Sport
Betano sponsor oficial Europa League si Conference League

Supercomputerul a decis: unde se vor opri Universitatea Craiova, FCSB, CFR și U Cluj în preliminariile cupelor europene

Supercomputerul a simulat parcursul echipelor românești în cupele europene. FCSB, CFR Cluj și U Cluj au șanse mici să treacă de preliminarii. Ce va face Universitatea Craiova.
02.06.2026 | 14:15
Supercomputerul a decis unde se vor opri Universitatea Craiova FCSB CFR si U Cluj in preliminariile cupelor europene
România riscă să rămână cu o singură echipă în Europa. Verdictul experților
ADVERTISEMENT

Se anunță o vară extrem de complicată pentru echipele românești în cupele europene. Universitatea Craiova va juca în Champions League, U Cluj va reprezenta România în Europa League, iar CFR Cluj și FCSB vor încerca să se califice în Conference League. Statisticienii au realizat mai multe simulări, iar supercomputerul nu le acordă prea multe șanse formațiilor din SuperLiga.

Champions League, vis imposibil pentru Universitatea Craiova!?

Experții de la Football Meets Data au efectuat mai multe simulări, iar șansele ca echipele din SuperLiga României să prindă faza principală a cupelor europene sunt foarte mici. De altfel, doar Universitatea Craiova este considerată favorită să treacă de preliminarii.

ADVERTISEMENT

Conform simulărilor, Universitatea Craiova va trece de primul și al doilea tur preliminar din UEFA Champions League, însă drumul spre Liga Campionilor se va opri în turul al treilea. Oltenii ar urma să retrogradeze în play-off-ul Europa League, însă nici acolo nu sunt văzuți cu șanse prea mari. Potrivit analizei, formația din Bănie ar ajunge în grupele UEFA Conference League.

Vești șoc pentru FCSB, CFR Cluj și U Cluj! Simulările le dau eliminate din Europa

U Cluj, în schimb, își va începe drumul european în primul tur preliminar din Europa League, unde nu va fi cap de serie și, conform simulărilor, va pierde și va retrograda în turul al doilea din Conference League. Experții susțin că formația de pe Someș va reuși să ajungă până în play-off, însă va rata calificarea în faza principală.

ADVERTISEMENT

Situația este similară și în cazul CFR Cluj. Ardelenii au un coeficient mult mai bun, iar, potrivit simulărilor, vor reuși să ajungă până în play-off-ul Conference League, unde își vor pierde statutul de cap de serie și vor fi eliminați. Echipa patronată de Neluțu Varga va porni în cupele europene în turul 2 preliminar al celei de-a treia competiții europene.

ADVERTISEMENT

Ratează FCSB calificarea în faza principală!?

Exact la fel ar arăta și parcursul celor de la FCSB. Bucureștenii au cel mai bun coeficient dintre echipele din România și ar urma să ajungă fără mari probleme până în play-off-ul Conference League. Surprinzător însă, simulările arată că formația din Capitală nu va reuși să câștige dubla și va fi eliminată din cupele europene.

ADVERTISEMENT

Astfel, doar Universitatea Craiova ar reuși să treacă de preliminarii și să reprezinte România în faza principală a cupelor europene. Totuși, totul va depinde de tragerea la sorți. Formațiile din SuperLiga pot avea parte de noroc și de un traseu mai accesibil sau, dimpotrivă, pot fi ghinioniste și să întâlnească adversari complicați încă din primele tururi.

Conform Football Meets Data:

  • Universitatea Craiova – calificarea principală UEFA Conference League
  • U Cluj – eliminată în play-off-ul UEFA Conference League
  • CFR Cluj – eliminată în play-off-ul UEFA Conference League
  • FCSB – eliminată în play-off-ul UEFA Conference League