Sport

Știrile zilei din sport, vineri, 4 februarie. Echipa lui Cosmin Olăroiu a obținut o nouă victorie în campionatul Emiratelor Arabe

FANATIK vă prezintă în amănunt cele mai importante știri din sport ale zilei de vineri, 4 februarie. Informații de ultimă oră, rezultate, declarații, totul doar în știrile zilei din sport.
Stirile zilei din sport vineri 4 februarie Echipa lui Cosmin Olaroiu a obtinut o noua victorie in campionatul Emiratelor Arabe
ADVERTISEMENT
04-02-2022
21:42

Al Sharjah Cultural Club s-a impus cu 1-0 pe terenul lui Al Ittihad

Al Sharjah Cultural Club, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu (52 ani), s-a impus în etapa a 14-a a primei ligi din Emiratele Arabe Unite, Pro League, câștigând cu 1-0 pe terenul lui Al Ittihad Kalba.

Golul a fost marcat de Camara în minutul 52, dar diferența de scor putea fi mai mare, dacă Bernard nu ar fi ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 74.

În urma acestui rezultat, Al Sharjah Cultural Club se află pe locul 3 al campionatului, cu 26 de puncte, la unul singur de ocupanta locului 2, Al-Wahda, care s-a impus cu 4-2, acasă, în fața lui Al Oruba.

Lider este Al Ain, cu 30 de puncte, care urmează să primească replica lui Khorfakkan, echipă aflată pe locul 10 în clasament.

04-02-2022
20:17

Academica Clinceni a achitat datorii de 90.000 de euro

Conform ProSport, Academica Clinceni a plătit suma de 90.000 de euro către mijlocașul Aristote N’Dongala, de care s-a despărțit în august 2020, și către clubul bulgar Levski Sofia.

Astfel, ilfovenilor le va ridicată interdicția la transferuri în cel mai scurt timp, iar echipa lui Adrian Falub va putea aduce jucători să iasă din această situație extrem de complicată, cu doar 16 jucători care pot fi trimiși pe foaia de joc, dintre care mulți juniori și doar un portar.

Clinceni a achitat și grila de formare de 19.000 de euro pentru Chandarov, mijlocașul central în vârstă de 23 de ani, care a jucat la Clinceni între august 2020 și ianuarie 2022.

04-02-2022
18:06

Zlatan Ibrahimovic va fi spectator la meciul de sâmbătă cu Inter

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic nu a putut fi recuperat la timp pentru marele meci pe care AC Milan îl va juca sâmbătă, 5 februarie, în deplasare, cu Inter Milano, în etapa a 24-a din Serie A.

El s-a accidentat la tendonul lui Ahile la meciul cu Juventus, din 23 ianuarie, și va absenta inclusiv la meciul pe care AC Milan îl va juca miercuri, 9 februarie, în sferturile Cupei Italiei, cu Lazio.

Este dezamăgitor că lipsește Zlatan. Ne-am dezvoltat mult jocul cu el, dar trebuie să arătăm că suntem puternici și fără el”, a declarat antrenorul rossonerilor, Stefano Pioli, într-o conferință de presă, conform lequipe.fr.

Absența atacantului suedez l-ar putea ajuta pe francezul Olivier Giroud. Ajuns la AC Milan pe 17 iulie 2021, el ar putea bifa primul „Derby della Madonnina”, după ce în prima manșă a rămas pe banca de rezerve.

Giroud este un fotbalist inteligent și complet, știe să se conecteze la joc dar mai presus de toate știe să acopere perfect terenul. Este pregătit”, a subliniat Pioli, fără a spune dacă-l va folosi pe francez din primul minut.

04-02-2022
15:59

Rayo – Betis și Bilbao – Valencia sunt meciurile din semifinalele Cupei Spaniei

Tragerea la sorți a meciurilor din semifinalele Cupei Spaniei a avut loc vineri, iar partidele din această fază a competiției sunt Rayo Vallecano – Betis Sevilla și Athletic Bilbao – Valencia.

Spre deosebire de fazele precedente, care s-au jucat într-o singură manșă, de această dată vor avea loc două meciuri. Turul este programat pe 8 și 9 februarie, iar returul pe 2 și 3 martie. Învingătoarele își vor disputa trofeul pe 23 aprilie.

În semifinale nu se va mai ține cont de regula golului marcat în deplasare. Dacă scorul după cele două manșe este egal, se vor desfășura două reprize de prelungiri de câte 15 minute. Echipa care se află în avantaj după cele 120 de minute ale returului se califică în finală, dar dacă egalitatea persistă se vor executa lovituri de departajare de la 11 metri.

Federația spaniolă a schimbat sistemul competițional, cu un singur meci până în sferturi, din sezonul 2019/2020, iar de atunci singura echipă care s-a calificat de fiecare dată în semifinale a fost Athletic Bilbao.

De altfel, echipa bască a dat lovitura în actuala ediție a Cupei Spaniei, eliminând cei doi granzi, Barcelona în optimile de finală, cu 3-2, după prelungiri, și Real Madrid, în sferturi, cu 1-0.

04-02-2022
13:11

Derby-ul Barcelona - Atletico Madrid se poate disputa cu casa închisă

Barcelona a primit o veste cât se poate de bună înaintea duelului cu Atletico Madrid. Având în vedere noile decizii ale autorităților sanitare privind prezența publicului la competițiile sportive, Camp Nou va putea fi redeschis la capacitate maximă.

Accesul va fi permis tuturor deținătorilor de abonamente valabile pentru sezonul 2021-2022, care își vor putea ocupa locurile lor obișnuite, dar și fanilor fără abonamente, pe baza biletelor achiziționate online. Clubul le recomandă, însă, tuturor să sosească din timp la stadion și să poarte măștile de protecție. Partida este programată duminică, 6 februarie, la 17:15.

04-02-2022
09:04

Juan Musso, apariție nud din greșeală

Portarul echipei Atalanta Bergamo, Juan Musso, a publicat o fotografie pentru a-i arăta iubitei sale Anna Ariaudo ce surpriză o așteaptă acasă fără să-și dea seama că imaginea cu el nud se reflectă în oglindă.

Internaționalul argentinian a postat poza pe contul de Instagram fără să-și dea seama de gafa uriașă. Fotografia pentru iubita sa a fost însoțită de mesajul ”Ești cea mai bună”.

Știrile zilei din sport vineri 4 februarie

Când și-a dat seama de greșeala făcută, Juan Musso a șters postarea și apublicat o nouă fotografie cu surpriza pe care i-o pregătea iubitei sale și a scris ”Fotografia corectă”. Dar era deja prea târziu. Poza a devenit imediat virală.

Anna Ariaudo a repostat ”fotografia potrivită” și cu simțul umorului a comentat ”Noroc că te iubesc prea mult”. ”Îmi pare rău”, a fost răspunsul lui Juan Musso către iubita sa pentru nuditatea involuntară.

Știrile zilei din sport vineri 4 februarie

04-02-2022
07:17

Nume grele ale fotbalului din Italia, incluse în Hall of Fame

Federaţia Italiană de Fotbal a decis numele personalităţilor care vor fi incluse în acest an în Hall of Fame-ul fotbalului italian, printre acestea numărându-se Alessandro Nesta, Antonio Conte şi Simon Kjaer.

Conform site-ului football-italia.net, din comisia de evaluare au făcut parte preşedintele Uniunii Presei Sportive Italiene, Gianfranco Coppola, directorii jurnalelor sportive, precum şi preşedintele Fundaţiei Muzeului Fotbalului, Matteo Marani.

În Hall of Fame-ul fotbalului italian vor fi incluşi Alessandro Nesta (fotbalist italian), Karl-Heinz Rummenigge (fotbalist străin), Antonio Conte (antrenor), Gianluca Rocchi (arbitru italian), Antonio Cabrini (fotbalist italian veteran), Barbara Bonansea (jucătoare italiană), Giovanni Sartori (director italian), Simon Kjær (Premiul Davide Astori), Luigi Simoni, Armando Picchi, Romano Fogli, Fino Fini şi Vujadin Boskov (premii postume).

04-02-2022
06:10

Mesajul lui Bernal după ce a fost operat la coloană

Ciclistul columbian Egan Bernal, care a suferit un accident săptămâna trecută, a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, el fiind operat la coloana vertebrală.

Medicii columbieni au anunţat că operaţia a decurs fără probleme. Săptămâna trecută, Bernal a fost operat prima dată la coloana vertebrală, însă şi la femur, rotulă, coaste şi pentru un plămân perforat.

”Pacientul este deja în convalescenţă. Obiectivele de stabilitate biomecanică a coloanei cervicale au fost atinse cu rezultate clinice excelente, fără complicaţii. Îi monitorizăm în continuare evoluţia postoperatorie şi muncim pentru a obţine cele mai bune rezultate clinice şi o refacere rapidă”, a precizat spitalul.

Bernal a postat un mesaj pe Instagram, ataşând şi o fotografie cu el în spital. ”11 coaste. Femur. Rotulă. T5-T6. Coloana cervicală. Metacarp. Un deget. Un dinte pierdut. Ambii plămâni perforaţi. Aproape am murit, dar ştiţi ce? Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu că m-a trecut prin acest test.

A fost cea mai dură cursă, dar am avut un grup de oameni excelenţi în jurul meu. Ieri mi-au făcut ultima operaţie importantă şi se pare că totul este bine. Aşa că acum mai rămâne să mă refac şi să fac din asta alt… I’M BACK! And let’s rock”, a scris sportivul.

Christian Eriksen va face luni primul antrenament cu Brentford

Tehnicianul echipei Brentford, Thomas Frank, a declarat că danezul Christian Eriksen se va antrena pentru prima dată luni, 7 februarie, cu noii săi colegi, el menţionând că aducerea jucătorului reprezintă cea mai importantă achiziţie din istoria clubului.

”Este cea mai importantă achiziţie din istoria clubului. Ziua în care Christian va păşi pe teren va fi una incredibilă. Ce i s-a întâmplat în iunie a fost un şoc pentru noi toţi.

ADVERTISEMENT

Mă bucur că el şi familia lui sunt bine şi confortabili cu ideea ca el să se antreneze şi să joace fotbal din nou. Abia aştept să vină ziua în care va păşi pe teren. Christian va veni duminică şi se va antrena cu echipa luni. Acela va fi primul său antrenament”, a spus Frank.

Christian Eriksen a semnat un contract valabil până în vară cu Brentford. Mijlocașul nu a mai jucat de când a suferit un stop cardiac în timpul meciului disputat de Danemarca împotriva Finlandei la Euro 2020, în iunie, anul trecut.

ADVERTISEMENT

CS Medgidia, eliminată în semifinalele Challenge Cup la volei feminin

Echipa de volei feminin CS Medgidia a ratat calificarea în semifinalele Challenge Cup, după ce a fost învinsă şi în manşa retur, în deplasare, de formaţia sârbă OK Tent Obrenovac.

Formaţia sârbă s-a impus cu scorul de 3-0, pe seturi 25-16, 25-23, 25-21. În tur, OK Obrenovac a câştigat cu scorul de 3-1, iar cu dublă victorie obţine calificarea în semifinalele Challenge Cup.

ADVERTISEMENT

România nu mai are reprezentare la acest nivel al competiţie, după ce şi CSM Lugoj a ratat calificarea în semifinale, dublă înfrângere cu 3-2, cu formaţia turcă Aydin BBSK.

Șase cazuri de Covid-19 în delegația Germaniei de la JO

Comitetul olimpic german a anunţat că şase sportivi din delegaţia prezentă la Beijing pentru Jocurile Olimpice de iarnă au fost testaţi pozitiv la Covid-19 la sosirea lor în capitala Chinei.

ADVERTISEMENT

Ei au fost testaţi pozitiv pe aeroportul din Beijing. Ceilalţi 78 de sportivi din delegaţia Germaniei nu au contractat virusul. Cei şase, asimptomatici şi plasaţi în izolare, practică trei sporturi. Printre cei şase sportivi pozitivi la virus este patinatorul Nolan Seegert, primul caz confirmat în delegaţia germană.

Germania nu va avea reprezentanţi în proba de perechi din concursul de patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, după ce Nolan Seegert a fost testat pozitiv pentru a doua oară la Covid-19 şi a fost izolat într-un hotel. Seegert făcea pereche cu Minerva Fabienne Hase pentru competiţia pe echipe, care are loc vineri, la Beijing.

ADVERTISEMENT