News

Sudul României, sub cod PORTOCALIU. Localităţi fară apă şi curent din cauza zapezii din Olt pînă în Constanţa

Ninsorile au paralizat traficul in mare parte sudul tarii, dar nici cei care au ramas in case nu au avut parte de liniste....
17.01.2016 | 10:48
Sudul Romaniei sub cod PORTOCALIU Localitati fara apa si curent din cauza zapezii din Olt pina in Constanta
ADVERTISEMENT

Ninsorile au paralizat traficul in mare parte sudul tarii, dar nici cei care au ramas in case nu au avut parte de liniste.

Prahova: Peste 9.000 de consumatori din mai multe localitati ale judetului Prahova sunt nealimentati, duminica dimineata, cu energie electrica din cauza zapezii care a rupt liniile electrice, dar si din cauza copacilor care au cedat sub greutatea zapezii, cazand peste conductori.

ADVERTISEMENT

Purtatorul de cuvant al Electrica Muntenia Nord, Marian Popa, a declarat, pentru AGERPRES, ca opt localitati sunt complet nealimentate, iar alte cinci sunt partial afectate de aceasta situatie.

In total, 9.131 de consumatori nu beneficiaza de curent electric in ur.ma problemelor cauzate de caderile masive de zapada. Potrivit sursei citate, 13 echipe de interventie se afla pe teren pentru remedierea defectiunilor.

ADVERTISEMENT

Arges: In municipiul Pitesti, mai multi copaci au cazut peste autovehicule parcate. Conform datelor centralizate de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Arges, un prim incident s-a produs in timpul noptii pe strada Banatului, iar in cursul diminetii mai multe autoturisme parcate pe strazile Craiovei, Prundu, Bibescu Voda si Eremia Grigorescu au fost avariate.

Constanta: Patru localitati rurale din judetul Constanta sunt lipsite de apa potabila, dupa ce liniile de tensiune electrica ale companiei de distributie ENEL au fost avariate din cauza vantului puternic, in cursul noptii de sambata spre duminica.

ADVERTISEMENT

Conform unei informarii transmise de SC RAJA SA, duminica dimineata nu se putea asigura serviciul de distributie a apei potabile si de canalizare pentru toti abonatii din localitatile Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu, Valu lui Traian si Mereni din cauza lipsei tensiunii electrice in statiile de pompare din localitatile respective.

Olt: Alimentarea cu energie electrica este intrerupta duminica dimineata la consumatori din noua localitati din judetul Olt din cauza avariilor produse la retelele de distributie de zapada abundenta cazuta incepand de sambata seara, potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Olt, Alin Basasteanu. Localitatile in care sunt consumatori fara energie electrica sunt: Corabia, Brebeni, Poboru, Morunglav, Bobicesti, Barasti, Schitu-Greci, Gura Padinii si Orlea.

ADVERTISEMENT

“Se lucreaza la remedierea avariilor la retelele de energie electrica. Localitatile mentionate sunt partial alimentate cu energie electrica, mai precis sunt si zone unde consumatorii sunt alimentati. Echipele distribuitorului de energie electrica sunt in teren, lucreaza la remedierea avariilor. Ni s-a explicat faptul ca ar mai putea aparea probleme astazi din cauza ca a nins mult si zapada s-a depus in strat mare pe cabluri”, a spus Alin Basasteanu. Judetul Olt se afla sub avertizare cod galben de ninsoare si viscol de sambata seara si pana duminica seara.

Buzau: Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Buzau, Vasile Prahoveanu, 4.656 de abonati din localitatile Sageata, Robeasca, Pietroasele, Breaza, Podgoria (partial) au ramas fara electricitate.

Sursă: www.stirileprotv.ro

ADVERTISEMENT