O familie de trei persoane a mers vara aceasta într-o destinaţie exotică, iar preţul plătit pentru cele două săptămâni de sejur se ridică la nu mai puţin de 84.000 de euro. Este probabil cel mai scump sejur vândut de un touroperator român, în 2024.
Şeful agenţiei de turism care a vândut costisitorul pachet a explicat o parte din costurile atât de mari. În primul rând familia a închiriat o întreagă vilă, de 350 de metri pătraţi, şi situată chiar pe plajă.
De asemenea, familia de români a beneficiat inclusiv de majordomi pe parcursul exoticei vacanţe. “Vila avea 350 de metri pătraţi, piscină, situată pe plajă şi butler service. Totul era la dispoziţia ta, doar la un telefon distanţă”, spune Cosmin Marinof, CEO al Deltour.
Acesta a dezvăluit şi locul unde a ales familia de români să-şi petreacă vacanţa de neuitat. “Am vândut o vacanţă în Maldive de 12 zile pentru 84.000 de euro, în care au mers trei persoane, doi adulţi şi un copil.
Tariful vine în special din preţul vilei în care au stat în Maldive”, a dezvăluit Cosmin Marinof, citat de zf.ro. În mod obişnuit, un sejur în Maldive cumpărat de la o agenţie românească de turism se situază în jurul a 2.000 euro/persoană.
În ceea ce priveşte vacanţele obişnute, în topul destinaţiilor favorite ale românilor pentru vara lui 2024 s-au situat ţările din jurul Mării Mediterane, Grecia, Spania şi Italia.
Astfel, aproape o treime dintre români au ales să meargă în Grecia, preferate fiind Creta, Corfu, Zakynthos, Agios Georgios (Santorini) şi Mykonos. Dintre acestea Corfu a fost cea mai ieftină, cu un preţ mediu de 461 euro/persoană pentru un sejur de şapte zile, cu transport şi cazare incluse.
În Spania au fost preferate Costa del Maresme (Santa Susanna, Barcelona), Mallorca (Palma de Mallorca, Calvia), Insulele Canare (Santiago del Teide, Adeje), Costa Dorada (Salou, Vila-seca), Costa del Sol (Torremolinos) şi Costa Brava (Lloret del Mar). Cel mai puţin s-a plătit pentru un pachet în Lloret del Mar, 315 euro/persoană pentru o săptămână.
Cei care au ales Italia au preferat în special Rimini, Catania, Bologna, Roma şi Milano. Dintre aceste destinaţii, cea mai ieftină s-a dovedit a fi Bologna, cu un preţ mediu pe persoană de 390 de euro, pentru un pachet de şapte zile, cu transportul şi cazarea incluse.