News

Studiu de amploare în UK. Cum poate fi crescută protecția oferită de vaccinurile contra Covid-19 la pacienții cu sistemul imunitar slăbit

Marea Britanie recrutează subiecți pentru un studiu amplu care va testa cum se poate spori protecția împotriva Covid-19 la pacienții al căror sistem imunitar este slăbit de medicamentele pentru alte afecțiuni.
15.11.2021 | 17:51
Studiu de amploare in UK Cum poate fi crescuta protectia oferita de vaccinurile contra Covid19 la pacientii cu sistemul imunitar slabit
ADVERTISEMENT

Cercetătorii de la Universitatea din Nottingham, în colaborare cu alte universități și spitale, vor recruta 560 de pacienți în tratament cu metotrexat, iar jumătate dintre aceștia vor încerca oprirea tratamentului timp de două săptămâni după administrarea dozei booster de vaccin contra Covid-19.

Sunt mai bine protejate de Covid-19 persoanele care întrerup temporar tratamentul imunosupesor după doza booster

Aproximativ 1,3 milioane de persoane din Marea Britanie urmeaza un tratament cu metotrexat pentru afecțiuni precum artrita reumatoidă și psoriazisul.

ADVERTISEMENT

Tratamentul oprește crizele, dar poate face organismul mai puțin capabil să lupte împotriva infecțiilor sau să răspundă la vaccinuri precum cel antigripal sau cel împotriva pneumoniei.

Potrivit cercetătorilor britanici, un studiu recent din Coreea a arătat că o pauză de două săptămâni în administrarea de metotrexat după vaccinul antigripal a crescut răspunsul imun al organismului la acesta.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, nu se știe dacă o astfel de întrerupere a tratamentului cu metotrexat ar îmbunătăți protecția oferită de vaccinuri împotriva Covid-19. Deoarece nu există dovezi clare cu privire la oprirea temporară a metotrexatului în perioada vaccinărilor contra Covid, specialiștii din întreaga lume au dat sfaturi contradictorii.

Studiul VROOM își propune să afle dacă ar trebui oprit sau continuat tratamentul cu metotrexat după administrarea dozei boster a vaccinului împotriva Covid-19.

ADVERTISEMENT

De asemenea, cercetătorii vor să înțeleagă dacă există un posibil dezavantaj la oprirea temporară a metotrexatului, în controlul bolii de care suferă participanții la studiu.

Potențial, ar putea însemna o creștere a simptomelor/în activitatea bolii, pe care oamenii le numesc adesea crize (flares). Dacă beneficiul întreruperii metotrexatului este foarte mic, este mai bine continuarea tratamentului ca de obicei pentru a preveni probleme cu controlul bolii? Este o altă întrebare la care își propune să răspundă studiul.

ADVERTISEMENT

Deși studiul va dura unul până la doi ani, oamenii de știință speră că va oferi încredere unora dintre cei mai vulnerabili pacienți expuși riscului de Covid-19.

Studiul este acum deschis pentru recrutare în spitalele din Marea Britanie. Cercetătorii speră să înscrie 560 de adulți cu vârste începând de la 18 ani care au afecțiuni inflamatorii, cum ar fi artrita reumatoidă, psoriazisul și artrita psoriazică.

Cei care participă trebuie să fi primit și primele două doze de vaccin împotriva Covid-19.

Pacienții vulnerabili, îngroziți de Covid

Unul dintre participanți este Annabelle Imray, din Nottingham, în vârstă de 48 de ani. Ea ia metotrexat pentru artrită psoriazică pentru a ajuta la tratarea articulațiilor umflate și a pielii uscate. Uneori, se simte atât de obosită din cauza stării ei, încât trebuie să-și planifice zilele cu grijă.

Femeia a respectat toate măsurile de protecție de teama contractării virusului, teamă care o face să fie extrem de precaută și acum, deși restricțiile au fost ridicate în Marea Britanie, deoarece este îngrijorată că se va îmbolnăvi de Covid.

„Le explic copiilor că, dacă îl iau virusul, sunt mult mai probabil să fiu grav bolnavă decât ei. Când ies afară, sunt îngrijorată că merg aproape de străini sau dacă cineva tușește fără mască, sunt îngrijorată de potențialul de a contracta boala”, a explicat femeia, citată de BBC.

„Sper că studiul va face o mare diferență pentru persoanele care iau medicamente pentru suprimarea imunității, oferindu-le asigurări și încredere pentru a face lucruri care îi bucură în viața lor și să știe că sunt mai protejați. Incertitudinea este cea mai gravă”, a mai spus Annabelle Imray.

Prof. Abhishek Abhishek, investigatorul-șef, a spus că persoanele care iau imunosupresoare se confruntă cu un risc mai mare de a se îmbolnăvi dacă contractează Covid, dar și că pot fi mai puțin capabile să declanșeze cel mai puternic răspuns imunitar posibil la vaccinurile împotriva virusului.

„Sperăm să aflăm dacă pot lua în siguranță o pauză de la medicamentele pentru afecțiunile lor inflamatorii și să obțină o protecție îmbunătățită de la doza booster, fără riscul de acutizare a bolii cronice care le afectează atât de mult viața de zi cu zi.

Mulți oameni iau metotrexat timp de peste 10 până la peste 20 de ani, așa că sperăm să oferim dovezi de înaltă calitate care să îi ajute în viața de zi cu zi”, a precizat Abhishek.

Profesorul Andy Ustianowski de la Institutul Național de Cercetare în Sănătate, care finanțează lucrările, a declarat: „Acest studiu pivot va ajuta la dezvoltarea înțelegerii noastre despre răspunsurile imune la persoanele care iau acest medicament prescris pe scară largă”.

ADVERTISEMENT