News

Suma plătită de România pentru transportul gratuit pe calea ferată al refugiaților. Nu sunt deloc bani puțini

Sumele decontate anul trecut de la bugetul de stat pentru acoperirea călătoriilor gratuite cu trenul ale refugiaților ucraineni s-au ridicat la 32-35 milioane de lei.
12.03.2023 | 17:40
Suma platita de Romania pentru transportul gratuit pe calea ferata al refugiatilor Nu sunt deloc bani putini
Regulile pentru acordarea gratuităților s-au schimbat Sursa foto: hepta
ADVERTISEMENT

Informațiile au fost făcute publice de Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), care a precizat că la început au fost zile în care au fost înregistrați 5.000 – 6.000 de refugiați, ulterior media ajungând la 1.500 – 2.000.

Peste 30 de milioane de lei pentru transportul refugiaților pe calea ferată

“Anul trecut au fost călătorii gratuite indiferent de destinaţie. Sumele au fost undeva la 32 – 35 de milioane de lei pe tot anul. Media în general a fost de vreo 2.000 de călători ucraineni pe zi. La început, au fost zile cu 5.000 – 6.000 de călători, dar după aceea undeva între 1.500 şi 2.000, s-au stabilizat. E un buget important”, a declarat șeful ARF.

ADVERTISEMENT

În acest an lucrurile s-au schimbat, iar gratuitățile pentru refugiați se acordă doar în primele cinci zile de la intrarea pe teritoriul României și doar până în momentul în care aceștia părăsesc țara noastră, a mai explicat Ștefan Roșeanu pentru Agerpres.

“În condiţiile în care au apărut aceste mituri ale unor deplasări inutile, să le spunem, s-a încercat şi aici să existe o regulă. Anul acesta deplasările sunt gândite pentru preluarea fluxului de tranzit. Deci, călătorii gratuite în primele cinci zile de la venirea în ţară.

ADVERTISEMENT

Vin într-unul din oraşele în care se fac triaje şi de aici să poată lua mai departe un tren către o altă ţară de destinaţie, cum îşi doresc. Dacă stau mai mult pe teritoriul României, se presupune că există mecanisme prin care pot să-şi plătească deplasarea mai departe.

Ştiţi foarte bine că au existat mulţi oameni care chiar au avut nevoie de acest sprijin, alţii care şi-au permis să-şi cumpere bilete de avion şi înainte sau să meargă cu maşini.

ADVERTISEMENT

Deci, iarăşi, ca la orice facilitate, o să găsim oameni care chiar au nevoie şi oameni care poate nu au nevoie. Nu o să găsim niciodată reţeta perfectă în a defini sau a introduce aceste facilităţi”, a mai spus Roşeanu.

La un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, există efecte și asupra căilor ferate, spune președintele ARF, având în vedere că traficul de marfă este mult mai mare pentru toți operatorii, care fac presiuni pentru a primi prioritate în trafic. “Sunt discuții pentru platforme multimodale, deci acest domeniu de marfă este mult mai dinamic, atât la compania de stat, cât și la companiile private”, a adăugat șeful ARF.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește sectorul de turism, nu este un efect direct, cu excepția impactului asupra livrării unor vehicule și a aprovizionării unor componente, dar, corelat cu ieșirea din restricțiile pandemiei de Covid-19, se observă revenirea unor călători la calea ferată.

ADVERTISEMENT
Parada de 1 decembrie, LIVE VIDEO, acum. Sonia Simionov şi Cristi Popovici transmit...
Parada de 1 decembrie, LIVE VIDEO, acum. Sonia Simionov şi Cristi Popovici transmit cea mai mare defilare din istorie pe sub Arcul de Triumf din Capitală
”Amanta” lui Lionel Messi a decis să rupă tăcerea și să spună totul
”Amanta” lui Lionel Messi a decis să rupă tăcerea și să spună totul
Detaliul neștiut despre Patrick Mouratoglou: „Am aflat asta când eram în Franța”
Detaliul neștiut despre Patrick Mouratoglou: „Am aflat asta când eram în Franța”
Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea. Mesaj superb pentru Luca Reghecampf
Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea. Mesaj superb pentru Luca Reghecampf
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o...
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o dăm pe partea de Europe Style”
Cum arată locul de vechi al Ronei Hartner din cimitirul Bellu? Acolo se...
Cum arată locul de vechi al Ronei Hartner din cimitirul Bellu? Acolo se odihnește și tatăl artistei GALERIE FOTO
A murit marea actriță a României! Toată țara o plânge
A murit marea actriță a României! Toată țara o plânge
O nouă fabrică în România. Premieră: Va produce autobuze electrice
O nouă fabrică în România. Premieră: Va produce autobuze electrice
Anamaria Prodan nu se mai ascunde. Adevărul despre noul iubit: „Mă susține, este...
Anamaria Prodan nu se mai ascunde. Adevărul despre noul iubit: „Mă susține, este fericit pentru mine și eu sunt fericită că am alături un bărbat în adevăratul sens al cuvântului”
Eugenia Șerban a obținut ordin de protecție împotriva fiului ei. Calvarul prin care...
Eugenia Șerban a obținut ordin de protecție împotriva fiului ei. Calvarul prin care trece după lupta cu cancerul
Care este adevărata Românie? Cea solidară sau cea a șmecheriei?
Care este adevărata Românie? Cea solidară sau cea a șmecheriei?
Ce pensie au Corina Chiriac și Maria Dragomiroiu. Câți bani primesc artistele: „M-a...
Ce pensie au Corina Chiriac și Maria Dragomiroiu. Câți bani primesc artistele: „M-a și înjurat lumea pe Facebook”
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa...
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa și America!