„Un Mondial fără Italia este cum ai bea un cappuccino fără cafea”, ne-a spus Florin Răducioiu, fostul mare internaţional român şi actual ambasador Superbet. În absenţa Italiei, „Il Blondino” şi-a ales favoritele şi aşteaptă un Campionat Mondial spectaculos, aşa cum au fost şi cele la care a participat Generaţia de Aur a României.
Selecţionatele din Europa domină de ediţii bune turneele finale de Campionat Mondial. În Qatar, naţiuni precum Franţa, Anglia, Spania sau Germania pregătesc un nou asalt. „Regina” se vrea a fi de pe „Bătrânul Continent”, dar America de Sud pregăteşte contraofensiva.
Plină de superstaruri, unele dintre ele chiar urmând să rămână acasă din cauza aglomeraţiei de talent, Brazilia este favorită în oferta Superbet: cota 5,50 are „Selecao” pentru câştigarea Campionatului Mondial. Brazilia vine cu talent proaspăt, abia şlefuit prin LaLiga şi Premier League, însă Argentina vrea să câştige Mondialul pentru Messi. Va fi ultimul pentru starul lui Paris Saint-Germain, iar medalia de aur îi lipseşte din palmares. Argentina este una dintre favorite – cota 8,50 în oferta de pariuri speciale din site-ul şi aplicaţia Superbet – însă Florin Răducioiu este de părere că visul lui Messi nu se va împlini, iar selecţionata „albiceleste” va reprezenta una dintre dezamăgirile turneului.
Surpriza însă vine de lângă noi, este de părere fostul jucător de la AC Milan, Brescia sau Espanyol. Are mare încredere în selecţionerul Dragan Stojkovic, dar şi în Sergej Milinkovic-Savic, starul lui Lazio. Naţionala lui „Piksi” a arătat valoare, ambiţie şi aroganţă când a obţinut calificarea directă la Mondial prin victoria din Portugalia, chiar în ultima etapă a grupelor. Într-o grupă cu Brazilia, Elveţia şi Camerun, Serbia are cota 2,10 în oferta Superbet că se va califica din grupe.
Italia nu a mers în Rusia, în 2018, „tragedie” care a marcat începutul „erei Mancini”, încununată cu un Campionat European câştigat împotriva Angliei, pe Wembley, la loviturile de departajare. După un astfel de succes plin de euforie, niciun cetăţean italian nu se aştepta ca viitorul apropiat să fie atât de sumbru şi trist.
Italia ratează pentru a doua oară la rând calificarea la Campionatul Mondial. Şi dacă „un Mondial fără Italia este cum ai bea un cappuccino fără cafea”, atmosfera este mult mai dramatică în Peninsulă. „Va fi o lună de zile tristă, de mare frustrare, este poate unica ocazie în care această națiune dă dovadă de un incontestabil și autentic patriotism”, ne-a mărturisit Florin Răducioiu.
Italia este la a doua ediţie consecutivă ratată, însă noi numărăm până la şase. Şase ediţii de Campionat Mondial fără România. O întreagă carieră de fotbalist sau chiar mai mult. Cât despre şansele în viitor ale „tricolorilor”, Florin Răducioiu nu este foarte optimist: „Am atârnat în acești ani de incertitudine și incompetență și ușor, ușor am ajuns la dezamăgiri. Deci… nu mă mai pronunț în privința unei posibile calificări la Mondiale a României”.
Rămâne de văzut dacă va fi un Campionat Mondial dominat de favorite sau unul în care îşi vor face loc surprizele. Cu siguranţă însă, va fi un turneu final inedit în ceea ce priveşte data de disputare. Este prima ediţie din istorie care nu va avea loc vara, când este pauza competiţională a cluburilor, ci în plin sezon. Acest aspect a nemulţumit multe cluburi mari ale Europei, din cauza programului aglomerat dinaintea Mondialului, care a dus la o serie de accidentări importante şi de lungă durată.
Nu doar antrenorii, ci şi jucătorii nu privesc cu ochi buni acest aspect. N’Golo Kante, Raphael Varane sau Diogo Jota sunt câţiva dintre fotbaliştii care vor rata turneul final din Qatar din cauza accidentărilor survenite în startul de sezon la echipele de club.
Totuşi, faptul că Mondialul îi prinde pe fotbalişti în vârf de formă va fi un plus pentru spectatori, susține Florin Răducioiu: „Cred că ritmul va fi unul foarte ridicat, având în vedere că suntem la jumătate de sezon în campionatele europene. La mijlocul terenului este un mare consum de energie, cum și pentru fundașii laterali, indiferent de sistem, sunt cele mai solicitate posturi… dar evident că «ochiul antrenorului» este cel mai important și decisiv în timpul meciului!”
O altă noutate sunt schimbările. Perioada pandemiei a schimbat regulamentul de joc, iar acesta va fi primul Campionat Mondial în care echipele vor putea face cinci schimbări în timpul partidelor. Răducioiu consideră că acest aspect va ajuta în mod special echipele valoroase, cu o bancă puternică:
„Cred că titularii vor fi protagoniști absoluți, doar marile echipe cred în anumite situații în care prin aportul rezervelor de mare nivel pot rezolva anumite meciuri”.
Nu uita că pe site-ul şi în aplicaţia Superbet poţi alege echipa care va câştiga Campionatul Mondial, cine va fi cel mai bun marcator al turneului, dar şi echipele care se vor califica din grupe. Iar pe toată durata turneului final vor fi runde zilnice la SuperProno, cel mai popular concurs de pronosticuri gratuite din România. Go Super!