Un studiu realizat recent de agenția Bloomberg a arătat că noul tip de coronavirus s-a răspândit extrem de repede în China, lucru care a dus la numeroase cazuri de îmbolnăvire. Cercetătorii americani sunt de părere că singura formă de protecție împotriva acestui virus este vaccinul.
Conform unei analize matematice a Laboratorului naţional Los Alamos (SUA) fiecare persoană infectată din China a transmis mai departe virusul în medie la 5,7 alți oameni. Asta înseamnă că virusul s-a răspândit extrem de repede ceea ce face ca ieșirea din această situație să fie mai grea.
Cercetătorii americani de la agenția Bloomberg sunt de părere că singurele metode prin care pandemia de coronavirus ar putea fi oprită sunt vaccinarea extrem de extinsă sau dobândirea imunității. În studiu a fost calculată și rata de contagiune și potrivit acesteia 82% din populație este imună.
Având în vedere că până la găsirea unui vaccin împotriva noului tip de coronavirus va dura cel puțin un an, cercetătorii din Los Alamos susțin că ar trebui ridicate niveluri de distanțare sociale mai mari pentru a putea preveni răspândirea virusului din China.
De asemenea, cercetătorii care au lucrat la studiu au mai precizat că fiecare țară în parte trebuie să-și dea seama când și cum ar putea fi eliminate măsurile luate în ceea ce privesc deplasările pentru că virusul ar putea reapărea, așa cum s-a întâmplat în China după ce unele restricții au fost ridicate.
„A crede că ne aflăm aproape de un punct final ar fi periculos”, afirmă directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Hans Kluge, relatează hotnews.ro.
Totodată, OMS subliniază faptul că sunt necesare noi eforturi de testare, izolare şi depistare a contactelor persoanelor bolnave pe măsură ce ţările vor relaxa restricţiile, mai ales că în China au fost raportate cazuri de îmbolnăviri la persoane care nu au prezentat semne specifice coronavirusului.
La ora actuală, la nivel mondial au fost înregistrate aproape 1,5 milioane de cazuri de infectare cu COVID-19, inclusiv în China, țara de la care a pornit totul în luna decembrie 2019.
Situația devine alarmantă și în România după ce 4.761 de persoane au fost confirmate pozitiv la testul cu noul tip de coronavirus și 220 de oameni și-au pierdut viața, printre care și un angajat al sistemului medical.