Curtea de Apel București a respins apelul trustului Antena TV Group SA, în procesul intentat împotriva lui Florin Dumitrescu și a companiei Pro TV SRL. Decizia se referă la cererea reprezentanților Antena 1 de a obliga trustul din Pache Protopopescu să nu difuzeze imagini cu fosta lor vedetă și este definitivă.
Florin Dumitrescu a câștigat procesul cu Antena 1, prin care fostul angajator cerea scoaterea de pe post a chef-ului. Instanța nu a judecat, însă, fondul problemei, ci doar ”urgența”. Asta după ce Antena Group a cerut în instanță ca Pro TV să nu difuzeze imagini cu Florin Dumitrescu, până la finalizarea litigiului ce vizează drepturile de autor, și care ar putea dura chiar și 2-3 ani.
”Prin cererea de chemare în judecată formulată de Societatea Antena TV Group S.A. în contradictoriu cu pârâții Dumitrescu Florin-Ionuț și societatea Pro TV S.R.L., cerere de ordonanţă preşedinţială prin care a solicitat ca, fără citarea părţilor, să se pronunțe o ordonanţă preşedinţială prin care să fie obligaţi pârâţii să nu difuzeze si să nu permită difuzarea de materiale audiovizuale autopromoţionale și/sau emisiuni de cooking şi/sau de divertisment, inclusiv, dar fără a se limita la emisiunea „Masterchef” realizate cu participarea pârâtului, în orice calitate, până la soluţionarea definitivă a dosarelor de fond având ca obiect acţiune în constatare (…)”, se arată în cererea de chemare în judecată formulată de șefii Antenelor.
Curtea de Apel București a confirmat decizia instanței de fond și i-a dat dreptate lui Florin Dumitrescu. Judecătorii au fost extrem de categorici în motivare și au scris că ”apelanta (Antena Group n.r.) nu face nicio dovadă credibilă că pârâtul (Florin Dumitrescu) și co-intimata (Pro TV) ar fi săvârșit vreo faptă ilicită, care ar fi încălcat un prezumtiv drept de proprietate intelectuală”.
În proces, cei de la Antena 1 au susținut că Chef Florin Dumitrescu încă se află sub contract cu ei, datorită unei clauze contractuale, care spune că avea drept de primă opțiune în continuarea emisiunii Chefi la cuțite sau pentru alte proiecte, pe o durată de trei luni de la încetarea înțelegerii anterioare.
Antena Group trebuie să plătească, acum, și cheltuieli de judecată. Este vorba de sume importante de bani, solicitate de părțile câștigătoare în apel: 14.790 de lei pentru Florin Dumitrescu și 10.650,02 lei pentru Pro TV. În total, Antena trebuie să achite aproximativ 5.000 de euro cu titlul de cheltuieli de judecată, doar pentru această fază a procesului.
Judecătorii au mai precizat, în motivare, și faptul că, în proces, Antena 1 nu a putut indica în ce constă prejudiciul solicitat.
”Totodată, Curtea apreciază că luarea măsurilor solicitate de apelanta reclamantă, care și-a menținut solicitarea în aceeași formă și în apel, în ciuda faptului că este de notorietate împrejurarea că emisiunea „Masterchef” realizată cu participarea pârâtului Dumitrescu Florin este deja în curs de difuzare, este de natură a aduce un prejudiciu important pârâtei PRO TV.
În absența unei încălcări evidente a unui drept al reclamantei, demersul pârâților cu privire la realizarea unei emisiuni (fie ea și concurentă) apare drept protejat de lege, iar investiția deja făcută pentru difuzarea emisiunii ar fi în mare măsură pierdută, dacă difuzarea acesteia ar fi oprită prin hotărârea instanței”, se mai arată în motivarea consultată de FANATIK.
Antena 1 continuă, însă, lupta cu cei trei chefi, împotriva cărora a deschis mai multe procese, aflate în diferite stadii, pe rolul instanțelor. Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea au părăsit postul Antena 1, denunțând contractul cu trustul respectiv, în toamna anului 2023. În acel moment, Antena Group a transmis că întrerupe colaborarea cu cei trei chefi, ca urmare a refuzului acestora de a mai filma pentru sezonul 13 al show-ului Chefi la Cuțite.