News

Summit-ul de la Bruxelles, prelungit la a patra zi! Banii pentru relansarea economiilor post pandemie, subiectul principal

20.07.2020 | 13:45
Summitul de la Bruxelles prelungit la a patra zi Banii pentru relansarea economiilor post pandemie subiectul principal
ADVERTISEMENT

Summit-ul de la Bruxelles a fost prelungit la o a patra zi într-un efort disperat de a se ajunge la un acord pe tema bugetului multianual şi Fondului de relansare economică post-pandemie.

Reuniunea Consiliului European încearcă să găsească un numitor comun. Vă readucem aminte că negocierile au fost suspendate inițial.

ADVERTISEMENT

„Ziua a patra de negocieri. Preşedintele Consiliului European a încheiat sesiunea plenară. Noua sesiune este programată la ora 16.00; (17.00, ora României)”, a anunţat Barend Leyts, purtătorul de cuvânt al lui Charles Michel, preşedintele Consiliului European.

O nouă prelungire pentru summit-ul de la Bruxelles

„Tocmai s-au încheiat negocieri dure, am putea fi bucuroşi de rezultatul de astăzi. Continuăm după-amiază”, a transmis, prin Twitter, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz.

ADVERTISEMENT

Vă reamintim că liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE doresc să aprobe bugetul comunitar destinat perioadei 2021-2027 şi a Fondului de relansare economică post-pandemie.

Potrivit planului, cuantumul bugetului UE pentru perioada 2021-2027 este de 1.074 de miliarde de euro. Nu toată lumea este de acord cu suma.

ADVERTISEMENT

Charles Michel nu a ezitat și și-a exprimat punctul de vedere, unul prin care solicita ca Fondul UE de relansare post-pandemie să rămână la nivelul propus de Comisia Europeană, de 750 de miliarde de euro.

În tot acest timp, subvenţiile ar urma să scadă la 450 de miliarde de euro (faţă de 500 de miliarde), iar creditele ar fi de 300 de miliarde de euro (faţă de 250 de miliarde).

ADVERTISEMENT

S-au opus Olanda, Austria, Danemarca, Suedia şi Finlanda care ar vrea reducerea nivelului subvenţiilor la 375 de miliarde de euro.

Există neînțelegeri și în privința condiționării acordării fondurilor de respectare a normelor statului de drept, o idee contestată vehement de Ungaria şi Polonia.

 

 

ADVERTISEMENT