Sport

Supercupa și amintirea Euro 2004! Ouzounidis, urmașul lui Rehhagel cel Mare: Pigliacelli s-a transformat în Charisteas!

Supercupa României a amintit de finala „Europeanului” din 2004, în care grecii... neamțului Otto Rehhagel au învins Portugalia, jucând mai nimic. Oltenii grecului Ouzounidis au câștigat trofeul, după aceeași lecție...
11.07.2021 | 00:47
Supercupa si amintirea Euro 2004 Ouzounidis urmasul lui Rehhagel cel Mare Pigliacelli sa transformat in Charisteas
ADVERTISEMENT

Una peste alta, deși partida care a desemnat Supercampioana României s-a desfășurat aproape într-un nejustificat cvasi-anonimat (șubredă promovarea în mass-media, cu mici excepții, și letargic apetitul general…), am văzut o favorită – CFR Cluj – care, prin felul falnic și tandru cu care ne-a obișnuit să joace, de data asta a picat în gropi. CFR-ul bombasticului Șumudică a fost învins de o echipă, Universitatea Craiova, care „a cântat la lanterna piratului” (cum spune o vorbă din literatura clasică) până la loviturile de departajare, iar acolo și-a văzut interesul.

Deși n-a prea rupt până acum gura târgului în Bănie, grecul Ouzounidis a memorat istoria neamțului Otto Rehhagel, cel care, în 2004, a câștigat Campionatul European cu Naționala elenă, după o finală cu Portugalia. Atunci a fost un joc în care singura sclipire de urgență i-a scăpărat unicului marcator, Angelos Charisteas. De data asta, pe „Arena Națională”, locul lui Charisteas a fost luat de portarul Pigliacelli, care l-a făcut pe Ouzounidis „Mare”, precum îl transformase, în 2004, și atacantul grec pe Rehhagel în „Otto cel Mare”.

ADVERTISEMENT

Oltenii, triumfători în Cupă, au jucat a doua oară pentru Supercupă, prima dată confruntându-se tot cu CFR-iștii din Gruia, prin 2018. Atunci, chiar pe „Oblemenco”, ardelenii le-au suflat trofeul, iar acum „juveții” s-au gândit să le întoarcă „favorul”. Din păcate sau din fericire, au făcut-o în urma unui meci jucat prost (în fine, în unele locuri se zice „la interes”), pe care l-au descurcat…genial. Spunem „din păcate” pentru că Universitatea pare că a rămas o echipă aflată în criză de soluții ofensive încă din sezonul trecut și mai ales pentru că, în perspectiva participării europene, ulciorul nu merge prea des la apă, iar „din fericire”, deoarece jucătorii lui Ouzounidis s-au descurcat excelent, din punct de vedere tactic și au adus jocul exact în punctul dorit.

Rămâne, însă, un dor nestins față de „artificiile” tehnice cu care ne-au obișnuit oltenii, chiar dacă – așa cum a demonstrat-o, poate, și meciul de azi – în unele ocazii, acestea au reprezentat o repetabilă povară. Dar, în același timp, și una gingașă…

ADVERTISEMENT

Eroul Pigliacelli l-a făcut „Mare” pe Ouzounidis, precum golgheterul Charisteas, care l-a încoronat pe „Marele Otto”

Găman, Gustavo și Markovic fuseseră introduși de Ouzounidis, special pentru a trage din punctul cu var. N-a fost nimic plăcut ochiului, dar a viața se trăiește eficace. Totul fusese calculat, până în aproape cele mai mici detalii. Asta, pentru că indiferent cât de mare strateg ai fi, nu poți anticipa intervențiile portarilor. Acestea, ca și poezia, se nasc, nu se fabrică.

Pigliacelli l-a făcut pe Ouzounidis erou, după ce, măcar în privința sezonului trecut, grecul rămăsese campion doar la nivelul declarațiilor. Acum, el a devenit „Supercampion” grație prezenței de spirit a italianului Pigliacelli și a gentileței lui Păun și a lui Omrani, care s-au gândit că merită și Craiova un trofeu, precum un (re)început de bun augur.

ADVERTISEMENT

În 2004, Angelos Charisteas făcea exact același lucru pentru antrenorul Otto Rehhagel, un tehnician care își tăvălea echipa în scrumul careului, așteptând totul de la contraatac sau de la mica – mare ciupeală. Pigliacelli a „prins” o zi mare. Probabil, a fost și va rămâne meciul carierei sale. Așa-l vom ține minte, rupt din cartea de istorie, precum îi reamintim și azi pe alți eroi, rătăciți în epopei pasagere.

Craiova, imaginea ereticului așteptat pe rug. Clujul, fața tragică a monedei de consum

Să luăm în calcul parcursurile celor două echipe din ultimul sezon al Ligii 1, dar și faptul că formația din Cluj a devenit, practic, abonata acestei „scurte” competiții, pentru că, practic, ea se desfășoară pe parcursul unui singur meci. Pe lângă cele 4 trofee câștigate înaintea partidei de azi, CFR a pierdut și 3 finale, astfel că era clar că trupa lui Șumudică era favorită, cel puțin pentru faptul că era o obișnuită a finalelor. În schimb, Craiova aducea, cumva, cu imaginea ereticului așteptat pe rug, numai că dumurile dinspre groapă se întorc cât ai zice „hazard”.

ADVERTISEMENT

Pe Șumudică l-a pierdut un pic trufia. Tip fierbinte, înrobit de parfumul fotbalului, și-a uitat menirea și a vorbit, chiar înaintea acestui meci, despre… bani. A omis exact ce iubește, iar asta l-a trădat.

„Nu se poate să iei, bă, ultimul ban al unui sărac! Păi, ce sunt io, supă populară?”, suna o replică a regretatului Gheorghe Dinică, din filmul „Filantropica”. Ei, „un coup de foudre”, adică de dragoste la prima vedere, mai ales când vorbești despre „bani” (sau despre rezultatul obținut prin orice mijloace), nu-i așa? Uneori, populismul te desparte de popor, sau, în speța în cauză, de grația suporterului, așa cum excesul de zel te poate scoborî chiar și din grațiile patronului.

Sigur, Supercupa României nu presupunea, nicidecum, un regal financiar, dar aici era vorba despre obrazul bine parfumat cu delicatețea liderului care se pretinde a fi autentic.

Fotbalul nu este o monedă de consum, ci o colecție de artefacte, cărora, dacă le uiți memoria, sunt capabile să te certe.

Înțelesul „neînțelesului” Ouzounidis și Pomul Lăudat de la Cluj

Și pentru că aminteam numele antrenorului CFR-ului, Șumudică s-a aflat la a doua sa finală de Supercupă, după cea cu Astra, pe care a sărbătorit-o „în exil”, fiind suspendat după ce a fost prins jucând la pariuri. Șumudică farmecă, fascinează, pare a fi de neînțeles deși e plin de înțelesuri. De data aceasta, s-a întâlnit cu un practician – Ouzounidis – care a priceput mai bine că interesul poartă fesul. Toată populația a privit CFR-ul precum un Pom Lăudat, dar înțelepciunea populară ne spune că, uneori, e păgubos să alergi cu sacul după fructele aflate „la modă”.

Fără să vrea, Șumudică – pentru că rămâne un personaj principal al poveștilor noastre – s-a auto-exilat într-un extaz prematur. Pentru un tip radios, este salutar. Pentru un antrenor cu experiență, e o tentativă de crimă.

În schimb, Marinos Ouzounidis pleca la „răzbel” purtând plaga unui titlu ratat, pe care, să fim serioși, probabil că nici dumnealui nu-l privea în sezonul trecut altfel decât ca pe o iluzie. Acum, s-a priceput, totuși, să aducă la liman o echipă relativ mediocră, care, cu excepția rezistenței în fața unei campioane aeriene, și-a îndeplinit, muncitorește, datoria de a nu se face de râs. Jucătorii Craiovei n-au strălucit nici prin calități tehnice, nici prin imaginație, dar și-au „făcut treaba”, cum se zice pe la noi, prin bătătură.

Este de notorietate faptul că echipa campioană se poate lăuda cu o campanie interesantă de achiziții, în timp ce transferurile Craiovei, Găman și Lazar, au venit de la o echipă retrogradată, Astra Giurgiu. CFR are, în acest moment, posibilitatea de a trimite în teren două echipe diferite, lucru cu care nicio altă echipă din primul eșalon nu se poate lăuda. Și nu discutăm despre o caricatură a internaționalismului, ci observăm continuitatea unui obicei care a dat roade ani în șir, grație inventatorilor de odinioară, Paszkany și Mureșan. Și cu toate acestea, începutul de drum pare încâlcit…

Iar echipa campioană s-a driblat singură în fața unei trupe care, până în minutul 82 (când a obținut primul corner), aproape că n-a contat…

Spectacolul intrării Craiovei în circuitul de gablonz al Supercupei fotbalului mioritic a rămas de neuitat prin inspirația antrenorului și a portarului. În rest, am văzut-o pe proaspăta laureată repetând greșelile din sezonul trecut. Și am mai privit un anumit Șumudică, pe care noua bască tip „CFR” i-a umbrit un pic viziunea vișinie, de fotbal jucat pentru dragul fotbalului.

ADVERTISEMENT