Fotbal intern

Suma infimă plătită de Gigi Becali pentru Stoian! Fotbalistul ajunge marţi în cantonamentul FCSB

15.01.2019 | 11:54
Suma infima platita de Gigi Becali pentru Stoian Fotbalistul ajunge marti in cantonamentul FCSB

S-a aflat și suma plătită de Gigi Becali pentru Adrian Stoian! Patronul FCSB-ului spune că este una infimă. Latifundiarul din Pipera a dezvăluit și cum a ajuns să facă mutarea, una considerată de departe drept cea mai spectaculoasă din această iarnă, pe piața transferurilor din Liga 1 Betano.

UPDATE, ora 11:54. FANATIK a aflat că Adrian Stoian va ajunge marţi în cantonamentul FCSB de la Costa del Sol. Acolo se va alătura lotului condus de Mihai Teja şi va începe pregătirile pentru a doua parte a sezonului din Liga 1.


„Mărturisesc că nu-l știam, m-a sunat cineva. L-am sunat imediat pe MM și pe Mihai, Teja a zis că e foarte bun, MM a zis că nu crede că vine, că e prea bun. Îți dai seama dacă laudă MM pe cineva, el care nu laudă niciodată. I-am zis, bine, hai, pa, la revedere și am sunat înapoi ca să-l iau. A semnat, mâine e în cantonament. L-am luat, mâine e la FCSB. Sub 500 de mii am plătit. Eu cred că el și cu Matei vor fi titularii echipei naționale. Gică, primul, eu al doilea, ne ocupăm de viitorul echipei naționale”, a declarat Gigi Becali pentru Digi Sport.

Suma infimă plătită de Gigi Becali pentru Stoian! Adrian Stoian la antrenamentul oficial de dinaintea meciului cu Serbia, din cadrul Ligii Natiunilor, desfasurat la Centrul National de Fotbal din Mogosoaia, sambata 13 octombrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Adrian Stoian a fost propus la FCSB de agentul Pietro Chiodi

Suma infimă plătită de Gigi Becali pentru Stoian!

Finanțatorul roș albaștrilor a profitat de faptul că mijlocașul intrase în ultimele 6 luni de contract cu gruparea italiană, Crotone. 37.000 de euro a plătit Gigi Becali pentru fotbalist, bani care, de fapt, reprezintă prima de instalare

„Dumnezeu parcă a făcut, aseară am vorbit și spunea Teja, nea Gigi am nevoie de un mijlocaș, mai vreau un mijlocaș. Erau doi la care mă gândeam și care îi plac lui. Apoi m-a sunat băiatul ăsta, Chiodi. Stoian era foarte bucuros, mi-a zis, nea Gigi sunt fericit că vin în țara mea să joc. 37 de mii am dat pe el. Care de fapt e prima de instalare a jucătorului. El renunță la două salarii de acolo. Pintilii l-a lăudat foarte tare, Bălașa, toți au spus, domne nu puteți să-l luați pe ăla. Am vorbit cu Teja a zis că vrea să joace 4-3-3, inter stânga. Mi-a zis că Stoian joacă toate posturile, așa mi-a zis Teja. Chiar și atacant poate să joace”, a mai spus Gigi Becali.

  • 10 goluri a marcat Adrian Stoian pentru Crotone