De fapt, politicianul doar confirmă informațiile transmise de un general american, conform cărora un război major între SUA și China va izbucni în maximum doi ani.
Inițial, generalul Mike Minihan, cel care conduce forțele aeriene ale SUA, le-a transmis într-un mesaj oficial celor 110.000 de ofițeri că „Instinctul meu îmi spune că ne vom lupta în 2025”, referitor la data unui posibil război SUA cu China.
Mesajul a îngrijorat societatea din SUA, însă președintele Comisiei pentru Politică Externă din Camera Reprezentanţilor, senatorul republican Mike McCaul, e convins că generalul are dreptate când face această predicție teribilă.
„Sper că greşeşte….Cred că are dreptate, totuşi„, a declarat Mike McCaul. Cu toate că poziția generalului e strict una personală, ea vine în contextul în care tot mai multă lume se teme că Al Treilea Război Mondial e inevitabil, mai ales dacă Beijingul va decide să invadeze Taiwan, potrivit NBC News.
”Statele Unite şi Taiwanul vor organiza alegeri prezidenţiale în 2024, creând, potenţial, o oportunitate pentru China de a întreprinde acţiuni militare”, a fost cealaltă predicție a generalului Minihan.
Așadar, senatorul McCaul a adăugat că populația SUA trebuie să fie pregătită pentru acest război, mai ales că retragerea americanilor din Afganistan este văzută drept slăbiciune de către China și alte țări rivale.
„Ei vor lua în considerare o invazie militară, după părerea mea. Trebuie să fim pregătiţi pentru asta. Șansele sunt foarte mari să putem vedea un conflict cu Taiwan şi China”, a transmis McCaul.
Între timp, democratul Adam Smith și-a contrazis rivalul politic și a criticat modul în care anumiți generali americani agită apele.
”Nu numai că un război cu China nu este inevitabil, ci şi foarte puţin probabil. Avem o situaţie foarte periculoasă în China. Dar cred că generalii trebuie să fie foarte precauţi atunci când afirmă: mergem la război, este inevitabil”, a transmis Smith.