Rapid se mobilizează pentru a recupera punctele pierdute în startul sezonului. Marius Șumudică și-a asigurat prezența unui jucător important la Rapid și în viitor. Unul dintre fotbaliștii de bază ai echipei a semnat prelungirea de contract.
Răzvan Onea se află la Rapid din ianuarie 2022, când a venit de la Poli Iași. Fundașul lateral dreapta nu a jucat încă pentru giuleșteni în noul sezon din Superliga, accidentându-se în perioada de pregătire, însă rămâne un jucător important pentru echipă.
Fotbalistul de 26 de ani a decis să semneze prelungirea contractului cu Rapid, care expira în vara anului viitor. Onea va mai juca pentru giuleșteni până în 2027, oferind și o primă reacție după decizia luată.
„Mă bucur foarte tare că am prelungit contractul cu acest club minunat! Îmi doresc foarte mult ca de acum înainte să reușim să câștigăm și trofee împreună!
Alături de acești suporteri minunați, mă simt fotbalist și îmi doresc foarte mult ca la fiecare meci să-i bucur prin prestațiile mele și, alături de colegi, să le aducem foarte multe satisfacții!”, a transmis Răzvan Onea conform paginii de Facebook a Rapidului.
Răzvan Onea a evoluat în 64 de meciuri pentru Rapid, reușind să înscrie două goluri și să ofere trei pase decisive. Este cotat de Transfermarkt la suma de 700.000 de euro.
Rapid a făcut câteva mutări interesante în ultima perioadă disponibilă din fereastra de transferuri. Giuleștenii au adus jucători precum Constantin Grameni, de la Farul Constanța, și pe Clinton N’Jie, liber de contract.
Un alt transfer răsunător este cel al norvegianului Tobias Christensen, transferat de la Fehérvár, din primul eșalon al Ungariei, pentru suma de 700.000 de euro. Jucătorul este nerăbdător să debuteze pentru Rapid:
„Am văzut fotografii și clipuri cu suporterii și abia aștept să joc în fața lor. Este un proiect foarte ambițios, m-a atras acest lucru și sper că vom reuși să ducem Rapidul în vârful clasamentului”, a transmis norvegianul conform site-ului oficial al clubului.