News

Strania poveste a magistralei M5 din Drumul Taberei! Transfăgărăşanul sau Barajul Vidraru, construite mai repede decât cei 7 kilometri de metrou

15.09.2020 | 16:14
Magistrala M5 a fost inaugurată după 9 ani de lucrări. Sursa foto - INQUAM Octav Ganea (4)
ADVERTISEMENT

Strania poveste a magistralei M5 din Drumul Taberei este una cel puțin aparte. Discutăm despre un tunel lung de 7 kilometri. Nici mai mult, nici mai puțin. Șapte kilometri, zece stații, un milion de promisiuni și minciuni! Aceasta a fost rețeta pe care clasa politică a propus-o contribuabililor.

Și indiferent de cum privim lucrurile și departe de orice culoare politică, nu putem să nu observăm cum Drumul Taberei s-a transformat încet, dar sigur într-o ultimă frontieră a metroului bucureștean! Ca într-o galaxie îndepărtată, cartierul s-a lăsat înfiorător de greu de cucerit.

ADVERTISEMENT

În tot acest timp, „Varvara” și ”Filofteia”, cele două utilaje care au săpat ani de zile tunelul s-au pierdut nu o dată în reparații, defecțiuni, lipsă de fonduri și întâmplări. Pentru că, nu o dată, autoritățile au dat impresia că așa merge totul în România.

Cum a fost construită magistrala M5 din Drumul Taberei în 9 ani de zile

Adică, la întâmplare, pe bani mulți și mai ales pe nervii locuitorilor celui mai mare oraș al țării. Vă aduceți aminte de momentul în care opinia publică a râs cu gura până la urechi când fiul lui Nicolae Ceaușescu, „prințișorul” Nicu spunea în timpul procesului său că  ”nici în 20 de ani nu veți reuși să zugrăviți ceea ce a construit tata, darămite să construiți ceva nou!”.

ADVERTISEMENT

Mai râdem acum? Mai avem forță? Mai avem curaj? Da, poate că aceia era primii ani ai democrației, ani în care țara descoperea că magazinele pot avea și produse, copiii învățau că bananele nu cresc pe șifonier învelite în ziar. Și nimeni nu se gândea că, la un moment dat, vom avea nevoie să și construim.

Fapt care avea să se întâmple destul de repede. Creşterea traficului în zonă până la limite sufocante a făcut ca oamenii care locuiesc în Drumul Taberei să piardă ore întregi în mașini. În mod evident, metroul urma să scurteze zdravăn această perioadă, așa că autoritățile n-au ezitat.

ADVERTISEMENT

Când au început lucrările la Magistrala M5

Licitațiile la metroul din Drumul Taberei au început în 2008. Da, citiți bine, în urmă cu aproximativ 12 ani. Lucrările aveau să demareze în trombă în 2012, iar de atunci termenele de finalizare au tot fost amânate.

În mod normal, magistrala trebuia să fie gata în 2015. N-a fost chiar așa și pentru că proiectul s-a împotmolit în licitații contestate, procese intentate de constructori, apoi contestații depuse de Metrorex. Și într-un final, constructorul a dat și peste pânză freatică.

ADVERTISEMENT

În tot acest timp, oamenii au continuat să se înghesuie în trafic, s-au luptat pentru fiecare petec de pământ și loc de parcare disponibil într-o zonă în care n-ai loc să mai arunci nici măcar un ac. Surprinzător și nu prea, de la primul act semnat până în prezent, la conducerea Ministerului Transporturilor s-au succedat 17 miniştri, fiecare cu promisiunile lui.

17 miniștri la Transporturi, 3 primari peste Capitală

Trei primari au condus Bucureștiul fără să numărăm interimarii. Sorin Oprescu a avut chiar două mandate. Ultima pe listă, Gabriela Firea susținea alături de fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc faptul că metroul poate fi folosit în decembrie 2019. Cu iz electoral sau nu, pasența edilului nu a ieșit atunci.

Totul a început în 2012 și nici nu putea să o facă într-un alt mod. A fost adus un sobor de preoți care au sfințit cele două utilaje. Binecuvântate, Varvara și Filofteia s-au pus pe treabă. Ca două cârtițe adevărate au început să scoată pământ la suprafață.

Culmea, autoritățile își spărgeau cărămizi pe piept și transmiteau că tehnologia este similară celei folosite la săpăturile pentru Canalul Mânecii. Doar că, „româneasca” nu a întârziat să apară. La câteva luni distanță, Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor de atunci, a constatat că lucrarea nu înaintează.

Așa că n-a ezitat o clipă și le-a promis muncitorilor bani mulți, bani gârlă din, ei bine, din timbrul de mediu. O rectificare bugetară care urma să trimită niște fonduri spre magistrală. Anul nu s-a terminat însă bine și Victor Ponta, premierul României la acea oră o recunoștea. Acesta a transmis că Magistrala 5 urma să fie inaugurată în 2016, cu un an întârziere. „Proiectul a început foarte prost, nu a fost gândit foarte clar ca finanţare şi ca timp. Fostul guvern a alocat 10 milioane euro, noi trebuie să alocăm restul până la 1,5 miliarde”, a ținut să sublinieze Ponta

Glume, bâlbe, săpături sau flori, fete și băieți

A intrat în istorie discuția dintre Ponta și constructorii italieni. Aceștia îi explicau omului numărul 1 de la Palatul Victoria că săpăturile sunt destul de complicate, mai ales că vor avea loc sub anumite clădiri, precum Primăria Capitalei.

Inginerii promiteau însă că totul va decurge cum trebuie, pentru că „săpături s-au făcut şi pe sub Colosseum din Roma”. În râsetele tuturor, Victor Ponta a dus totul la un alt nivel și a solicitat o stație chiar și la Cotroceni. S-au închis ușile însă după primul tur.

Și dacă tot ne ținem de glume, vă readucem aminte că în 2014, Metrorex a anunțat că vrea să cumpere, stați jos, vă rugăm, nu mai puțin de 51 de trenuri pentru Magistrala. Repetăm, isprava ar fi avut loc în 2014 cu 6 ani înaintea inaugurării.

Contractul ar fi avut o valoare de aproape 500 de milioane de euro, însă, licitaţia a fost anulată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Varvara, Filofteia, Colosseum-ul din Roma și țevile de la Eroilor

Săpături pe sub Colosseum-ul din Roma nu negăm că nu s-au făcut, dar constructorul s-a încurcat în harta Bucureștiului. Concret, în decembrie 2015, un utilaj folosit pentru tunelurile de la Eroilor a dat cu virgulă. Adică „a ieşit afară”, iar carosabilul din zonă s-a surpat. Sute de metri cubi de apă şi nisip au ajuns direct în şantierul de sub pământ.

Tehnocrații au promis multe din puncte de vedere al infrastructurii, dar luna decembrie a venit cu vești proaste pentru ei. Retras la cutie, PSD a dat lovitura la alegeri și a înroșit harta României. Anul următor, directorul Metrorex, primarii de sector și primarul General au anunțat deschiderea circulației pe secţiunea de metrou Valea Ialomiţei – Eroilor începând cu semestrul al doilea al anului 2018.

Oamenii au rămas cu anunțul și a urmat o nouă cascadă de glume la adresa locuitorilor din acea zonă. Mai ales că lucrarea părea că mai degrabă stagnează. Nici în 2019 nu s-a terminat magistrala în ciuda unor serii bune de promisiuni ale autorităților.

Pentru cine a deschis televizorul mai târziu

Și pentru cine mai poate, pentru cine mai are nervi, pentru cei care au rezistat a venit data de 15 septembrie 2020. Dată la care porțile metroului din această zonă a Bucureștiului s-au deschis pentru prima oară și pentru călători. Au făcut-o la 9 ani distanță de la anunțul oficial. Nouă ani grei, nouă ani lungi și obositori.

Ca o curiozitate, Burj Dubai, Empire State Building, tunelul Canalul Mânecii și World Trade Center au fost construite într-un timp mai scurt. Da, din nou, citiți bine. Și avem chiar și exemple din România. Barajul Vidraru și Transfăgărășanul au fost predate la cheie mai repede decât Magistrala Drumul Taberei.

Opinia publică nu a ratat momentul și s-a amuzat pe seama faptului că primul și al doilea război mondial au avut o durată mai scurtă. De altfel, într-un timp mai redus au fost realizate toate filmele „Lord of The Rings” și The Beatles și-au lansat toate albumele după care s-au despărțit.

De câte ori s-a băut pentru Simona Halep și câți ani din viață s-au pierdut în trafic

În perioada în care autoritățile din România au construit 7 kilometri de tunel pentru Magistrala 5 și cele 10 stații, Tesla a lansat 4 modele de mașini electrice. SpaceX a dezvoltat primele rachete reutilizabile. Au zburat 94 de misiuni cu Falcon 9 și Falcon Heavy și au aterizat controlat de 57 de ori, inclusiv prima misiune cu echipaj uman de la ultima misiune Space Shuttle încoace

Au fost lansate 5 filme Star Wars, toate sezoanele din Game of Thrones, moda Pokemon GO a venit și a trecut și Stephen King a scris 13 romane. Mai mult de atât, în ultimii 9 ani de zile au emigrat aproximativ 1.5 – 2 milioane de români și Felix Baumgartner a depășit viteza sunetului în cădere liberă. După care s-a îndrăgostit de Mihaela Rădulescu.

Slavă Domnului, dar am avut și momente de fericire. Cât au construit autoritățile metroul din Drumul Taberei, Simona Halep a câștigat 21 de turnee WTA dintre care 2 grand slam-uri. Mulțumim, Simo! Știm că nu te-am ajutat cu nimic.

Magistrala M5, date tehnice

Să vedem și ce anume înseamnă Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei. Concret, aceasta va avea 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou. Cele zece stații sunt Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2.

Trenurile de metrou vor avea două trasee diferite de la staţia Romancierilor de pe Magistrala 5, unul către staţiile Brâncuşi şi Râul Doamnei şi celălalt către capătul de la Valea Ialomiţei, construit separat de linia principală.

Valoarea proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor a fost 3,4 miliarde de lei și prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala a ajuns la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou. Zece dintre ele au fost construite după Revoluție. Restul, pe alocuri, renovate.

 

 

 

 

 

 

 

ADVERTISEMENT