Fotbal intern

Ivan, la Krasnodar! Fostul şef de la Dinamo ia 1.000.000 € din transfer

Andrei Ivan a fost transferat la FC Krasnodar. Atacantul român a plecat în schimbul a 4 milioane de euro fiind cea mai scumpă mutare din acest an, în Liga 1. Mai mult, CS Universitatea Craiova va...
18.07.2017 | 01:09
Ivan la Krasnodar Fostul sef de la Dinamo ia 1000000 E din transfer

Andrei Ivan a fost transferat la FC Krasnodar. Atacantul român a plecat în schimbul a 4 milioane de euro fiind cea mai scumpă mutare din acest an, în Liga 1. Mai mult, CS Universitatea Craiova va avea şi 20% dintr-un viitor transfer al vârfului în vârstă de 20 de ani. 

Dar, nu toţi banii vor ajunge la CS Universitatea Craiova. 25% din drepturile jucătorului erau deţinute de clubul Sporting Piteşti, unde proprietar este Nicolae Badea, fostul finanţator al lui Dinamo. Pentru Nicolae Badea, vânzarea lui Ivan la Krasnodar este o afacere extrem de profitabilă, el încasând 1 milion de euro din această mutare.

Suma transfer Ivan. Gigi Becali a vrut să plătească jumătate din clauză 

Suma transfer Ivan. Patronul Craiovei, Mihai Rotaru, putea să evite să dea această sumă la Sporting Piteşti. CS U putea oricând să recupereze creanţa de la Sporting Piteşti, achitând 300.000 de euro! Doar că nu a făcut-o şi acum Sporting Piteşti încasează 1 milion de euro din cele 4 pe care le plăteşte clubul FC Krasnodar.

Suma transfer Ivan. În anul 2016, Steaua a fost aproape să rezolve transferul lui Andrei Ivan. Gigi Becali a făcut o ofertă de 2 milioane de euro, însă motivul pentru care nu s-a făcut mutarea ţine şi de procentele pe care le avea Sporting Piteşti. Patronul Stelei chiar voia să plătească 150.000 de euro din cele 300.000 de euro care îi reveneau clubului Sporting, dar afacerea a căzut.