Stroitel Prâpiat, echipa de la Cernobâl care nu a jucat niciun meci!

Dezastrul nuclear de la Cernobâl, din 1986, a ucis şi fotbalul care tocmai se năştea în oraşul lucrătorilor de la centrala atomică. 26 aprilie 1986, ora 01:23. Este momentul unuia dintre cele mai mari dezastre din istoria modernă a Europei. Ceea ce era gândit a deveni fala regimului sovietic, cea mai mare centrală nucleară de pe continent, s-a transformat într-un cimitir în care morţii se adună chiar şi astăzi, după 33 de ani de la cumplita catastrofă produsă la reactorul 4. Asta pentru că urmele exploziei nucleare nu s-au şters pe deplin şi au provocat ravagii mai ales în zona limitrofă centralei, dar vântul a jucat involuntar un rol de cărăuş ucigător al prafului atomic şi a contaminat o bună parte din ţările vecine fostului URSS.

Cel mai mare fotbalist ucrainean, Andrei Şevcenko, la un pas de nenorocire

Evident, conştienţi de proporţiile catastrofei şi invariabil ale dramei care tocmai îşi întindea aidoma unui păianjen pânza morţii lente asupra oamenilor, diriguitorii sovietici ai vremii ar fi vrut să îngroape adevărul în cenuşa reactorului nuclear distrus, însă acest lucru nu a fost posibil. Și URSS a devenit multă vreme ţinta unui adevărat bombardament mediatic, pentru că acesta a fost destulă vreme pricipalul eveniment disecat pe toate părţile, peste tot în lume.

Când s-a produs explozia, cel mai mare jucător ucrainean al tuturor timpurilor, Andrei Şevcenko, locuia la Kiev, 93 de km de Cernobâl, şi în numai 48 de ore el şi familia sa începeau pribegia! În căutarea unui loc mai sigur, unde particulele radioactive să nu fi ajuns să fi contaminat aerul. Avea doar 9 ani pe atunci şi visul său era să ajungă mare fotbalist. Nu mult a lipsit ca soarta să îi interzică acest vis să devină realitate, dar, din fericire, a reuşit să plece la timp cu familia.

Prâpiat, oraşul cu 43.000 de locuitori, toţi lucrători la centrala atomică

Cernobâl era centrala unde se planificase că vor fi locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni, care urmau să vină din toată Uniunea Sovietică, alături de familiile lor sau să îşi întemeieze una acolo, cei care nu aveau. Oraşul proiectat a se dezvolta odată cu centrala nucleară precum Făt-Frumos din basme şi să devină o localitate înfloritoare se numea Prâpiat şi era estimat să găzduiască aproximativ 50.000 de suflete, cu perspectiva ca numărul să crească în următorii ani.

Pentru aceasta, guvernul sovietic a pus în mişcare toate forţele în scopul de a dota cât mai rapid noua localitate cu tot ceea ce era necesar, inclusiv un parc de distracţii şi, ca în fiecare loc unde exista o mare aglomerare de lucrători, o echipă de fotbal.

Stadionul „Avanhard” şi tribuna de 5.000 de locuri

Pentru aceasta, s-a amenajat un teren, unul modest, ca pentru început şi cu o unică tribună de 5.000 de locuri, care urma să se dezvolte în lunile şi anii următori. Iar inaugurarea acestui stadion urma să aibă loc de 1 mai, când în întreaga Uniune Sovietică se sărbătorea cu mare fast Ziua Internaţională a Oamenilor Muncii. Aşadar, doar cinci zile au lipsit pentru ca nou născuta echipă Stroitel Prâpiat să joace primul ei meci din istorie, adversar urmând a-i fi Machinstroitel din localitatea învecinată Borodyanka. „Stroitel” în limba rusă înseamnă „constructor”, adică ar fi jucat Constructorul Prâpiat cu Constructorul de maşini Borodyanka.

Pe 27 aprilie, când jucătorii de la echipa din Prâpiat s-au prezentat la stadionul „Avanhard” pentru antrenament, au rămas şocaţi. Gazonul era ocupat de Marea Armată Roșie sovietică! Soldații erau îmbrăcaţi cu costume speciale, ceea ce i-a îngrozit pe fotbalişti. Aceştia au fost anunţați că se anulase toate activitățile obișnuite și că în câteva ore vor sosi 1.500 de autocare (până la urmă au trecut 36 de ore de la explozie până la sosirea primului autobuz) pentru a evacua și duce în siguranţă pe cei aproape 43.000 de locuitori în urma accidentului nuclear despre care multă lume nici nu aflase încă.

Şi totuşi meciul s-a jucat! Peste 20 de ani!

A fost o plecare precipitată, oamenii călcându-se unii pe alţii în picioare pentru a urca în autobuzele salvatoare care să îi ducă departe de zona morţii. Au fost transportați, într-adevăr, la distanţă destul de mare de Cernobâl şi în cinci luni de zile în acel loc de bejenie „nucleară” se năştea o nouă localitate, Slavutinch. Iar echipa de fotbal era mutată și ea acolo. Însă nu a „supraviețuit” decât un an şi apoi a dispărut definitiv.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

După 20 de ani de la catastrofa nucleară, a avut loc la Kiev meciul care trebuia să se joace atunci, pe teren intrând chiar jucătorii din 1986. S-a jucat, evident, oriunde în altă parte decât la Prâpiat, pentru că acesta este şi acum un oraş părăsit, iar pe fantasma fostului stadion e bine să nu intri pentru că e interzisă atingerea lemnului sau a metalului cu risc mare de contaminare radioactivă şi acum la 33 de ani distanţă de la „cel mai mare dezastru ecologic din istoria umanității”, cum a denumit Organizația Națiunilor Unite (ONU) explozia reactorului nuclear de la Cernobâl…

„Recent, am fost loviţi de un dezastru, accidentul nuclear de la Cernobâl. A afectat profund poporul sovietic şi a perturbat opinia publică mondială. În urma accidentului, numărul morţilor s-a ridicat la 9, iar al răniţilor la 299”

Mihail Gorbaciov, prima declarație oficială, la televiunea de stat, pe 14 mai 1986

100 este factorul de multiplicare al cantității de radiații eliberată la Cernobâl față de cea eliberată de bombele atomice de la Nagasaki și Hiroshima

125.000 de morți din cauza efectelor radiaţiei a confirmat Ucraina în anul 1995