The Edition 1011 Featured by Versace Ceramics, primul proiect integral de tip branded residences realizat în colaborare cu Versace Ceramics în România, atrage o investiție estimată la 130 de milioane de euro. Dezvoltarea este realizată de compania Ten Eleven Development, fondată și coordonată de antreprenorul Constantin Iacov, și va reuni 419 locuințe premium, cu termen de livrare estimat pentru 31 decembrie 2028.
Proiectul reprezintă o premieră pe piața rezidențială locală, fiind primul și singurul concept high-end din România al cărui design a fost realizat în colaborare cu Versace Ceramics. Materialele și finisajele brandului italian vor fi integrate atât în interiorul apartamentelor, cât și în zonele comune, inclusiv în lobby-ul prevăzut cu servicii de concierge 24/7. Pe lângă elementele Versace Ceramics, dezvoltatorul a anunțat parteneriate cu nume internaționale importante, precum:
Ansamblul este amplasat în nordul Capitalei, pe un teren de 13.500 de metri pătrați, situat între Șoseaua Fabrica de Glucoză și Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre cele mai importante zone de business din București. Locația oferă acces direct la ambele artere și se înscrie în conceptul modern al „orașului de 15 minute”, cu birouri, școli, spații comerciale și zone de relaxare în imediata apropiere.
Construcția proiectului a fost demarată în luna februarie, iar în prezent se lucrează la cele trei niveluri subterane. Până în acest moment, au fost excavați peste 45.000 de metri cubi, iar echipele execută lucrări de susținere și la structura de bază. Antreprenorul general este RCTI Company, companie care face parte din grupul IMPACT.
Colaborarea continuă cu Versace Ceramics pe întreg conceptul – de la fiecare reședință la lobby și zona de recreere – a dat naștere unei colecții care pune Bucureștiul pe harta internațională a exclusivismului rezidențial. Nu construim încă o adresă din București. Metri pătrați au toți. Semnătura – doar unii” – Constantin Iacov, CEO & Fondator Ten Eleven Development
Pe lângă serviciile de concierge, locatarii vor avea acces la facilități exclusiviste, printre care: club privat, piscină interioară semi-olimpică și centru SPA & wellness. Proiectul va include patru tipuri de reședințe, de la Studio Edition până la Signature Edition. În plus, dezvoltarea respectă standardele nZEB și se află în proces de certificare BREEAM, ceea ce o poziționează și în zona sustenabilității.