Sport

”Super gripa” face ravagii și în Anglia. Legenda lui Liverpool a ajuns direct la terapie intensivă!

Unul dintre jucătorii de legendă ai lui Liverpool a avut mari probleme de sănătate și a ajuns la spital. El a fost internat direct la terapie intensivă.
14.12.2025 | 06:30
Super gripa face ravagii si in Anglia Legenda lui Liverpool a ajuns direct la terapie intensiva
Un jucător de legendă al lui Liverpool, internat de urgență la terapie intensivă. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

”Super gripa” face ravagii în Europa, iar oamenii sunt nevoiți să apeleze la ajutor medical. Așa s-a întâmplat și cu Ian Rush, legendarul jucător al lui Liverpool, care a a ajuns la terapie intensivă.

Legendarul atacant al lui Liverpool, internat la terapie intensivă

Fostul atacant în vârstă de 64 de ani a început să se simtă rău în timp ce se afla acasă, iar când dificultățile de respirație s-au agravat prietenii săi au decis să-l ducă de urgență la spitalul din Chester.

ADVERTISEMENT

Conform The Sun, Ian Rush a fost internat imediat la terapie intensivă pentru îngrijiri medicale de urgență, deoarece existau temeri legate de sănătatea sa. După 48 de ore de la internare, fostul atacant se simte mai bine.

Ian Rush, care a fost afectat de ”super gripa” ce face ravagii în această perioadă, se află ”într-o dispoziție bună”, dar va rămâne în continuare sub supraveghere medicală în spital. Este de așteptat că marele golgheter al ”cormoranilor” să revină acasă până de Crăciun.

ADVERTISEMENT

Cine este Ian Rush

Fostul mare internațional galez este cel mai bun marcator al lui Liverpool din toate timpurile, datorită celor 346 de goluri înscrise în cele două perioade petrecute pe Anfield Road și este încă unul dintre ambasadorii clubului.

ADVERTISEMENT

Ian Rush a câștigat cu Liverpool cinci titluri de campion, tot atâtea Cupe ale Ligii, trei Cupe ale Angliei și două Cupe ale Campionilor Europeni. În perioada când evolua pentru ”cormorani” a cucerit Gheata de Aur în 1984.

De-a lungul carierei sale a mai a jucat și la Chester, Juventus, Leeds, Newcastle, Sheffield United, Wrexham și Sydney Olympic. El a fost, de asemenea, cel mai bun marcator al naționalei Țării Galilor, cu 28 de goluri, înainte ca recordul său să fie doborât de Gareth Bale în 2018.

ADVERTISEMENT

”Super gripa” a afectat o echipă din La Liga

O nouă mutație a tulpinii de gripă se răspândește cu mare rapiditate în Europa. H3N2 este un tip de virus gripal de tip A care s-a extins în Marea Britanie și de curând a ajuns în Spania și Franța.

Șefii din domeniul sănătății din Anglia au avertizat că s-ar putea confrunta cu cel mai grav sezon de gripă înregistrat vreodată. Secretarul Sănătății, Wes Streeting, a avertizat că ”oamenii ar putea muri” după ce spitalele s-au confruntat cu un val de internări. Numărul de cazuri din spitale a crescut cu 55% în ultima săptămână.

”Super gripa” a afectat și fotbalul de nivel înalt. Clubul Valencia a fost lovit de acest virus și mai mulți jucători nu s-au putut antrena înaintea partidei pierdute cu Atletico Madrid, scor 1-2, din etapa a 16-a din La Liga.

Când va ajunge ”super gripa” și în România

Doctorul infecționist Adrian Marinescu a declarat pentru FANATIK că se așteaptă ca această ”super gripă” să-și facă apariția și în România, iar următoarele luni să fie critice pentru sistemul medical.

”Ne așteptăm ca în decembrie și în următoarele două luni să avem un număr mai mare de cazuri de gripă. Virusurile gripale, în momentul în care stau în circulație, ele suferă mutații. Unele sunt mai importante, altele joacă un rol mai mic.

În această situație, este de discutat și analizat creșterea destul de mare pentru cazurile de gripă si într-un timp relativ scurt. Este vorba de un virus gripal care se transmite foarte ușor”, a spus Marinescu.

Tags: