În urma unui studiu realizat recent, s-a descoperit că frumusețea poate fi încadrată într-un tipar anume și este ilustrată de o tipologie de femeie cu pielea albă, cu o înălțime peste medie, cu părul lung și neapărat machiată. Au fost analizate peste 1.400 de imagini de pe diferite site-uri, în urma cărora rezultă că trei din cinci femei au o construcție zveltă, un ten curat și o înfățișare ca aceea a modelelor din reviste.
Studiul a fost realizat cu ajutorul aplicației „Planty of Fish”, iar psihologul Dr. Sandra Wheatley a interpretat rezultatele, descoperind lucruri care au uimit-o. În urma cercetărilor a ieșit la iveală faptul că 73% din imaginile analizate reprezentau o femeie cu un ten alb, în 88% din imagini femeile erau slabe, 65% dintre acestea aveau părul lung, iar mai bine 73% dintre ele erau machiate.
Doar un sfert din cele 1.400 de imagini prezentau femei care aparțineau unor alte etnii, 2% dintre ele având și câteva kilograme în plus. În continuare s-a observat faptul că persoanele care aveau riduri, semne de îmbătrânire sau cicatrici nu au fost aproape deloc catalogate drept „frumoase”.
Studiul a avut la bază un sondaj cu 2.000 de utilizatori ai unor aplicații de dating. Deși se încearcă promovarea diversități rasiale și a criteriilor estetice, mai bine de 35% dintre participanții sondajului sunt de părere că este nevoie de mai mult de atât. Trei sferturi dintre utilizatori au fost, însă, de acord cu faptul că aceste criterii pe care cineva ar trebui să le îndeplinească pentru a putea fi încadrat în categoria oamenilor „frumoși” reprezintă o idee demodată, la care apelează doar oamenii înguști la minte.
„Nu este un secret pentru nimeni că există privilegii destul de înrădăcinate în interacțiunile pe care le avem zilnic cu ceilalți sau cu noi înșine. Cu toate acestea, ceea ce este cu adevărat îngrijorător este acceptarea cu ușurință a criteriilor care treptat au devenit o normalitate.
Planul pe care l-am dezvoltat împreună cu Plenty of Fish va lua măsuri pentru a aborda problema și pentru a oferi sfaturi concrete în speranța că oamenii vor ajunge să nu mai țină cont de aspectul fizic și de alte astfel de criterii.”, a declarat psihologul social Dr. Sandra Wheatley.
Dr. Sandra Wheatley a creat un plan format din cinci pași, care are ca scop îmbunătățirea vieții oamenilor. Specialista își dorește să îi inspire pe toți cei care au o problemă în a se accepta sau în a-i accepta pe cei din jurul lor, oferindu-le tuturor șansa să se dezvolte.
„Vrem să-i învățăm pe membrii noștri să-și îmbrățișeze sinele adevărat și autentic, iar acești pași ar trebui să îi ajute să facă asta”, a declarat Dr. Sandra Wheatley, conform publicației Mirror.co.uk.