Chase Allan, un tânăr în vârstă de 25 de ani, a fost ucis de poliție în Farmington, Utah, în timpul unei opriri de rutină în trafic, pe 1 martie. În timp ce polițiştii spun că Alan a refuzat să coboare din vehicul și să se supună ordinelor lor, mama sa, Diana, susține că fiul ei a fost ucis cu brutalitate.
Între timp, poliția a lansat un videoclip în care ofițerii pot fi auziți strigând “Pistol!” înainte de a începe să tragă în BMW-ul în care se afla Chase. Referirea ar fi fost făcută la o armă pe care unul dintre ofiţeri ar fi observat-o în interiorul autoturismului.
Pe imagini poate fi văzut un ofițer care a deschis ușa, în timp ce altul a încercat să-l scoată din mașină. Un al treilea ofițer și-a alertat apoi colegii strigând „Pistol, pistol!”, după ce a zărit o armă pe podea lângă scaunul pasagerului. Alan și polițiștii s-au luptat câteva secunde înainte ca oamenii legii să deschidă focul, scrie NY Post.
Cu această ocazie și polițiștii şi-au exprimat punctul de vedere, explicând că ofițerii au început să tragă în tânărul de 25 de ani în momentul în care acesta a apucat ceva ceea ce ei credeau că este un toc de armă. Potrivit polițiștilor, incidentul a avut loc în timpul unei opriri de rutină în trafic.
Farmington, UT: Bodycam videos released by Farmington Police on the shooting of Allan Chase (25). Chase was pulled over on a routine stop due to a illegitimate license plate not registered. A holster and a gun was found in the vehicle. pic.twitter.com/Jedc7khvDV
— DeL2000 (@DeL2000) March 9, 2023
Şoferul ar fi fost oprit deoarece vehiculul pe care îl conducea nu avea plăcuţele de înmatriculare înregistrate. Ofițerii i-au cerut actele, dar Alan a refuzat. Şoferul a refuzat să coopereze, potrivit unui comunicat al poliției, el deschizând fereastra doar câțiva centimetri, iar încercările repetate de a-l face să iasă din maşină au fost fără succes.
Familia tânărului susține că a aflat despre tragedie din mass-media. Diana, mama sa, a declarat că fiul ei se temea probabil pentru siguranța lui şi de aceea a refuzat să coboare din vehicul. Ea a adăugat că ofițerii au tras în vehiculul lui de cel puțin 12 ori.
Poliția americană a ucis anul trecut cel mai mare număr de oameni din istoria modernă a țării, potrivit unei organizații non-profit care urmărește și publică date despre violența mortală a poliției, din 2013. Datele organizației „Mapping Police Violence” pentru anul 2022 au arătat că poliţiştii au ucis 1.176 de persoane civile, cel mai mare număr înregistrat vreodată de organizație.
Samuel Sinyangwe, creatorul proiectului, a spus că cifra îi include toți cei uciși de poliție, fie prin focuri de armă, fie prin alte mijloace. Potrivit organizației, poliția a ucis în medie 3,2 persoane pe zi în 2022, iar în întregul an au fost doar 12 zile în care nu a fost raportată o acţiune cu urmări fatele ale polițiştilor.
Mai mult de o treime dintre victime au fost ucise în timpul opririlor de rutină în trafic, în timpul controalelor pentru sănătate mintală și bunăstare sau în alte infracțiuni non-violente. Toate cele trei motive sunt vizate de reformă în mai multe state americane, având în vedere că în multe cazuri intervenţia poliţiei s-a dovedit a fi letală pentru civili, în special pentru cei care nu sunt albi.