Discuțiile dintre delegațiile SUA și Rusiei, cu privire la războiul din Ucraina, sunt programate să aibă loc în capitala Arabia Saudită, Riad, pe 18 februarie. Informaţia a fost publicată pe de o parte de portalul american Axios, iar de cealaltă de ziarul rus Kommersant.
Partea americană este de așteptat să îi includă pe secretarul de stat Marc Rubio, consilierul american pentru securitate națională Mike Waltz și pe trimisul special al președintelui SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.
Din partea Rusiei, la negocieri ar urma să participe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consilierul prezidențial Iuri Ușakov și directorul Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîșkin. Negocierile ar urma să fie coordonate de Kirill Dmitriev, șeful Fondului Rus de Investiții Directe, care a studiat și a lucrat în SUA.
Politico a confirmat că trio-ul american va călători în Arabia Saudită pentru a începe discuţiile de pace cu negociatorii ruși și ucraineni, dar nu a precizat o dată exactă. Publicaţia a menționat că reprezentantul special al lui Donald Trump pentru negocierile dintre Ucraina și Rusia, Keith Kellogg, nu va fi prezent la masa tratativelor.
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american, Donald Trump, s-ar putea întâlni în Arabia Saudită până la sfârșitul acestei luni, a scris Bloomberg, menționând că delegația americană din această săptămână este probabil compusă din consilieri de securitate națională însărcinați să asigure o dată pentru întâlnirea la nivel înalt înaintea lunii sfinte musulmane a Ramadanului, care începe anul acesta pe 28 februarie.
Aceste rapoarte vin la doar câteva zile după ce Trump și Putin au avut o conversație telefonică care a marcat prima interacțiune directă cunoscută între șefii de stat ai SUA şi Rusiei de la izbucnirea războiului din Ucraina, în februarie 2022. Cei doi președinți au convenit să continue dialogul și să organizeze întâlniri tete-a-tete într-o țară terță.
Vorbind cu presa la câteva ore după apelul său telefonic cu Putin, de miercuri, președintele Trump a declarat că el și omologul său rus “probabil” se vor întâlni în Arabia Saudită.
În acelaşi timp, SUA i-ar contactat în privat pe aliații săi europeni, întrebându-i despre disponibilitatea lor de a sprijini Ucraina prin ajutor suplimentar și desfășurare militară, după cum relatează Reuters.
Potrivit reporterilor agenției, care susţin că au văzut o copie a documentului, SUA au trimis un set din șase întrebări pentru a-și forma o părere cu privire la țările care vor continua să sprijine Kievul.