Franța reușise să învingă SUA în faza grupelor, dar nu a reușit să forțeze o surpriză și în finala competiției. Cele 18 turnovers ale europenilor au cântărit decisiv, într-o partidă altfel foarte echilibrată, scor 87-82.
Kevin Durant a dat 29 de puncte și a fost cel mai bun marcator al finalei. Urmat de un alt reprezentant al SUA, Jason Tatum, cu 19. Evan Fournier a dat 16 puncte pentru Franța, la fel ca și Rudy Gobert.
Yabusele a avut 13 puncte, iar De Colo a terminat cu 12. Au fost și jucători care au dezamăgit la americani, în special Devin Booker, doar două puncte. Draymond Green nu a reuşit să puncteze, dar a contribuit cu cinci pase decisive şi un joc defensiv bun.
Spre deosebire de precedentele partide, SUA a început partida mai bine şi a condus încă de la prima pauză. A fost 22-18 la capătul primului sfert.
Până la pauză avantajul SUA a ajuns la cinci puncte, scor 44-39. Asta în ciuda faptului că Durant şi compania păreau să se poată deja distanţa decisiv şi au avut +13.
SUA s-a distanţat din nou şi în sfertul 3, în care a avut +14. Dar două coşuri de trei puncte pe final al francezilor au păstrat sfertul 4 deschis.
Iar europenii chiar au forţat până în ultimele secunde, mai ales că aruncările americanilor nu au mai fost la fel de precise. Franţa a ajuns la un moment dat în sfertul 4 la doar trei puncte de egalare.
Ba chiar a avut mai multe şanse de a obţine egalarea, într-o perioadă cu ratări de ambele părţi. În cele din urmă, francezii l-au faultat pe Durant cu 10 secunde rămase de jucat.
Starul lui Knicks a transformat ambele libere şi şi-a dus echipa la plus 5. Aruncarea disperată a francezilor a fost doar airball.
După dezamăgirea din 2004, când lua doar bronzul la Jocurile Olimpice, SUA a reușit să își demonstreze dominația în turneul de baschet. A câștigat edițiile din 2008, 2012 și 2016, înaintea victoriei de la Tokyo. Kevin Durant este al doilea jucător cu trei titluri olimpice, după Carmelo Anthony.
În finala mică, Slovenia și Australia se vor lupta pentru medalia de bronz. Partida este programată de la ora 14:00 a României.