PARIUL lui Stoican: “Pulhac, la naţională în cîteva luni!”

Mircea Dominte   
în Dinamo
07/09/2014, 15:22
PARIUL lui Stoican: “Pulhac, la naţională în cîteva luni!” GALERIE FOTO

Cristi Pulhac se antrenează cu Dinamo de o săptămînă, a şi jucat 25 de minute sîmbătă într-o partidă de verificare împotriva lui FC Ştefăneşti, dar şansele sale de a rămîne sub comanda lui Stoican sînt nule. În schimb, tehnicianul “cîinilor” susţine că fundaşul stînga îşi va găsi rapid un angajament în străinătate.

La Dinamo e blocat de Grecu şi Filip

Cristi Pulhac a rămas de aproximativ o lună fără echipă, motiv pentru care nici nu s-a mai antrenat în această perioadă. De şapte zile, el s-a alăturat lotului pregătit de Flavius Stoican, însă nu se pune problema ca jucătorul să continue la Dinamo. “Cristi se află în urmă cu pregătirea fizică, are şi un kilogram în plus, dar la cum se mişcă la antrenamente, astea sînt nişte probleme pe care le va rezolva imediat. El îşi doreşte foarte mult să revină, iar eu văd lucrul ăsta. Pe lîngă cele două antrenamente pe care le-am avut în fiecare zi, Pulhac a lucrat şi la sală suplimentar. Are o atitudine ireproşabilă, însă la Dinamo nu poate rămîne sigur. Gîndiţi-vă că pe acel post noi avem doi jucători de naţională. Grecu, care a fost convocat la prima reprezentativă şi Filip la U21“, a declarat Flavius Stoican pentru FANATIK.RO.

Stoican, impresionat de modul în care Pulhac se antrenează

În acelaşi timp însă, antrenorul singurei echipe neînvinse din campionat este sigur că Pulhac îşi va găsi curînd un angajament peste hotare, avînd în vedere felul în care se pregăteşte. “Cristi trage tare de el şi de aia sînt sigur că va ajunge rapid la un club bun din străinătate. Dacă se pregăteşte la aceeaşi intensitate şi are şi puţin noroc, în cîteva luni cred că poate ajunge la nivelul care l-a ajutat să prindă echipa naţională. Eu îl văd acolo în curînd, concurînd cu Constantin Grecu sau poate chiar Steliano Filip!”, a încheiat Stoican.

3 selecţii are Cristi Pulhac în naţionala României între 2006 şi 2008

 

P: Înregistreaza-te acum la Sportingbet si primesti un Free Bet de 400 lei!

 

Închide ×