Life

Sunt celebru, scoate-mă de aici sau Chefi la cuțite? Ce au ”mâncat” românii minut cu minut. Surpriză în podiumul audiențelor

Au apărut audiențele care arată ce au preferat românii duminică seara, pe 4 septembrie: preparatele de-a dreptul imposibile de la PRO sau mâncărurile ceva mai digerabile de la Antena 1?
05.09.2022 | 15:18
Sunt celebru scoatema de aici sau Chefi la cutite Ce au mancat romanii minut cu minut Surpriza in podiumul audientelor
Luptă strânsă între „Sunt celebru, scoate-mă de aici” și „Chefi la cuțite”. Foto: Capturi PRO TV/ Antena 1
ADVERTISEMENT

Duelul mâncărurilor de duminică seara a fost câștigat de PRO TV! Chefii de la Antena 1 au pierdut la o diferență mică în fața celor mai nedigerabile preparate culinare cu care s-au confruntat concurenții de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, show care a debutat pe 4 septembrie.

Cele două formate complet diferite au atras publicul cu un lucru în comun,  una din plăcerile de bază ale omului: mâncarea. Dacă la Chefi la cuțite preparatele cu care au fost cuceriți cei trei bucătari sunt unele care se pot consuma fără probleme, la show-ul de la PRO TV lucrurile stau taman pe dos.

ADVERTISEMENT

„Sunt celebru, scoate-mă de aici”, peste Chefi la cuțite la nivel național

Publicul a preferat să vadă cum se străduiesc starurile să consume gândaci, șerpi ori alte lighioane, cu toate că Antena 1 nu a stat tocmai prost. Dacă e să privim către audiențele publicului urban, chefii au câștigat în fața PRO TV. La fel s-a întâmplat și la categoria Comercial-Urban.

Totuși, la nivel național, PRO TV a fost pe primul loc, cu un share de 17,5%. Antena 1 avea 17,2% pe intervalul 20:00-22:55.

ADVERTISEMENT

Mai precis, la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” s-au uitat, în medie, 1.243.000 de români, în timp ce premiera „Chefi la cuțite” a fost văzută de 1.226.000 de persoane, notează paginademedia.ro.

Pe locul al treilea s-a situat Kanal D, postul turc bucurându-se de un share de 11,0% (784.000 de telespectatori).

ADVERTISEMENT

Antena 1 a bătut PRO TV la publicul urban

Așa cum spuneam în rândurile de mai jos, la categoria Urban, Antena 1 a fost peste PRO TV. Emisiunea „Chefi la cuțite” a fost văzută, la orașe, de 686.000 de persoane, față de „Sunt celebru…”, urmărită de 593.000.

Reality-show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a început, așadar, în forță. Încă din primul episod au început să apară o serie de controverse, dincolo de preparatele culinare de-a dreptul scârboase pe care concurenții au fost nevoițim să le mănănce în cadrul probelor.

ADVERTISEMENT

Concurenta care a furat privirile tuturor încă de la debut a fost creatoarea de content pentru adulți Bia Khalifa. Blondina s-a dezbrăcat de față cu cameramanii și colegii ei din Dominicană, lăsând pe toată lumea cu gura căscată.

Din show-ul de la PRO TV mai fac parte și alte vedete precum Mara Bănică, Răzvan Botezatu, Anisia Gafton, Alex Bogdan și Lidia Buble.

ADVERTISEMENT