Fotbal international

Șumudică vrea să plece de la Al Shabab. “Să vină Guardiola sau Mourinho, n-o să facă mai mult ca mine!”

12.04.2019 | 09:28
Sumudica vrea sa plece de la Al Shabab Sa vina Guardiola sau Mourinho no sa faca mai mult ca mine

Marius Șumudică a anunțat că vrea să plece de la Al Shabab la conferința de presă susținută după meciul câștigat în fața celor de la Al Batin, scor 2-1. Antrenorul român s-a enervat că fanii i-au cerut demisia după ce Al Shabab a fost învinsă în etapa trecută de Al Ahli, scor 0-4, iar acesta a dezvăluit că va mai sta pe banca echipei preluate în vara anului trecut încă trei etape.

Șumudică vrea să plece de la Al Shabab

 “Shabab, cu Şumudică antrenor, e pe locul al treilea. Vor trebui (n. red – suporterii) să mă suporte trei mecuri şi apoi să-şi aleagă ce antrenor vor. Eu respect mult clubul, echipa aceasta nu a fost niciodată pe locul al treilea în ultimii ani. Sunt al doilea antrenor din istoria clubului care a făcut 50 de puncte şi cred că merit mai mult respect din partea lor, dar nu e o problemă.

Am câştigat atâtea meciuri şi, după o singură înfrângere, mi-au făcut semn să plec. Nu mi s-a mai întâmplat asta niciodată! Mai avem trei meciuri şi voi da tot ce am mai bun pentru Shabab şi pentru a termina în primele trei sau patru locuri pentru a ne califica în Liga Campionilor Asiei, iar apoi vom vedea. Dacă vor să-i aducă pe Guardiola şi Mourinho, eu nu am nicio problemă, dar nu ştiu dacă vor face mai multe puncte. Eu sunt al doilea antrenor, după Michel Preud’homme, care a reuşit acest lucru (n. red – cel puţin 50 de puncte în campionat). Dragoste cu sila nu se poate!”, a declarat Şumudică, citat de ziare.com.

Marius Șumudică urmărind un meci din Liga 1 Betano

Echipa lui Șumudică, la un pas de Liga Campionilor Asiei

După victoria obținută în deplasare cu Al Batin, echipa pregătită de Marius Șumudică se află în acest moment pe locul 3 în clasamentul campionatului din Arabia Saudită și are șanse mari să se califice în Liga Campionilor Asiei. Al Shabab are 50 de puncte, după ce a bifat 14 victorii, 8 remize și cinci înfrângeri.

Marius Șumudică nu duce lipsă de oferte. În cazul în care se va ține de cuvânt și va pleca de la Al Shabab, antrenorul ar putea rămâne în zona Golfului, având propuneri din Emiratele Arabe Unite și Qatar, dar poate merge și în Turcia, acolo unde în urmă cu câteva luni a fost dorit de Kayserispor, fosta lui echipă.