News

Subiecte la geografie – Bac 2022 toamnă. Ce au avut de rezolvat elevii

Marți a debutat sesiunea de toamnă a Bacalaureatului din acest an. Joi, printre disciplinele de la proba la alegere a profilului și specializării se numără și geografia.
18.08.2022 | 06:50
Subiecte la geografie  Bac 2022 toamna Ce au avut de rezolvat elevii
Sesiunea de toamnă a Bacalauretului 2022 se încheie la finalul lunii august Foto: hepta
ADVERTISEMENT
18-08-2022
12:11

Bac 2022, sesiunea de toamnă. Au fost publicate subiectele la Geografie

Ministerul Educației a publicat cu puține momente în urmă subiectele la Geografie. În continuare puteți consulta baremul și rezolvările subiectelor de la Geografie.

Continuă sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2022. Joi, candidații susțin testul la geografie, una dintre disciplinele din cadrul probei la alegere a profilului și specializării.

Model subiecte Bac 2022 toamnă la geografie

Proba scrisă la geografie din sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat 2022 este destinată elevilor care au absolvit ”Profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică și toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția profilului militar”.

ADVERTISEMENT

FANATIK vă prezintă modelul de subiecte pentru această probă, așa cum a fost publicat de Ministerul Educației.

Reguli pentru Bacalaureat 2022, proba la geografie

La fel ca toate celelalte probe scrise și cea la geografie începe la ora 9:00, iar candidații vor putea intra în sălile de examen până la ora 8:30, pe baza unui act de identitate.

ADVERTISEMENT

Potrivit metodologiei de organizare a examenului de bacalaureat, timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore. Cronometrul pornește din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Există o categorie de elevi care beneficiază de prelungirea timpului de lucru elevi.

Aceștia sunt cei pentru care s-a aprobat această solicitare, conform ”Procedurii nr. 25464/11.02.2022, cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale”.

ADVERTISEMENT

În dotarea tuturor sălilor de examen există  camere funcționale de supraveghere video și audio.

Metodologia mai prevede că pentru rezolvarea subiectelor candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, în vreme ce la executarea schemelor și a desenelor candidații vor putea utiliza numai creion negru.

ADVERTISEMENT

Candidații înscriși la probele scrise la matematica și geografie pot folosi doar instrumente de desen. De asemenea, la probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Candidaților le este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc, fiind obligați să le lase în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisie.

Nu au voie în sălile de examen nici cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc și nici cu niciun mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare, ce ar putea fi utilizate pentru a rezolva subiectele, pentru a efectua calculele sau pentru a comunica cu alți candidați ori asistenți din centrul sau centrele de examen sau cu exteriorul.

Le mai este interzis candidaților să comunice între ei, să transmită rezolvarea subiectelor ori să-și dea unii altora foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale.

Calendar complet pentru Bac 2022 toamnă

După cum a stabilit Ministerul Educației, calendarul Bacalaureatului de toamnă 2022 a început cu perioada de înscriere a candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe, care a avut loc între 18 și 25 iulie 2022.

Perioada 16-29 august este dedicată susținerii probelor Bacalaureatului de toamnă 2022, după cum urmează:

  • Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă, în data de 16 august 2022
  • Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă, în data de 17 august 2022
  • Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă, în data de 18 august 2022
  • Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă, pe 19 august 2022
  • Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A, în zilele de 22 – 23 august 2022
  • Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B, pe 24 august 2022
  • Evaluarea competențelor digitale — proba D, în data de 25 august 2022
  • Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C, în zilele de 26 și 29 august 2022

Cea de a treia fază a calendarului sesiunii de toamnă a Bacalaureatului începe în data de 31 august 2022 cu afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00).

Rezolvarea contestațiilor se va face în intervalul 1 – 2 septembrie 2022, iar pe 3 septembrie 2022 vor fi afișate rezultatelor finale.

ADVERTISEMENT