Eliminarea a doi reprezentanți de rang înalt ai regimului de la Teheran de pe lista țintelor este un alt semn că SUA caută o modalitate de a pune capăt războiului cu Iranul, se arată într-un material publicat de The Wall Street Journal. Anunţul vine după ce Donald Trump a vorbit că americanii poartă discuții cu Teheranul şi le-ar fi prezentat un plan de pace în 15 puncte. Eventualele discuții tete a tete ar putea avea loc în Pakistan sau Turcia.
Donald Trump declara în urmă cu două zile că SUA au eliminat întreaga conducere a Iranului și că i-ar putea elimina cu ușurință succesorii liderilor eliminați. Anunţul unor posibile negocieri de încetare a războiului a mai potolit furia americanilor, iar doi dintre liderii proeminenţi ai regimului de la Teheran au fost scoşi temporar de pe lista ţintelor de asasinat. Sursele avertizează că ambii ar putea fi repuși pe această listă neagră peste patru sau cinci zile, în funcţie de progresul discuțiilor viitoare cu Iranul.
Personalităţile iraniene care au fost „cruţate” temporar sunt președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, și ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi. Şeful diplomaţiei iraniene, Araghchi, a fost unul dintre cei mai vocali politicieni după izbucnirea războiului, cu declaraţii aproape zilnice în care prezenta ultimele decizii şi poziţionări ale guvernului său în acest conflict. Nu mai departe de miercuri seara el a spus că Iranul va permite trecerea prin Strâmtoarea Ormuz doar a petrolierelor din ţările prietene China, Rusia, India, Irak şi Pakistan.
În ceea ce-l priveşte pe Ghabalif, acesta este văzut de americani ca partenerul lor de negociere pentru stingerea conflictului. În vârstă de 65 de ani, acesta a luptat în războiul din anii ’80 dus contra Irakului, a devenit protejatul ayatollahului Ali Khamenei, iar în anul 2000 a fost numit şef al poliţiei iraniene. Între 2005 şi 2027 a fost primarul Teheranului, iar în 2008 a vorbit chiar al Forumul de la Davos, ţinând un discurs legat de deschiderea Iranului pentru investiţiile străine.
Ştirea despre Mohammad Bagher Ghalibaf și Abbas Araghchi a apărut după ce un oficial pakistanez a declarat pentru Reuters că Israelul monitorizează mișcările mai multor înalți oficiali iranieni, inclusiv Araghchi și Ghalibaf, iar Pakistanul a avertizat Statele Unite că eliminarea unor figuri diplomatice cheie din administraţia iraniană ar duce la escaladarea situaţiei din Orientul Mijlociu. În acest context Washingtonul ar fi intervenit pentru a-i proteja pe liderii de la Teheran, gest văzut ca un punct major de cotitură în atitudinea SUA faţă de acest conflict.
După ce în prima zi a războiului forţele americano-israeliene l-au eliminat pe liderul suprem Ali Khamenei, în urmă cu zece zile regimul iranian a primit o puternică lovitură prin asasinarea lui Ali Larijani, şeful Consiliului Naţional de Securitate al Iranului. Alături de acesta au fost eliminaţi generalul de brigadă Gholamreza Soleimani, comandantul forțelor de securitate interne Basij din Iran și Esmaeil Khatib, ministrul informațiilor din Iran. Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a anunțat atunci că forțele israeliene sunt autorizate să asasineze orice oficial iranian de rang înalt ori de câte ori pot și vor continuat să facă acest lucru.
Ultima mişcare a SUA pare să detensionat pe moment situaţia, iar mediatori din Turcia, Pakistan și Egipt încearcă acum să intermedieze negocierile de pace. Wall Street Journal scrie că șansele de succes sunt totuşi scăzute, din cauza diferențelor semnificative de poziție dintre cele două părți. SUA cer, printre altele, ca Iranul să abandoneze complet programul său nuclear, să predea rezervele sale de uraniu îmbogățit, să își reducă programul de rachete și să înceteze finanțarea grupurilor armate aliate din regiune, precum Hamas și Hezbollah. În acelaşi timp, Iranul doreşte la desființarea bazelor americane din Orientul Mijlociu.
O sursă din administrația israeliană, citată de Reuters, se îndoiește că Iranul va fi de acord cu termenii SUA și se teme de concesii din partea Washingtonului. O altă sursă israeliană a dezvăluit că Israelul îşi dorește ca acordul cu Teheranul să includă dreptul Tel Avivului de a lansa atacuri preventive împotriva Iranului în cazul unei amenințări.