Studiu: Copiii care îşi sug degetul sau îşi rod unghiile, mai protejaţi în faţa alergiilor

Copiii care îşi sug degetul mare sau îşi rod unghiile sunt mai puţin susceptibili de a dezvolta alergii, sugerează un studiu realizat în Noua Zeelandă. Explicaţia, spun autorii în revista...
11.07.2016 | 21:12
Studiu Copiii care isi sug degetul sau isi rod unghiile mai protejati in fata alergiilor

Copiii care îşi sug degetul mare sau îşi rod unghiile sunt mai puţin susceptibili de a dezvolta alergii, sugerează un studiu realizat în Noua Zeelandă. Explicaţia, spun autorii în revista ”Pediatrics”, este că expunerea la anumiţi germeni întăreşte sistemul imunitar al organismului, relatează luni BBC.

Obiceiurile menţionate au părut să prevină unele alergii în rândul celor 1.000 de subiecţi din Noua Zeelandă evaluaţi periodic între vârsta de cinci ani şi 32 de ani. Dar nu au avut nici un efect asupra riscului de a dezvolta astm sau rinită alergică.

Cele două deprinderi au fost evaluate şi înregistrate la vârstele de cinci, şapte, nouă şi 11 ani, iar alergiile au fost testate la vârsta de 13 şi 32 de ani.

Aproximativ o treime din copiii participanţi la studiu obişnuiau să-şi sugă degetul sau să îşi roadă unghiile şi aceştia au fost semnificativ mai puţin predispuşi să aibă alergii la vârsta de 13 ani. La aceştia, riscul de a dezvolta o alergie la acarienii de praf din casă sau la părul de pisică sau câine a fost cu aproximativ o treime mai mic decât în cazul celor care nu aveau aceste ticuri. Iar această protecţie a părut să funcţioneze la maturitate, a constatat echipa de la Universitatea Otago din Dunedin, Noua Zeelandă, care a efectuat studiul.

“Deşi nu recomandăm că ar trebui încurajate aceste obiceiuri, pare să existe o parte pozitivă a lor”, a declarat profesorul Malcolm Sears, coautor, de la Universitatea McMaster din Canada.

Sursă: www.romaniatv.net