Suma colosală plătită de cluburile din Premier League impresarilor: peste 240 de milioane de euro într-un an

Victor Paun   
in Fotbal international
04/04/2018, 13:29
Suma colosală plătită de cluburile din Premier League impresarilor: peste 240 de milioane de euro într-un an

Federaţia Engleză de Fotbal a publicat recent sumele care au fost plătite impresarilor de fotbalişti pentru a le intermedia transferurile. În perioada 1 februarie 2017 – 31 ianuarie 2018, cluburile din Premier League au scos din vistierii peste 240 de milioane de euro, cu 21% mai mult decât în anul precedent. Prin comparaţie, PSG l-a cumpărat pe Neymar de la Barcelona pentru suma de 220 de milioane.

Din această afacere au avut de câştigat fotbaliştii, pentru care impresarii au negociat salarii şi bonusuri mai mari. Adevaraţii câştigători sunt însă chiar impresarii, care au ajuns să strângă averi colosale în urma afacerilor cu fotbalişti. Cei mai bogaţi agenţi din lume preferă să negocieze cu echipele englezeşti. Spre exemplu, Mino Railoa a obţinut 67 de milioane de euro în urma a doar 4 transferuri cu destinaţia Manchester United. Un alt exemplu este al celui mai bogat impresar din lume, Jorje Mendez, care a strâns în 2015 aproape 80 de milioane de euro.

Liverpool este lider la plata impresarilor. Cormoranii au dat peste 32 de milioane de euro

Liverpool este de departe clubul care a cheltuit cel mai mult pentru plata impresarilor în ultimul an. Cormoranii nu au ţinut cont de bani când a venit vorba de transferuri, aşa că au dat intermediarilor peste 32 de milioane de euro. Pe Anfield au ajuns în urma tranzacţiilor Virgil van Dijk, Alex Oxlade-Chamberlain şi Mo Salah. Suma este dublă faţă de sezonul precedent, atunci când Jurgen Klopp a investit masiv în transferuri. Liverpool este urmată la capitolul cheltuieli cu intermediarii de Chelsea, care a cheltuit 28 de milioane de euro. Podiumul este completat de Manchester City, cu 27 de milioane de euro.