Au trecut doua zile de la bătaia ca-n filme din Pantelimon, iar polițiștii au împânzit Capitala pe toate străzile. Nu mai puțin de 400 de polițiști au plecat în căutarea indivizilor implicați în conflict, care sunt de negăsit.
„Din verificările efectuate până în acest moment a rezultat presupunerea rezonabilă că, în urma unui conflict care ar fi avut loc, între două familii, în orașul Pantelimon, mai multe persoane ar fi fost rănite. Ulterior, persoanele vătămate au ajuns la un spital din Sectorul 2 al Capitalei.
Totodată, la spital ar fi venit și alte persoane, care aveau mai multe obiecte contondente. În urma altercației ar fi fost distrus un monitor de la camera de gardă”, au transmis polițiștii Capitalei sâmbătă.
Oamenii legii au pus filtre în localitate pentru găsirea celor care s-au bătut în mod șocant, folosind săbii și topoare. Ar fi fost 19 persoane, iar dintre acestea 6 au fost deja arestate preventiv.
Ei sunt acuzați de tentativă de omor, loviri, distrugeri şi tulburarea ordinii publice. Restul de 12 sunt încă dispăruți. Astfel că nu mai puțin de trei anchete au fost deschise după bătaia din stradă și din spitalul Pantelimon.
Totul ar fi luat amploare din cauza unei fete care ar fi fost promisă pentru un băiat dintr-o familie din București. Se pare că fata nu ar fi fi vrut să rămână cu băiatul respectiv şi aşa a început gâlceava pe zestre şi pentru banii care ar fi fost plătiţi pentru ea, conform Antena 3 CNN.
Trei investigații diferite sunt în curs de desfășurare în acest caz. Una dintre acestea are loc la Tribunalul Ilfov, unde se investighează acuzațiile de tentativă de omor, vătămări corporale, distrugere și perturbarea liniștii publice. În acest dosar sunt vizați șapte suspecți, dintre care șase au fost deja reținuți și plasați în arest preventiv.
O altă parte a cazului din Ilfov a fost separată și trimisă la Judecătoria Cornetu, unde se fac cercetări in rem privind infracțiuni de distrugere și tulburarea ordinii publice.
Un al treilea dosar se află la Judecătoria Sectorului 2, fiind legat de acuzații de agresiune fizică și încălcarea ordinii publice în legătură cu incidentul care a avut loc la spitalul Pantelimon.
În prezent, 12 persoane sunt căutate de forțele de ordine din Ilfov și București. Peste 400 de polițiști, jandarmi și trupe speciale de intervenție sunt mobilizate pentru a-i localiza pe suspecții implicați în conflict. Surse din cadrul investigației, citate de Antena 3 CNN, sugerează că numărul celor implicați ar putea fi mai mare decât cel estimat inițial.