Senegalezul Thiam a făcut un meci excelent cu Petrolul, câștigat de U Cluj cu 4-1. Cu un gol și două pase de gol, atacantul de 29 de ani confirmă legimitatea interesului manifestat de Gigi Becali pentru el. Și nu ascunde că este musulman, o credință care nu se potrivește opțiunilor patronului campioanei.
Mamadou Thiam este parizian, din părinți senegalezi. A jucat pentru selecționata U20 africană, a fost în liga a doua din Franța și din Anglia, dar și în primul eșalon în Belgia. Înainte de a juca, pentru prima dată, pentru U Cluj, în sezonul 2022-2023, Thiam a evoluat pentru Dijon, Clermont, Barnsley, Oostende și Nancy.
Cea mai bună perioadă a fost la Clermont. În sezonul 2016/2017 a jucat în 34 de partide din Ligue 2, marcând de opt ori și reușind patru assist-uri.
În Anglia, la Barnsley, a contribuit la revenirea echipei în Championship (liga secundă) după un singur sezon petrecut în al treilea eșalon. În cele 46 de partide jucate în League Two, acesta a reușit să marcheze șapte goluri și să contribuie decisiv la alte șapte goluri.
Ajuns la ”U” în septembrie 2022, atacantul senegalez a marcat 11 goluri în toate competițiile, fiind golgheterul echipei. El a înscris golul Universității, care a adus clujenilor victoria cu FCSB. În urma căreia, Nicolae Dică a fost demis.
Tot atunci, Thiam a intrat, pentru prima dată, în vizorul lui Gigi Becali. Patronul FCSB-ului a refuzat atunci să plătească 500.000 de euro pentru transferul lui.
În prima parte a sezonului 2023/2024, Thiam a fost jucătorul celor de la SC Al-Arabi din Kuwait, după care a fost transferat de Al-Jabalain FC din liga a doua a Arabiei Saudite. Pentru ambele echipe, atacantul a marcat câte două goluri. Nu s-a adaptat în fotbalul arab.
S-a întors la Cluj, în această vară, pentru că orașul și echipa i-au intrat la suflet. Locuiește cu soția și copiii. „Îmi place Cluj Napoca, oamenii sunt buni, ospitalieri, îmi face plăcere să fiu aici. Nu doar la club, ci și pe stradă. Apreciez bunătatea românilor! În Franța sunt mai reci, mai distanți. Românii sunt oameni care te ajută”, a dezvăluit el pentru site-ul oficial al clubului.
Thiam nu ascunde că nu e creștin. “Sunt mulsuman, deci ascult Coranul înainte de meciuri”, a mai spus el. Teoretic, religia lui nu se potrivește cu cea a lui Gigi Becali. Practic, și Dawa și Baba Alhassan sunt tot musulmani și joacă la FCSB.
Mamadou, care are o forță fizică impresionantă, a marcat cinci goluri în acest sezon, intrând din nou în vederile lui Becali. Este al doilea golgheter al echipei, după Blănuță, care are nouă goluri.
“Deocamdată nu putem vorbi de un transfer al lui Thiam. Noi suntem echipa de pe primul loc. Noi vrem să mai aducem jucători, nu să lăsăm să plece. Dar dacă conducerea va hotărî și va fi o ofertă… dar nu discut eu despre ce se va întâmpla. Nu știu cât are Thiam contract. Până în vară are 100%. Nu știu dacă are și după, nu e problema mea”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, după meciul cu Petrolul.