Fotbal intern

Şumi, CRIZE de nervi! “Dacă eram pe teren, mă SUSPENDAU 2 ani”

Marius Şumudică, antrenorul Astrei, a purtat un război de la distanţă cu oficialii şi jucătorii Stelei implicaţi în incidentul de la finalul partidei decisă de golul lui Boldrin....
12.09.2016 | 00:07
Sumi CRIZE de nervi Daca eram pe teren ma SUSPENDAU 2 ani

Marius Şumudică, antrenorul Astrei, a purtat un război de la distanţă cu oficialii şi jucătorii Stelei implicaţi în incidentul de la finalul partidei decisă de golul lui Boldrin.

“Văd că eu un curent cum că Steaua a cîştigat campionatul, de parcă l-a cîştigat în această seară.

Nu vii pe bancă la meciul acesta şi să sari la jucători. Trebuie urmărită atitudinea acelui jucător venit de la Timişoara care i-a dat lui Budescu o palmă. Imaginile arată cum acest jucător, Ovidiu Popescu, îl loveşte pe Budescu. Sînt mulţumit că nu am fost pe bancă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu am fost pe bancă, dar viaţa e lungă şi o să ne întîlnim. Aşa cum au procedat ei, aşa vom face şi noi.

O să cer să facem un Comitet Executiv să discutăm despre arbitraj. Nu a fost oportună delegarea lui Avram, a fost depăşit sărăcul. Eu nu zic că a avantajat Steaua, dar fundaşii mei centrali au fost avertizaţi în prim repriză la două faulturi la care nu se dă cartonaş galben nici in Afganistan. Am jucat un fotbal frumos, îmi era frică de Gigi Becali că urma să spună că m-am apărat precum Dinamo. Degeaba face Gigi Becali mătăniile cu acea cruce în mînă. O să mă duc la fiecare meci al Voluntariului ca să îi prind din urmă, nu mai avem şanse la titlu”

Sînt fericit că jucătorul meu, care a fost făcut jucător de plajă la Chiajna şi pe care l-am adus în România pe 2000 de euro, a cîştigat meciurile Stelei. Steaua trebuie ne aprindă lumînări, i-am cîştigat şi titlul! Eu puteam să îmi ţin cinci inşi pe bancă, se accidentau. Nu aţi văzut că jucătorii fac pubalgie înainte de meciurile cu Steaua? Anul trecut i-am bătut de multe ori din sufragerie”

Eu vreau să văd care vor fi sancţiunile, dacă eram implicat primeam doi ani de suspendare! În tensiunea aia este posibil să ajungi să faci un gest necugetat. Sînt devastat de ce s-a întîmplat în seara asta. 

Meme, fii şmecher pînă la capăt dacă ai sînge în instalaţie! Cum să ai atitudinea asta dacă eşti pedagog! Cum îţi permiţi să îl iei de gît pe Lovin? Eşti şmecher, fii pînă la capăt Mihai Stoica, nu îi mîngîia pe toţi după aceea! Vreau să îl văd ce face dacă se închide într-o cameră cu Săpunaru”, a declarat Şumudică.