SUA a anunțat, miercuri, că și-a închis ambasada din Kiev din cauza unui ”potențial atac aerian semnificativ”. În ultimele ore, sirenele au sunat în mai multe regiuni din Ucraina.
Potrivit unor postări de pe X (fostul Twitter) ale unor bloggeri ruși, fragmente ale rachetei britanice Storm Shadow au fost găsite miercuri în apropierea localității Maryino din regiunea Kursk, Rusia.
Anton Gheraşcenko, consilierul ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, a distribuit un clip video al unor conturi rusești de Telegram în care s-ar auzi rachete Storm Shadow deasupra regiunii Kurk. Aceste canale din Rusia susțin că Ucraina ar fi lansat nu mai puțin de 12 astfel de rachete asupra teritoriului inamic.
Tot pe platforma X mai apar și o serie de postări în care sunt prezentate fragmente ale acestor rachete, care ar fi fost doborâte de antiaeriana rusă.
Un canal de X a anunțat, citând canale de monitorizare din Ucraina, că Rusia ar pregăti să lanseze o rachetă nucleară tactică. E vorba de o versiune experimentală a RS-26, din Kapustin (Astrakhan).
Această rachetă are o rază de acțiune de până la 6.000 km și o precizie de 150 m. La pornire are greutatea de circa 50 de tone. Greutatea focosului nuclear pe care îl poate transporta este de 1,2 tone.
Situația din Ucraina este tot mai complicată de la o oră la alta. Marți, armata ucraineană a lansat rachete americane cu rază mai lungă de acțiune asupra teritoriului rus. A fost o premieră de la startul invaziei ruse, din februarie 2022.
La o zi după acest eveniment, Ambasada SUA la Kiev a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că a primit ”informații specifice” despre un posibil atac aerian rusesc asupra capitalei ucrainene. Din această cauză a decis să-și suspende activitatea pe 20 noiembrie.
”Ambasada SUA la Kiev a primit informații specifice despre un potențial atac aerian semnificativ pe 20 noiembrie. Din precauție, Ambasada va fi închisă, iar angajații Ambasadei sunt instruiți să se adăpostească. Ambasada SUA recomandă cetățenilor americani să fie pregătiți să se adăpostească imediat în cazul în care se anunță o alertă aeriană”, se arată în mesaj.
Încă de miercuri dimineață, o alertă de raid aerian a fost emisă pentru mai multe regiuni ucrainene, inclusiv Kiev. Rusia a avertizat marți că va răspunde după ce Ucraina a lansat rachete americane cu rază mai lungă de acțiune asupra teritoriului său.
După ce Rusia și-a actualizat doctrina nucleară, toți ochii sunt pe viitoarele acțiuni ale armatei lui Vladimir Putin. Pentagonul a anunțat, marți, că, deși Rusia a amenințat deschis că va folosi arme atomice, nu există indicii că se pregătește să folosească arme nucleare în Ucraina, notează Kyiv Independent.
Între timp, armata din Ucraina primește vești bune de peste ocean. Joe Biden a ridicat o nouă restricție privind furnizarea de armament ucrainenilor. Kievul va primi în curând și mine antipersonal.
Un oficial de la Casa Albă a dezvăluit această informație pentru Reuters. Această armă ar putea contribui la încetinirea avansului rușilor în estul Ucrainei, prin folosirea lor în combinație cu alte muniții americane. Specialiștii militari din Statele Unite se așteaptă ca Ucraina să folosească aceste mine pe propriul său teritoriu.
Despre tema ajutorului militar din SUA a vorbit, într-un interviu pentru Fox News, liderul de la Kiev. Volodimir Zelenski a avertizat că, dacă Statele Unite vor tăia fondurile, țara va fi învinsă de Rusia.
”Dacă taie (fondurile americane), cred că vom pierde“, a declarat categoric Zelenski corespondentului internaţional al Fox News, Trey Yingst, notează Agerpres.