Stiri sportive

“Petrolul este favorită la titlu, NU Steaua sau Astra!”

Dinamo traversează o vară fierbinte. În "Ştefan cel Mare" s-a vorbit mai mult despre insolvenţă, tăieri salariale şi alte probleme financiare decît despre echipa în sine. Specialiştii...
17.07.2014 | 00:02
Petrolul este favorita la titlu NU Steaua sau Astra
ADVERTISEMENT

Dinamo traversează o vară fierbinte. În “Ştefan cel Mare” s-a vorbit mai mult despre insolvenţă, tăieri salariale şi alte probleme financiare decît despre echipa în sine. Specialiştii susţin că Flavius Stoican are la dispoziţie un lot mai subţire decît anul trecut, din cauză că i-a pierdut pe Grigore, Thicot şi Ţucudean. Antrenorul de 37 de ani vorbeşte despre posibilele pierderi ale lui Bălgrădean şi Cosmin Matei şi prezintă opţiunile pe care le are pentru centrul defensivei.

Cum aţi simţit jucătorii în cantonament?
– Atunci cînd începe sezonul, indiferent că vorbim despre Cupa Ligii sau campionat, vrem să fim sută la sută din toate punctele de vedere. În primul cantonament, de la Săcele, ne-am bazat pe îmbunătăţirea calităţilor fizice, iar în al doilea n-am renunţat la şedinţele fizice, dar am lucrat mai mult cu mingea. Din punctul meu de vedere, atîta vreme cît alergi, poţi să-ţi pui în valoare şi calitatea tehnică. Au fost două cantonamente reuşite, dar asta vom vedea cînd începe sezonul. Sper să fim sută la sută.

ADVERTISEMENT

“Am adus jucători de caracter!”

Cum vedeţi lotul echipei înainte de startul sezonului, este complet sau mai aveţi nevoie de întăriri?
– În general, cînd pleacă jucători nu plîng, pentru că ştiu că pleacă la mai bine. Sînt mulţumit de achiziţii, chiar dacă unii dintre ei n-au nume. Am fost atent şi la calitate, şi la caracter. Am luat jucători tineri, care pot demonstra lucruri bune. Mă refer la Lemac şi la Gavrilă.

Thicot v-a explicat de ce nu s-a mai întors?
– M-am întîlnit cu el în Anglia şi i-am spus că sînt dezamăgit că nu a mai venit. I-am transmis că nu mai este cale de întors şi dacă are altă soluţie, să meargă în altă parte, atunci să plece acolo. Dacă nu vine cu drag şi nu pune suflet, n-are rost să continuăm colaborarea. Mi-a spus că vrea să joace în ţara lui (n.r. – Franţa).

ADVERTISEMENT

“Bălgrădean poate fi şi rezervă şi titular”

Aţi mai rămas în doar doi atacanţi: Bilinski şi Lemac. Cum veţi proceda?
– Sînt cei doi, da. Pe postul de vîrf împins. Eu sînt adeptul jocului cu un singur vîrf. Există momente ale jocului în care pot folosi doi atacanţi, într-adevăr. Sînt convins că jucătorii din părţile laterale se pot integra şi ei în centru. O pot face, fără probleme. Şi Rotariu poate intra acolo. Importantă nu e poziţia de pe hîrtie, ci cum creezi spaţii de joc pentru colegi. În funcţie de adversar, pot juca şi fără vîrf.

stoican

Ce strategie veţi adopta în cazul lui Bălgrădean?
– El este jucătorul nostru, se antrenează cot la cot cu ceilalţi. Dacă are ofertă, va fi vîndut, dacă nu, rămîne jucătorul nostru. Mă bazez pe el, pe Marc şi pe Samoilă.

ADVERTISEMENT

Dacă startul sezonului îl mai prinde la Dinamo, îl veţi mai titulariza?
– Asta depinde doar de el. Poate fi ca anul trecut, cînd a fost şi rezervă şi am jucat cu Naumovski.

Conducerea v-a transmis să nu vă mai bazaţi pe el?
– Nu. Singura discuţie a fost că ar exista negocieri pentru un transfer.

ADVERTISEMENT

Chiar domnul Anghelache spunea că lui Bălgrădean nu-i mai stă capul la Dinamo…
– Eu de acest lucru îmi dau seama la antrenament. Dacă face lucrurile corect, atunci va avea şansa să joace.

“Mă bucur că Moggi mi-a lăudat jucătorii”

Aveţi emoţii că îl veţi pierde şi pe Matei?
– Emoţii nu am. Mă bucur cînd un jucător pleacă la mai bine. Nu trebuie să-mi aducă nimeni mulţumiri, dar în sufletul meu sînt bucuros că am contribuit la un transfer satisfăcător pentru toate părţile. Eu vreau ca toţi jucătorii care pleacă de la Dinamo să ajungă la formaţii mai bune.

Luciano Moggi i-a evidenţiat pe Rotariu şi Matei. Şi-au luat jucătorii lumea-n cap după aceste elogii?
– Eu mă bucur cînd cineva vorbeşte despre jucătorii mei la superlativ. Am un sentiment de bucurie. Cînd cineva vorbeşte urît de jucătorii mei, exceptînd cazurile cînd trebuie criticaţi din cauza jocului slab, le accept şi pe astea.

“Ambiţia lui Gâlcă este mai mare decît a contestatarilor”

 S-a jucat Supercupa Steaua-Astra. Cum le-aţi perceput pe cele două candidate la titlu?
– Din punctul meu de vedere, sînt două echipe care au în componenţă jucători foarte buni. Chiar dacă Steaua i-a pierdut pe Pintilii, Piovaccari şi mai demult pe Bourceanu, rămîne o formaţie cu calitate. Costel Gâlcă este un om care vrea să demonstreze că poate să ducă mai departe performanţele lor. Gâlcă are o ambiţie mai mare decît a celor care îl critică. Costel vrea să-şi pună amprenta. Apoi, Astra are un antrenor care a reuşit o performanţă, a luat Cupa şi Supercupa, dar, mai mult decît atît, favorită la titlu este Petrolul.

De ce?
– Pentru că are un antrenor, Răzvan Lucescu, despre care nu trebuie să mai vorbesc eu, plus un lot valoros. Petrolul poate emite pretenţii serioase la titlu.

stoican 3

 Mutu poate realiza mai multe pentru ploieşteni decît a făcut-o în primăvară?

– Acum, Mutu va avea un cuvînt greu de spus. Adi trebuie să continue cît mai mult, cei tineri au de învăţat de la el. Depinde de forma lui de moment.

Aţi încercat să-l convingeţi pe Marius Alexe să meargă cu Dinamo în cantonament? El aparţine, totuşi, de acest club.
– Nu. Marius şi-a exprimat dorinţa de a continua la un club în străinătate. El s-a pregătit singur, la Bucureşti, a avut un program de recuperare.

Cine i-a impus acest program?
– Clinica la care s-a operat, Acibadem de la Istanbul.

“Vreau locul 3”

Urmează un sezon dificil, în care vor retrograda 6 echipe. Credeţi că Rapidul va rezista în Liga 1?
– Eu cred că urmează un an greu pentru toată lumea, nu doar pentru Rapid. Din punctul meu de vedere, în afară de patru echipe, aproape toată lumea are şanse să fie în cele 6 din coadă sau să se numere printre echipele din prima jumătate.

Dinamo unde se clasează?
– Eu îmi doresc să fim mai buni ca anul trecut. Dacă am terminat pe 4 sezonul precedent, atunci să ne clasăm pe 3 după desfăşurarea sezonului viitor.

Este posibil să începeţi campionatul cu cuplul de fundaşi centrali Adi Popa II – Marius Ioniţă, din cauză că i-aţi pierdut pe Grigore, – Thicot, iar Durimel este accidentat. Nu este cam riscant?
Nu, deloc. Îi am la dispoziţie pentru acest post pe Popa II, Ioniţă, Cordoş şi Horia Crişan. Am încredere în toţi.

Dar dacă adunăm meciurile jucate de cei patru în Liga I nu vom avea deloc un număr impresionant…
– Eu nu gîndesc aşa. Consider că toată lumea merită o şansă şi să nu uităm că dacă echipa primeşte gol nu este doar vina fundaşilor. Faza defensivă începe de la atacanţi.

“Brazilienii mei au fost tulburaţi după Brazilia-Germania, 1-7”

Au trecut două luni de cînd s-a instalat starea de insolvenţă. Cum au traversat-o jucătorii?
– Cu calm. Noi, toată echipa, am avut o discuţie cu administratorul delegat, în care ni s-a explicat că nu vor fi probleme cu respectarea drepturilor financiare.

Cu cine aţi ţinut la Cupa Mondială?
– Am început turneul ca fan al Belgiei, dar l-am terminat ca susţinător al Germaniei.

Ce au spus brazilienii de la Dinamo, Elton şi Miranda, după 1-7 cu nemţii?
– Aoleu.. erau tulburaţi. Nici ei nu-şi explicau rezultatul. Adevărul e că a fost un meci cum rar se vede. În aceste cazuri, antrenorul trebuie să ştie să repună jucătorii pe picioare. Am traversat şi eu o astfel de situaţie după 2-5 cu Steaua. A urmat meciul cu Petrolul, 2-2, dar în care am fost defavorizaţi de arbitru.

2 ani este perioada cu care Flavius Stoican şi-a prelungit contractul în această vară

P: Pariaza cu cei mai buni! BONUS de 150 RON la înregistrare!

ADVERTISEMENT
Tags: