Talk-show-ul „Suflet de Rapidist” revine cu un nou episod de senzație marți, 28 ianuarie, de la ora 13:30. Robert Niță îl va avea ca invitat chiar pe Denis Ciobotariu, cel mai nou transfer al Rapidului.
Robert Niță, fostul mare jucător al Rapidului și analist permanent FANATIK în prezent, are mereu întâlniri în cadrul emisiunii „Suflet de Rapidist” cu oameni importanți atât din istoria, cât și din prezentul echipei Rapid.
În episodul trecut, care a fost de asemenea prima ediție din acest an, Robert Niță l-a avut invitat pe Viorel Moldovan, actualul președinte al echipei din Giulești. Alături de oficialul clubului, moderatorul a vorbit despre situația echipei, dar și despre sosirea lui Denis Ciobotariu în lot.
În noua ediție de marți, 28 ianuarie, cel care va fi prezent în platoul emisiunii este chiar fundașul central adus de Rapid în această iarnă de la Sepsi OSK. Tânărul jucător român a debutat pentru giuleșteni chiar în victoria de pe teren propriu, cu 1-0, în fața Universității Craiova.
Denis Ciobotariu este unul dintre cei mai buni fundași centrali din țară și al cărui viitor este promițător. Fiul lui Liviu Ciobotariu, fostul mare internațional român, evoluează acum pentru cea de-a doua forță din Capitală, după ce în trecut a îmbrăcat și tricoul lui Dinamo.
Nu ratați ediția de marți, 28 ianuarie, de la ora 13:30, în care Robert Niță va discuta personal cu Denis Ciobotariu. Emisiunea va fi transmisă live pe www.fanatik.ro și va aduce în prim-plan discuții despre cariera și povestea jucătorului, decizia de a veni la Rapid, dar și obiectivele pe care și le-a propus.
Robert Niță, fost jucător al Rapidului și analist FANATIK, vă invită să urmăriți cu mare interes noul proiect marca FANATIK. Emisiunea este sprijinită de Superbet, sponsor premium și de încredere pentru sportul românesc.
Cele mai impresionante momente din emisiunea „Suflet de Rapidist” pot fi urmărite pe rețelele de socializare, unde veți găsi o calitate de top. Vă punem la dispoziție o varietate de opțiuni: de la site-ul FANATIK, la canalul de YouTube FANATIK, de la pagina de Facebook FANATIK, la contul de TikTok FANATIK.
Fanii sportului și în special fanii Rapidului vor avea acces la conținutul premium oferit de emisiunea „Suflet de rapidist”. Nu pierdeți emisiunea care vă ține permanent la curent cu situația echipei din Giulești.