Subiecte Română Bacalaureat 2020, sesiunea toamnă. Luni, 24 august, Peste 40 de mii de candidați au susținut proba de Limba și literatura Română din sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat 2020.
Absolvenții de liceu de la profilurile real și uman au la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele la română la BAC 2020, care vor fi afișate ulterior, împreună cu baremul de corectare pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro.
Pe FANATIK vei afla în timp real toate informațiile relevante legate de BAC 2020, subiecte la română și barem de corectare.
UPDATE, ora 11:55. Conform programei obișnuite elevii de clasa a XII-a au avut de rezolvat trei subiecte la proba de Limba și Literatura română, profilul uman.
La Subiectul I, absolvenții de liceu au avut de răspuns la mai multe întrebări cu privire la textul ”Expedițiunea antarctică belgiană”, de Emil Racoviță, iar la sub-punctul B li s-a cerut să redacteze un text de 150 de cuvinte tot cu plecare de la fragmentul primit.
Apoi, la Subiectul II, elevilor li s-a cerut să prezinte rolul unor termeni în textul ”Schimbarea la față”, de G.M. Zamfirescu.
În fine, Subiectul III a constat într-un eseu în care, în 400 de cuvinte, participanții la examen trebuiau să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.
La fel ca în sesiunea din iunie, subiectele la Limba și literatura Română de la examenul de Bacalaureat în 2020 vor fi făcute publice în jurul orei 10, după ce elevii se vor afla deja în bănci pentru a răspunde cerințelor.
Această probă scrisă la limba și literatura română este prima din cadrul examenului maturității, iar subiectele sunt diferențiate pentru elevii de la filologie și cei de la real.
Pentru prima zi a examenului, elevii înscriși trebuie să fie în clase între 7:30 și, cel mai târziu, ora 8:30. Proba scrisă la Limba română durează 3 ore și începe la ora 9:00.
Conform Ministerului Educației, peste 42.700 de candidaţi s-au înscris la sesiunea din august-septembrie a examenului de bacalaureat 2020, care începe de luni, 24 august. Din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidați provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidați sunt din promoţiile anterioare.
Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august. Calendarul probelor BAC 2020. Sesiunea de toamnă.
Pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureat 2020, primele rezultate se vor afişa în data de 2 septembrie (până la ora 12:00). La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).
În ceea ce privește contestațiile, acestea pot fi depuse în aceeaşi zi, între orele 14:00-20:00, atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.