Organizatorii celui mai important meci din fotbalul american, finala NFL, Super bowl mai precis, nu s-au dezmințit nici de această dată. Pentru prima dată în istorie, pe scena montată în centrul terenului s-au auzit ritmuri de rap și hip-hop.
Primul care a urcat pe scenă a fost Dr. Dre, care l-a prezentat pe Snoop Dogg, ambii originari din sudul Californiei. Cei doi au dat drumul reprezentației cu piesa lor de succes „The Next Episode”.
Ulterior, Dr. Dre, premiat de şapte ori cu Grammy, și Snoop Dogg, care a cântat la un microfon de aur, au interpretat „Still D.R.E.”, după care au adus un omagiu lui 2Pac, cu melodia lui de succes „California Love”.
Cei doi au predat ștafeta invitatului surpriză, 50 Cent, cu melodia sa „In Da Club”. Acesta a cântat înconjuurat de multe femei frumoase, după care a prezentat-o pe Mary J. Blige, singura care a mai cântat la o ediție anterioară a Super bowl, dintre cei care au urcat pe scenă.
Îmbrăcând o ținută albă, strălucitoare, din strasuri, cu cizme albe asortate, Mary J. Blige a cântat pe scena stadionului Sofi melodia ei de succes „Family Affair”. În 2001, Blige a urcat pe scena Super Bowl XXXVI alături de Aerosmith, NSYNC, Britney Spears și Nelly, notează goodmorningamerica.com.
Revenind la spectacolul de ieri, Kendrick Lamar a interpretat melodia lui de succes „Alright”. Iar ultimul care și-a făcut apariția a fost Eminem.
Și a făcut-o la fel ca la ediția din 2020 a Premiilor Oscar, interpretând „Lose Yourself”. Iar cadrele au surprins al doilea invitat suspriză al serii, Anderson Paak, aflat la baterie.
La finalul melodiei, Eminem a pus un genunchi pe scenă, și-a pus mâna dreaptă pe cap și a privit în jos, într-un aparent tribut adus lui Colin Kaepernick.
Acesta a făcut respectivul gest, pentru prima dată, în timpul intonării imnului național pentru a protesta împotriva brutalității poliției și a nedreptății sociale din sezonul 2016.
La finalul reprezentației, toți artiștii au interpretat melodia „Forgot About Dre”. Show-ul a durat aproximativ 14 minute, iar trailerul oficial 3 minute și 48 de secunde.
https://www.youtube.com/watch?v=h3NhX6-5mO0
Înaintea spectacolului, Mary J. Blige a declarat pentru GMA că va fi cel mai impresionant lucru, iar „Los Angeles nu va mai fi niciodată la fel” după această reprezentație. „Am participat la repetiții și am urmărit spectacolul fiecărei persoane. Mi se făcea pielea de găină când îi vedeam”, a spus ea.
Reprezentația din acest marchează o nouă piatră de hotar pentru rap și hip-hop. Timp de decenii, mai precis din anii ’60, în pauza Super bowl s-au auzit ritmuri din rock, pop și R&B, dar niciodată hip-hop-ul și rap-ul nu au reprezentat spectacolul principal.
„Vom deschide mai multe uși pentru artiștii hip-hop în viitor și ne vom asigura că NFL înțelege că asta trebuia să se fi întâmplat cu mult timp în urmă”, a spus Dr. Dre, săptămâna trecută, la o apariție televizată, alături de Blige și Snoop Dogg. „Este o nebunie că a durat atât de mult timp ca să fim recunoscuți”, a mai spus el.
Cel care a deschis seria concertelor grandioase a fost Michael Jackson, în 1993 după ce a refuzat de câteva ori invitația. Ulterior, au mai apărut pe scenă Beyonce, U2, Madonna, Coldplay, Katy Perry, Lady Gaga, The Who, Jennifer Lopez sau Shakira.
În ceea ce privește meciul propriu-zis, Los Angeles Rams a învins Cincinnati Bengals cu 23-20.