Liber de contract, după despărţirea de Manchester United, Cristiano Ronaldo este aproape să semneze un super contract. Al Nassr a venit cu o ofertă de nerefuzat, cu un salariu astronomic, cifrat la aproximativ 200.000.000 de euro pe an, iar vedetele din Europa pot profita de acest lucru.
La Al Nassr, Cristiano Ronaldo ar urma să primească în jur de 100.000.000 de euro pe an, salariul său de fotbalist, iar restul banilor, până la aproape 200.000.000 de euro, va însemna câştigul primit pentru rolul de ambasador al sportului din Arabia Saudită.
Dacă va semna contractul cu Al Nassr, despre care presa din Spania scrie că este doar o formalitate, Cristiano Ronaldo va deveni cel mai bine plătit sportiv din lume. Implicit, salariul portughezului va fi luat de acum ca referinţă în negocierile viitoarelor contracte ale starurilor din Europa.
La scurt timp după anunţul că transferul este iminent, DBRS, o agenţie globală de rating de credit din Canada, a dezvăluit impactul salariului lui Cristiano Ronaldo pentru fotbalul european. Practic, investiţia făcută de clubul din Arabia Saudită va duce la umflarea salariilor din ligile importante din Europa, dar şi în MLS, un alt “El Dorado” pentru marii jucători aflaţi la apusul carierei.
Lionel Messi, Kylian Mbappe, Erling Haaland sau Neymar vor putea să folosească salariul lui Cristiano Ronaldo ca argument pentru o creştere salarială la viitoarele negocieri. Astfel, saudiţii pun presiune indirect pe cluburile din Europa, unde şi aşa salariile multor jucători au ajuns la cote astronomice.
Sezonul 2023-2024 va aduce un nou Fair-Play Financiar, iar una dintre cerinţele UEFA poate pune o barieră pentru creşterile nejustificate de salariu. Mai exact, în stagiunea viitoare, costurile nu trebuie să depăşească 90% din venituri. Bariera va coborî până la 70%, din sezonul 2025-2026.
În cadrul costurilor intră sumele plătite pentru transferuri, comisioanele plătite impresarilor şi salariile fotbaliştilor. Pentru a oferi salarii mai mari, cluburile trebuie întâi să producă mai mulţi bani.
Din sezonul 2022-2023, echipele din Arabia Saudită pot înregistra opt jucători străini, cu unul mai mult decât în sezoanele precedente. Chiar dacă saudiţii oferă salarii bune, numărul de fotbalişti de top nu este unul ridicat. Printre numele cele mai importante sunt Luciano Vietto, Luiz Gustavo, David Ospina sau Ever Banega.
DBRS anunţă că transferul lui Cristiano Ronaldo nu va duce la creşterea interesului pentru prima ligă din Arabia Saudită. Canadienii au specificat şi modul prin care saudiţii ar putea creşte întrecerea internă.
“Nu credem că atragerea câtorva vedete, într-un sport de echipă, este suficient pentru a genera un interes semnificativ din partea fanilor. Calitatea generală a meciurilor este insuficientă pentru a concura cu Premier League, La Liga, Serie A sau Bundesliga. Ar trebui să investească în zeci de jucători pentru a îmbunătăţi calitatea generală a meciurilor”, spun cei de la DBRS.
La Al Nassr, Cristiano Ronaldo ar urma să fie coleg cu Pity Martínez (Argentina), Luiz Gustavo (Brazilia), Talisca (Brazilia), Vincent Aboubakar (Camerun), David Ospina (Columbia), Ghislain Konan (Coasta de Fildeş), Álvaro González (Spania) şi Jaloliddin Masharipov (Uzbekistan). Dintre cei opt, unul va trebui să plece pentru a-i face loc portughezului, din moment ce Al Nassr are numărul maxim de jucători străini admis.