meciului au fost Valeika și Baciu, cu câte 12 puncte, pentru gazde, respectiv Bishop, cu 13, pentru oaspeți.

În prima partidă, CSM Oradea s-a impus cu 78 la 54, iar seria va continua la Pitești, meciurile 3 și 4 urmând să aibă loc pe 31 mai și pe 2 iunie, iar posibilul decisiv se dispute la Oradea.

ADVERTISEMENT

În celălalt duel din penultimul act, U BT Cluj o conduce le general pe CSO Volunari cu același scor, 2-0. Echipa cu trei victorii va juca în finala Ligii Naționale, care se va desfășura în același sistem. Sezonul trecut, Liga Națională nu și-a desemnat câștigătoarea, sezonul fiind „înghețat” din cauza pandemiei COVID-19.